Ponta: Acum, nu pot decât să cer ministerului ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine investiţiile

Premierul Ponta declară că nu poate în prezent decât să ceară Ministerului Transporturilor ca la CFR Marfă, unde a rămas un singur ofertant, să negocieze foarte bine, după declararea câştigătorului, planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi capacitatea de dezvoltare a companiei
Romania TV
20 iun. 2013, 10:13
Ponta: Acum, nu pot decât să cer ministerului ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine investiţiile

„Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câştigătorului, că a mai rămas un singur competitor, să negocieze foarte bine. Partea de preţ e stabilită în condiţiile iniţiale, însă ceea ce e mult mai important decât preţul este planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi, practic, capacitatea de dezvoltare a companiei în anii care urmează„, a spus premierul Victor Ponta, referitor la privatizarea CFR Marfă.

El a apreciat că procedura de privatizare a CFR Marfă a fost cea mai transparentă posibil şi a precizat că aşteaptă finalizarea acestei procedur, dar nu şi ca toată lumea să fie mulţumită.

„Când nu am privatizat Oltchim, mă critica toată lumea că de ce n-am privatizat. Acum, dacă am privatizat CFR Marfă, mă critică că de ce am privatizat„, a adăugat Ponta.

Citeşte şi Citeşte şi Ponta îşi asumă public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă

GFR este singurul investitor rămas în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, după retragerea asocierii Transferoviar Grup – Donau Finanz şi companiei americane OmniTRAX.

Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT