Elena Merișoreanu, declarații despre tariful pe care îl are la concerte: „Ei poate îmi dau mai mult decât aș cere eu”

Elena Merișoreanu a făcut recent declarații despre tariful pe care îl percepe pentru un spectacol. Interpreta de muzică populară a vorbit despre sumele vehiculate în spațiul public.
Alina Costache
27 iun. 2024, 08:49
Elena Merișoreanu, declarații despre tariful pe care îl are la concerte:

Elena Merișoreanu, în vârstă de 77 de ani, este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din țara noastră. Aceasta a urcat pe scenele din România încă de la vârsta de 16 ani, iar de-a lungul timpului, a cucerit inimile românilor prin talentul și naturalețea ei. Cu o carieră de aproape 40 de ani în domeniul muzical, vedeta s-a remarcat cântând la Ansamblul Rapsodia Română și angajându-se de la o vârstă foarte fragedă.  În urmă cu puțin timp, în mediul online au apărut informații referitoare la sumele pe care ea le-ar cere pentru evenimente.

Cât cere Elena Merișoreanu pentru un concert

Elenei Merișoreanu nu îi place să lase lucrurile neclare, așa că a vorbit, recent, despre vâlva care s-a creat în mediul online, subiectul fiind suma pe care o cere la un concert.  Cântăreața de muzică populară a dezvăluit adevărul din spatele sumelor despre care s-a vorbit în spațiul public și a mărturisit că zvonurile de pe internet sunt exagerate. Ba mai mult, artista a dat de înțeles că se adaptează în funcție de eveniment, de locație și de persoane.

„Sunt prețuri uneori atât de umflate ca 5.000, 8.000 de euro. Nu dă nimeni banii aceștia pentru că, de exemplu, dacă mergi la Suceava, la Bistrița sau la Sibiu, unde e mai departe, ceri o sumă rezonabilă, dar nici sume imense.

Aici în București dacă mergi la un eveniment, de exemplu, eu zic că este foarte bine dacă îți dă omul 1.000 – 1.200, dar nu depășește 1.500 niciodată.

Citește și: Ce sume cer artiștii de muzică populară ca să cânte la o nuntă. Tarife tot mai mari în 2024

Depinde dacă mergi departe, normal că sunt cheltuieli de transport, dar nu trebuie să ne aruncăm la niște prețuri. Eu, când merg la oameni pe care îi cunosc de ani de zile, nu le cer niciun preț pentru că ei poate îmi dau mai mult decât aș cere eu”, a mărturisit Elena Merișoreanu, pentru WOWbiz.ro.

Totodată, artista a vorbit despre faptul că nu a avut nicioată parte de situații neplăcute privind evenimentele la care a cântat.

„Pe unde am fost și slavă Domnului de la 16 ani tot merg, nu am fost niciodată în vreo situație neplăcută. Niciodată nu mi s-a reproșat nimic pentru că eu când mă duc la o nuntă știu ce trebuie să cânt, știu ce trebuie să fac de banii pe care îi iau pentru că și oamenii poate fac eforturi ca să ne aducă.

De multe ori omul poate merge să mănânce, dar merg și să joace, să asculte muzica. Niciodată nu mi s-a reproșat nimic pentru că eu mi-am făcut meseria așa cum trebuie și nu am avut probleme de genul acesta”, a mai spus ea.

Citește și: Gluma făcută de Florin Piersic pe care Elena Merișoreanu nu o poate uita nici acum. „Ori de câte ori mă întâlneam cu el îmi spunea”

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Lista echipamentelor auto obligatorii pe timp de iarnă. Ce trebuie să ai în mașină ca să eviți amenzile
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar