Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care şi-a depus candidatura. Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, chiar în ziua în care își depune candidatura pentru un nou mandat. Procurorii o acuză că ar fi semnat o dispoziție prin care s-a numit managerul unui proiect pe fonduri europene și a primit în plus la salariu, pentru o perioadă de 4 luni, cumulat, suma de aproape 18.700 lei.
Filip Stan
25 apr. 2024, 16:06
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care şi-a depus candidatura. Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care şi-a depus candidatura. Comunicatul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care şi-a depus candidatura. Ironia situației este faptul că acest proiect se referă la instruirea funcționarilor publici în lupta împotriva corupției, iar Primăria Sectorului 1 a obținut chiar un certificat pentru implementarea unui „Sistem de management anti-mită”.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre Clotilde Armand: „Eu ştiu că e trimisă şi-n judecată. Acum justiţia e părtinitoare? N-aţi mai văzut filmul ăsta?”

Această acuzație de corupție la nivel înalt aruncă o umbră puternică asupra reputației lui Clotilde Armand și ridică întrebări serioase cu privire la integritatea sa în funcția de primar. În lumina acestor evenimente, campania electorală pentru Sectorul 1 devine și mai tensionată, iar alegătorii sunt chemați să reflecteze asupra implicațiilor acestei dezvăluiri înainte de a-și exprima votul.

Citeşte şi: George Tuță, candidatul coaliției pentru primăria sectorului 1, o atacă dur pe Clotilde: ”Spune că nu îți ajung trei ani să asfaltezi o stradă. Dacă te apuci, în trei ani o faci singur”

„În temeiul art. 28 alin. (10) și (11) din Ghidul privind relația sistemului judiciar cu mass-media, în continuarea comunicatului de presă din data de 13.03.2024, instituția purtătorului de cuvânt este abilitată să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Armand Clotilde – Marie – Brigitte, Primarul Sectorului 1 București, pentru comiterea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) Cod Penal.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de Primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 715/18.02.2022 prin care s-a desemnat manager al proiectului ”Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute), după cum urmează:

1. În data de 06.05.2022 a emis Dispoziția nr. 1708/06.05.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii aprilie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

2. În data de 07.06.2022 a emis Decizia nr. 2156/07.06.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii mai 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

3. În data de 05.07.2022 a emis Dispoziția nr. 2517/05.07.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iunie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

4. În data de 01.08.2022 a emis Dispoziția nr. 2853/01.08.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iulie 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

Precizăm că emiterea rechizitoriului este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, împrejurare care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Zodiile care trec cu brio peste situațiile dificile până la finalul lunii august. Au o stea în frunte
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul. Se transmite obligatoriu preaviz
Playtech.ro
Apa de ploaie, taxată în România: De ce și cum se aplică această măsură
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Cea mai mare scumpire a rovinietei. Noile tarife și sancțiuni pentru șoferi, din septembrie
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Cine este bărbatul care a deschis focul în Centrul Vechi al Capitalei! Acesta nu ar fi primul atac pe care l-a pus la cale
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Un controversat politician îl acuză pe patronul FCSB: ”Gigi Becali, jură-te că n-ai trăit cu Tania Budi!”
MediaFlux
Când vine pensia în septembrie prin poștă și pe card! Casa de Pensii respectă datele pentru banii pensionarilor pentru luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere