Ajutoare sociale 2025. Cu cât s-a majorat venitul minim de incluziune

Ajutoarele sociale reprezentate de venitul minim de incluziune și componentele acestuia se majorează anual, în martie, în funcție de rata inflației. Iată la ce valori au crescut aceste ajutoare în martie 2025.
Irina Dumitrescu
02 apr. 2025, 17:11
Ajutoare sociale 2025. Cu cât s-a majorat venitul minim de incluziune

Venitul minim de incluziune se acordă, din 2024, persoanelor eligibile, în locul fostelor ajutoare sociale (venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei).

Potrivit Legii 196/2016, venitul minim de incluziune este alcătuit din unul sau două ajutoare financiare, respectiv

  • ajutorul de incluziune
  • ajutorul pentru familia cu copii

Pentru a putea beneficia de venitul minim de incluziune, familiile sau persoanele singure care au venituri reduse trebuie să depună la primărie o cerere și mai multe documente.

Tot Legea 196 stabilește că nivelul venitului minim de incluziune, respectiv al componentelor acestuia, se majorează anual, din oficiu, începând din martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică (INS).

Citește și Raiffeisen Bank, anunț important pentru români. Clienții băncii austriece au un avantaj în plus

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a confirmat, pentru avocatnet, că venitul minim de incluziune a fost majorat în martie 2025.

INS a anunțat, pentru 2024, o rată a inflației de 5,6 la sută.

În aceste condiții, iată noile valori pe care le are venitul minim de incluziune.

Niveluri venit net ajustat

Niveluri ajutor pentru familia cu copii

Citește și Pâine cu rugină, carne fără acte de provenienţă şi unităţi fără autorizaţie de funcţionare găsite de Piedone la încă un control al ANPC

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT