Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, validat de Coaliţie: „Cetăţenii Capitalei sunt nişte oameni admirabili care ştiu ce au de ales, nu am niciun mesaj pentru Nicuşor Dan sau Piedone”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Bucureşti, medicul Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, miercuri seară că, deşin în acest moment nu apare în sondajele de opinie, este sigur că va fi primar general.
Filip Stan
21 mart. 2024, 17:44
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, validat de Coaliţie:

Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat, joi, că forurile de conducere ale celor două partide au validat candidatura sa.

„Sunt candidatul PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei şi astăzi s-a întâmplat un lucru firesc: am fost prezent în forurile de conducere ale colegilor social-democraţi şi ale colegilor liberali pentru validarea candidaturii mele, ceea ce s-a şi întâmplat”, a spus medicul Cîrstoiu, joi, după ce a participat la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a menţionat că se cunoştea „de multă vreme” cu unii colegi liberali, mulţi dintre ei fiindu-i pacienţi în decursul timpului.

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: „Bucureştiul e în stare gravă. Un pacient nu-l faci bine cu o tabletă, ci cu o schemă de tratament complexă”

Cîrstoiu a precizat că nu are niciun mesaj pentru Nicuşor Dan şi Cristian Popescu-Piedone. Întrebat dacă cei doi contracandidaţi menţionaţi „sunt deja învinşi”, Cîrstoiu a răspuns: „Vom vedea asta. Decizia nu îmi aparţine mie, ci cetăţenilor Capitalei şi ei sunt nişte oameni admirabili care ştiu ce au de ales”.

Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost prezentat oficial, miercuri, drept candidat comun al coaliţiei PSD – PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Citeşte şi: EXCLUSIV Cristian Popescu Piedone: „Piedone nu se retrage, Piedone merge până la capăt. Ei se feresc de puşcărie, eu am fost la puşcărie”

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la care Cîrstoiu a participat alături de preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

Totodată, la evenimentul desfăşurat miercuri la Palatul Parlamentului au fost prezenţi liderii organizaţiilor din Bucureşti ale celor două partide – Gabriela Firea şi Sebastian Burduja.

Tensiuni în Coaliţie şi pe plan local

Nicolae Ciucă, președintele PNL, le răspunde liberalilor nemulțumiți de înțelegerea cu PSD pe plan local, în special președintelui PNL Timiș, Alin Nica. Ciucă a subliniat că este esențial să se recâștige municipiile care au în prezent primari USR.

„În acest moment, așa cum la municipiul București și sectoare am găsit formula de a candida pe liste comune, ne propunem aceeași abordare în municipiile reședință de județ unde nu sunt primari PSD sau PNL: Timișoara, Bacău și Brașov. Dincolo de ceea ce reprezintă analiza și perspectiva pe care o au la nivel local, datoria noastră este să găsim formula prin care să câștigăm Primăria Timișoara, pentru că este simbolul a ceea ce a reprezentat dreapta în politica din România. Nu s-a luat încă o decizie, mai avem negocieri și vom găsi o formulă potrivită”, a declarat Ciucă.

„Politica este pe voturi, ca atare vom număra fiecare vot să ne asigurăm că vom câștiga alegerile atât la nivel de comune, orașe, municipii, cât și la nivel de județ. Decizia se ia pe bază de argumente, nu pe dorința sau intiuiția cuiva anume. Și se ia asumat. Fiecare membru al PNL trebuie să se angajeze la ceea ce înseamnă îndeplinirea obiectivului partidului”, a a mai precizat Ciucă.

Alin Nica: „Să pui nişte pierzători de joace pe tot terenul mi se pare o alegere foarte proastă”

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat joi, înainte de şedinţa conducerii partidului, că nu fac alianţă cu PSD la Timiş şi că PSD a fost pe locul trei la alegerile din 2020, astfel că, să pui nişte pierzători de joace pe tot terenul i se pare o alegere foarte proastă.

„Noi putem fi de acord cu unele motive de ordine politic dar specificul Timişoarei este altul, Timişoara şi Timişul sunt locuri unde votanţii sunt preponderent de dreapta iar noi, întotdeauna am avut adversar PSD-ul”, a spus Alin Nica, înaintea şedinţei PNL „Noi nu putem să facem alianţă cu PSD-ul la Timiş”, a precizat Nica.

El a menţionat că „este cea mai proastă alegere pentru judeţul Timiş, pentru că PSD a fost pe locul trei la alegerile din 2020”. „Să pui nişte pierzători de joace pe tot terenul mi se pare o alegere foarte proastă şi în totală disonanţă cu ceea ce îşi doresc oamenii din Timiş”, a mai arătat el.

Alin Nica a comentat şi informaţiile că s-ar fi dat Timişul pe un sector al Capitalei. „Nu am cunoştinţă despre astfel de tranzacţii dar dacă s-a întâmplat acest lucru este o chestiune foarte serioasă pentru că spiritul Timişoarei nu poate fi tranzacţionat”, a mai arătat el.

Coaliția PSD-PNL ar urma să aibă candidați comuni în Timiș. Astfel, PNL va avea candidatul la Primăria Timișoara, iar PSD candidatul la Consiliul Județean Timiș. Potrivit unor surse politice, Alin Nica ar urma să piardă și conducerea filialei PNL Timiș, care va fi preluată de Vasile Blaga.

DailyBusiness
Chongqing, „orașul 8D” din China, noua destinație preferată de turiștii străini
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tânăr sfâșiat în larg de un rechin. Cum a reușit să scape cu viață din colții fiarei. Imagini șocante
Capital.ro
Călin Georgescu a dat semnal României. Ion Iliescu ar fi fost mândru de el: Uneori, este necesar…
Playtech.ro
Firmele românești fac angajări în masă. Sunt zeci de mii de joburi disponibile în toată țara pentru cei cu 8 clase
Adevarul
Președintele ANAT este mulțumit de cazările din România: „Niciodată noi nu vorbim de bine. Suntem singura țara care are bocitoare”
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Cât costă să te distrezi la Untold 2025. Prețul apei i-a lăsat pe mulți fără cuvinte
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Vești îngrijorătoare despre Kate Middleton! Apropiații ei au făcut anunțul: 'Nu mai are nici 40 de
iamsport.ro
Aflată în plin proces cu Dennis Man, Anamaria Prodan a reacționat după ce jucătorul s-a înțeles cu PSV
StirileBZI
Milioane de români vizați! Aceasta este decizia Guvernului privind Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Ei sunt victimele accidentului aviatic din Arad. Vlad Zgărdău era pilot cu experiență, iar Vlad Popescu voia să îi urmeze cariera: "Au făcut ultimul zbor". Ultima poză cu cei doi, înainte de tragedie
Horoscop Rune pentru saptamana 9 august 2025 – 15 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile