Transferoviar Group s-a retras din competiţia pentru privatizarea CFR Marfă

Asocierea TFG - Donau Finanz s-a retras din cursa pentru privatizarea CFR Marfă şi ar putea contesta procedura la instituţiile abilitate.
Romania TV
19 iun. 2013, 09:22
Transferoviar Group s-a retras din competiţia pentru privatizarea CFR Marfă

Grup Feroviar Român rămâne singura companie aflată în cursa pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al CFR Marfă, după retragerea din competiţie a asocierii româno-austriece TFG – Donau Finanz.

Asocierea româno-austriacă a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate.

TFG şi GFR rămăseseră singurele competitoare, după ce americanii de la OmniTRAX nu au înaintat oferta preliminară şi neangajantă.

Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acţiunile companiei. Licitaţia pentru privatizarea companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

Pentru a participa la ultima etapă, respectiv licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu miercuri, ora 12:00, acest termen fiind unul de decădere.

Joi, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor, comisia de privatizare va deschide plicurile cu ofertele de cumpărare şi va stabili câştigătorul.

OmniTRAX, GFR şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz au depus pe 23 mai din nou, documentele pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, fiind singurii investitori care au participat la proces atât în prima fază, cât şi după reluarea acestuia. Cei trei investitori au depus şi anterior documentaţia de participare, dar nu s-au precalificat pentru etapa următoare.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT