Transportatorii intră în grevă. TIR-urile vor bloca drumurile în ţară. Află motivul

La miezul nopţii de miercuri spre joi, TIR-urile vor bloca drumurile acolo unde se vor afla, au anunţat sindicaliştii din transporturi, nemulţumiţi de taxe şi impozite, dar şi de condiţiile în care se află drumurile noastre. Totodată, ei reclamă lipsa de dialog social a ministrului Transporturilor.
Romania TV
22 mai 2013, 11:55
Transportatorii intră în grevă. TIR-urile vor bloca drumurile în ţară. Află motivul

Transportatorii rutieri din România sunt profund nemultumiţi de lipsa totală de dialog cu Ministerul Transporturilor, despre care spun că se află la „cel mai slab nivel din ultimii 20 de ani”, de lipsa de interes a ministerului pentru problemele transportatorilor şi de „abuzurile introduse în legislaţia românească prin care se  discriminează în mod continuu transportatorii români la ei acasă”, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTTR).

Astfel, UNTTR a anunţat că începând cu data de 23 mai, toate vehiculele comerciale vor rula cu viteze reduse, „tocmai pentru a reflecta viteza de reacţie a Ministerului Transporturilor faţă de problemele transportatorilor”.

„Lipsa de respect a escaladat orice limită a bunului simţ”, spun transportatorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT