Kövesi sesizează CSM după ce viceprimarul din Ploieşti şi-a numit acuzaţia „mizerie a unor cretini”

Şeful DNA, Laura Codruţa Kövesi, a sesizat CSM după ce viceprimarul din Ploieşti, Raul Petrescu, despre care procurorii anticorupţie susţin că a intervenit pentru ca o persoană să fie reprogramată mai repede la examenul auto, a spus că acuzaţia este "un ordin politic, o mizerie a unor cretini".
Romania TV
20 iun. 2013, 13:55
Kövesi sesizează CSM după ce viceprimarul din Ploieşti şi-a numit acuzaţia

„Procurorul şef a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, a sesizat la data de 20 iunie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin.1 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat de joi al DNA.

Potrivit sursei citate, marţi, publicaţia on-line Incomod (www.incomod.ph) a publicat articolul intitulat „Raul Petrescu a acceptat să comenteze acuzaţiile care i-au fost aduse de DNA…”.

În acel articol, viceprimarul a spus despre acuzaţia ce i se aduce că „este un ordin politic, o mizerie a unor cretini, este ceva fabricat, iar cei de la DNA sunt executanţi ale unor ordine politice”.

„Conţinutul afirmaţiilor şi limbajul folosit (…) exced cadrului constituţional şi procesual, privind exercitarea dreptului la apărare şi celui privind libertatea de expresie şi limitele acesteia”, arată DNA.

Articolul menţionat, precizează DNA, a fost preluat şi de alte publicaţii din presa prahoveană.

„În acest context, s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii analizarea şi dispunerea măsurilor legale, ţinând seama că, prin declaraţii de acest gen se creează un potenţial de deteriorare a imaginii magistraţilor, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului”, se mai arată în comunicat.

Viceprimarul din Ploieşti, Raul Petrescu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă, după ce a rugat un inspector de asigurări, acuzat şi el în dosar, să intervină pe lângă funcţionarii de la Permise pentru ca o persoană să fie reprogramată mai repede la examenul auto.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Prahova îl acuză pe Raul Alexandru Petrescu, viceprimarul municipiului Ploieşti, de complicitate la cumpărare de influenţă, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de DNA.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată inspectorul de asigurări Alexandru Adrian Oprea, pentru trafic de influenţă, Lucian Bogdan, pentru cumpărare de influență, şi agentul de pază Nicolae Neacşu, pentru complicitate la cumpărare de influență.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 22 martie 2013 – 8 aprilie 2013, Adrian Alexandru Oprea, prin intermediul lui Nicolae Neacșu și al viceprimarului Raul Alexandru Petrescu, a primit de la Lucian Bogdan 200 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova şi poate interveni pe lângă aceştia pentru „a-i determina să-l reprogrameze pe inculpatul Bogdan Lucian pentru susținerea probelor de examen în vederea obținerii permisului de conducere într-un timp cât mai scurt și fără respectarea procedurilor legale incidente”.

În actul de sesizare al instanţei se mai arată că Lucian Bogdan fusese respins la proba practică a examenului auto și dorea reexaminarea într-un termen mai scurt, deoarece avea un contract de muncă în străinătate.

„Inculpatul Bogdan Lucian a beneficiat de sprijinul inculpatului Neacşu Nicolae, care i-a solicitat inculpatului Petrescu Raul Alexandru să intervină pe lângă Oprea Adrian Alexandru (…). La rândul său, Petrescu Raul Alexandru a făcut demersuri pe lângă Oprea Adrian Alexandru să intervină la funcţionarii publici pentru programarea lui Bogdan Lucian într-un termen cât mai scurt”, se mai arată în comunicatul DNA.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Prahova.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?