Parlamentul European acceptă bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020

Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri, la Strasbourg, rezultatul negocierilor cu Consiliul UE privind bugetul Uniunii Europene pe termen lung (cadrul financiar multianual) pentru perioada 2014 - 2020. O rezoluţie în acest sens a fost adoptată cu 474 de voturi pentru, 193 împotrivă şi 42 de abţineri, relevă un comunicat de presă al PE.
Romania TV
03 iul. 2013, 13:00
Parlamentul European acceptă bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020

Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri, la Strasbourg, rezultatul negocierilor cu Consiliul UE privind bugetul Uniunii Europene pe termen lung (cadrul financiar multianual) pentru perioada 2014 – 2020. O rezoluţie în acest sens a fost adoptată cu 474 de voturi pentru, 193 împotrivă şi 42 de abţineri, relevă un comunicat de presă al PE.

La 19 iunie, negocierile ajunseseră la un rezultat pe care PE l-a considerat insuficient şi de aceea au fost reluate săptămâna trecută în pregătirea Consiliului European. Preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, negociatorul-şef al PE Alain Lamassoure, premierul irlandez Enda Kenny, a cărui ţară a deţinut preşedinţia Consiliului UE în primul semestru şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au încheiat un acord care a obţinut sprijinul principalelor grupuri politice din PE şi al statelor membre.

Parlamentul European a obţinut priorităţile-cheie din mandatul său de negociere – o flexibilitate aproape totală de mutare a fondurilor neachitate (credite de plată) de la un an la altul şi o largă flexibilitate de mutare a angajamentelor de la un an la altul şi dintr-o categorie de cheltuieli în alta în scopul de a facilita combaterea şomajului în rândul tinerilor, cercetarea şi programul Erasmus pentru toţi şi de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii.

Clauza de revizuire

Un succes important al Parlamentului a fost introducerea „clauzei de revizuire” care va da posibilitatea viitorului Parlament European şi viitoarei Comisii Europene să aibă un punct de vedere asupra bugetului, evitând să fie pe parcursul mandatului lor prizonierii deciziilor Parlamentului şi Comisiei actuale. Comisia Europeană va prezenta o revizuire a funcţionării cadrului financiar multianual, având în vedere situaţia economică respectivă.

O atenţie deosebită va fi acordată alinierii viitoarei durate a cadrului multianual – în prezent de şapte ani – la ciclurile politice de cinci ani din instituţiile europene. Revizuirea va fi însoţită de o propunere legislativă de revizuire.

Consiliul a afirmat că îşi va ţine promisiunea de a achita plăţile rămase pentru 2013, estimate la 11,2 miliarde de euro. Miniştrii economiei şi ai finanţelor din statele membre vor lua o decizie oficială privind prima tranşă de 7,3 miliarde până pe 9 iulie cel mai târziu şi vor decide în toamnă a doua tranşă. Acesta a fost un aspect important pentru Parlament, întrucât deputaţii europeni au dorit să fie siguri că bugetul 2014 – primul din noul cadrul financiar multianual – nu va fi încărcat de facturi neplătite.

Un grup la nivel înalt de reprezentanţi ai celor trei instituţii va revizui sistemul actual de „resurse proprii”, al UE, având ca obiective generale simplitatea, transparenţa, echitatea şi răspunderea democratică. Parlamentele naţionale vor fi invitate la o conferinţă interinstituţionale în 2016 pentru a evalua rezultatele acestui proces de revizuire pe baza cărora Comisia va evalua dacă noile resurse proprii pentru viitorul cadru financiar multianual sunt potrivite.

Buget de recesiune?

Rezultatul negocierilor va fi cuprins într-un regulament şi într-un acord interinstituţional anexat pe care PE va trebui să îl aprobe cu majoritatea membrilor săi plus unu. Parlamentul European este gata să aducă la vot regulamentul privind cadrul financiar multianual şi acordul interinstituţional în toamnă, de îndată ce condiţiile tehnice şi legale pentru finalizarea textelor relevante vor fi îndeplinite, astfel încât documentele să reflecte acordul general încheiat între Consiliu şi Parlament.

Preşedinta Lituaniei, Daria Grybauskaite, a cărei ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, s-a angajat miercuri în faţa PE să facă tot posibilul pentru a determina statele să respecte acest angajament de a-şi mări contribuţiile la buget.

Grupul Verzilor din PE a votat împotriva a ceea ce consideră a fi „un buget de recesiune” şi a criticat grupurile conservatorilor, socialiştilor şi liberalilor pentru acest buget pe care îl estimează insuficient.

Proiectul de buget propus de Comisia Europeană pentru anul 2014, primul an al viitorului cadru financiar multianual, prevede 142,01 miliarde de euro drept angajamente şi 135,9 miliarde drept plăţi. Acesta va trebui aprobat de statele membre şi de PE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un cântăreț de 22 de ani! CJ Beach și-a pierdut viața la scurt timp după ce urcat pe scenă
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT