Activista de mediu Greta Thunberg, reţinută din nou. De această dată în Olanda, la o manifestaţie la Haga

Activista de mediu Greta Thunberg a fost reținută în timpul unei manifestații pentru climă la Haga, Olanda. Autoritățile olandeze au intervenit și au reținut-o împreună cu alți membri ai Extinction Rebellion, după ce aceștia au ocupat o autostradă.
Filip Stan
06 apr. 2024, 17:21
Activista de mediu Greta Thunberg, reţinută din nou. De această dată în Olanda, la o manifestaţie la Haga
Activista de mediu Greta Thunberg, reţinută din nou. De această dată în Olanda, la o manifestaţie la Haga

Activista de mediu Greta Thunberg, reţinută din nou. Greta Thunberg a fost urcată într-un autobuz mare de către poliţia locală, împreună cu alţi protestatari care au încercat să blocheze o autostradă importantă spre Haga. Protestul a fost împotriva subvențiilor pentru combustibilii fosili, transmite Reuters.

Citeşte şi: Scandal de zile mari în aeroport! Un pasager a fost dat jos din avion după ce a făcut o poză cu familia:„Una dintre cele mai traumatizante experiențe”

Zeci de ofițeri de poliție au fost văzuți împiedicând protestatarii să mărșăluiască de-a lungul autostrăzii A12 care duce spre Parlamentul de la Haga.

Protestatarii de la Extinction Rebellion, cunoscută și sub numele de XR, au purtat steaguri și pancarte pentru a cere încetarea utilizării combustibililor fosili de-a lungul autostrăzii.

Citeşte şi: Ce produs românesc i-a dat pe spate pe americani. Nu o să îți vină să crezi cât de popular este alimentul care se găsește pe toate drumurile la noi în țară

Greta Thunberg, reţinută şi în martie

În luna martie, Greta Thunberg a fost implicată în blocarea intrării principale a parlamentului suedez alături de alți activiști pentru mediu, criticând guvernul pentru lipsa de acțiune în ceea ce privește criza climatică.

Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg este o activistă de mediu suedeză care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice. În august 2018, a devenit o figură proeminentă pentru începerea primei greve școlare pentru climă, în față clădirii parlamentului suedez.