Ciorba rădăuțeană, printre cele mai apreciate feluri de mâncare din lume. Pe ce loc s-a clasat preparatul în Top 100 Taste Atlas

Ciorba Rădăuțeană, unul dintre cele mai apreciate preparate din Bucovina, a reușit să își găsească locul pe harta gastronomică mondială, clasându-se pe locul 58 în prestigiosul Top 100 al celor mai bune feluri de mâncare din lume. Acest top este realizat anual de platforma interactivă Taste Atlas, care celebrează diversitatea și autenticitatea culinară globală.
Mircea Filipescu
03 ian. 2025, 09:38
Ciorba rădăuțeană, printre cele mai apreciate feluri de mâncare din lume. Pe ce loc s-a clasat preparatul în Top 100 Taste Atlas

Clasamentul, alcătuit pe baza voturilor utilizatorilor pasionați de gastronomie, reunește peste 11.000 de preparate din întreaga lume. În ediția 2024/2025, ciorba rădăuțeană a cucerit publicul, surclasând preparate celebre, cum ar fi supa ungurească Húsleves, care s-a situat pe locul 77.

„Supă tradițională românească, renumită pentru aroma sa bogată și gustul ușor acrișor, originară din zona Rădăuți. Este preparată în principal cu carne de pui, deși, inițial, se folosea carne de curcan, iar părți precum pulpele, aripile, spatele și gâtul sunt preferate pentru a intensifica aroma.

Prepararea începe cu fierberea cărnii pentru a obține o supă consistentă, care este ulterior strecurată pentru a elimina impuritățile. În supă se adaugă legume precum morcovi, păstârnac, țelină, ceapă și ardei, care se fierb împreună, iar gustul distinct acrișor se obține prin adăugarea de oțet sau suc de lămâie.

Un element-cheie al ciorbei rădăuțene este amestecul cremos folosit pentru îngroșare, care se prepară din gălbenușuri de ou, smântână și făină. Acest amestec este temperat cu puțină supă fierbinte pentru a preveni coagularea, înainte de a fi adăugat în ciorbă. Acest proces conferă supei o textură bogată și catifelată.

Citește și: Sondaj IPSOS: Românii și irlandezii au cea mai mare încredere în evoluția economiei globale, dintre popoarele europene

În mod tradițional, ciorba este servită fierbinte, cu un moț de smântână, pătrunjel proaspăt tocat și, uneori, cu oțet suplimentar sau ardei iute pe margine, pentru cei care doresc un plus de savoare.”, este descrierea ciorbei rădăuțene pe Taste Atlas.

Taste Atlas nu doar recomandă cele mai apreciate destinații culinare, ci oferă și rețete detaliate, transformând fiecare bucătărie într-un loc de explorare gastronomică, scrie Obiectivdesuceava. Clasamentul este realizat pe baza voturilor utilizatorilor pasionați de gastronomie, iar în ediția 2024/2025, Ciorba Rădăuțeană a reușit să câștige aprecierea publicului, surclasând, de exemplu, o emblematică supă ungurească Húsleves, tot cu pui și legume, care s-a plasat pe locul 77.

Húsleves, o supă tradițională din carne de pui, rădăcinoase și tăiței, nu a fost singura surpriză a clasamentului. Polonia, deși considerată a 11-a cea mai gustoasă bucătărie din lume, nu a reușit să includă niciun preparat în acest top. În schimb, bucătăria maghiară s-a poziționat pe locul 20, iar cea românească, cu preparate emblematice precum micii, tochitura moldovenească, ciorba de pește ca în Deltă și sarmalele, a ocupat locul 24.

Citește și: „Fructul de aur”, un miracol al naturii cu nenumărate beneficii asupra sănătăţii. Este o adevărată binecuvântare pentru persoanele care se confruntă cu probleme digestive şi de trazit intestinal

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat