Producătorii români de pepeni, invenţia care le rotunjeşte profitul. Soluţia banală care le-a crescut masiv vânzările

Unul dintre cele mai cumpărate produse ale verii a fost scos pe piață cu două săptămâni mai târziu decât anul trecut. Produsele similare de import au afectat profitul fermierilor autohtoni. Totuși, produsul va fi disponibil clienților până aproape de finalul toamnei. 
Alina Costache
21 iul. 2025, 17:28
Producătorii români de pepeni, invenţia care le rotunjeşte profitul. Soluţia banală care le-a crescut masiv vânzările

Producătorii de pepeni verzi au ratat startul anul acesta, deoarece piața a fost invadată, în luna iulie, de pepeni din import, în special din Grecia. Legumicultorii spun că frigul neașteptat din primăvară au întârziat coacerea și producția.

„Cu roșii, castraveți și dovlecei am ieșit pe piață în aprilie-iunie, iar cu lubenița de-abia pe 5 iulie, față de 24 iunie, anul trecut. S-a devansat producția în primul rând pentru că a fost frig în perioada de plantare. Când am plantat primele lubenițe la tunel au plecat foarte greu, ne-a afectat producția, primele flori le-a avortat planta. Nu știu dacă vom avem 20 de tone la hectar, e slab, anul trecut a fost 30-40 de tone/ha. Vorbim de lubeniță nealtoită, lubeniță din sămânță”, explică fermierul Ionuț Crăciun, din Ghimpețeni, potrivit Adevărul.

Fermierul aduce de ceva ani pepeni în Slatina, de când s-a întors din străinătate și a schimbat cu totul modul de producție, dar și de comercializare în ferma părinților lui.

Familia Crăciun produce pepeni încă din comunism. Decenii la rând porneau cu lubenița în căruța și vindeau prin sate. Acum piața slatina este una singură, iar clienții sunt fideli. De asemenea, lubenița a devenit și vedeta pieței volante din Parcul Tineretului (care este deschis doar în weekend), tot în Slatina. Fermierul o vinde direct de la gheață, pentru a putea fi consumată imediat ce clientul a ajuns acasă.

„Tot acesta a fost prețul, 3,5 lei/kg, încă din prima zi.  Piața era saturată de cele din Grecia, care s-au vândut cel mai puțin cu 4,8 lei/kg. Au început de la 10 lei/kg și se vindeau destul de bine”, a explicat fermierul, conform sursei citate.

Citește și: Cât câștigă cei mai bogați români? Aceștia au venituri de 32 de ori mai mari decât cei mai săraci

„Vreau să am pepeni până în octombrie, la Ziua Recoltei”

Fermierul va cultiva pepeni verzi pe patru hectare.

„Vreau să duc ultima cultură cât de mult pot. Ținta mea este să am la Ziua Recoltei lubeniță și pepeni, luna asta trebuie să-i plantez”, a mai spus Ionuț Crăciun.

Pentru următoarea cultura ar avea nevoie de zile mai răcoroase. Chiar dacă lubenița iubește căldura, s-ar putea să aibă probleme cu plantele mici.

Pentru cultura din care recoltează acum a găsit în acest an o soluție din bătrâni, care s-a dovedit că funcționează: a semănat porumb, care acum umbrește eficient pepenii verzi, și deja se vede diferența față de anul trecut, spune fermierul.

„Taică-meu mi-a zis să fac asta, pentru că așa făceau și ei cândva, puneau porumb pe stânga și pe dreapta ca să-i facă umbrire naturală. Anul trecut i-am pus mai târziu și n-au avut timp să crească. Anul trecut am avut probleme cu arsurile solare, acum e mult mai bine”, mai spune fermierul.

Munca la ferma nu se termina nici noaptea. După lăsarea întunericului începe udarea, care presupune și muncă și costuri. Consumă 120 de litri de benzină în 48 de ore.

Citește și: Simona Halep s-a întors pe terenul de sport: ”Nu prea mai sunt în formă. Tenisul nu se uită”

„Udăm și dimineața și seara. Toată noaptea tata stă pe câmp și udă, adoarme pe la 4.00 dimineața, ziua nu poți să bagi, e arșiță”, explică Ionuț Crăciun.

Pentru a nu compromite roadele, fermierul a investit în autoutilitare frigorifice. „Am investit în mașini frigorifice. Le răcesc dimineața, dar ziua se încălzesc, vă dați seama, că nu poți să stai cu ușile deschise și să consumi motorina degeaba. Doar dimineața, o oră-două, și se răcesc. Asta pentru că nu mai putem vinde la corturi, ni se permite doar din mașină la Piața Zahana”,  explică fermierul.

În fiecare zi aruncă o parte din cantitate, pentru că marfa este perisabilă, iar temperaturile sunt din ce în ce mai greu de suportat.

„Aprovizionăm la două zile. Nici nu putem să punem mult, pentru că cele de jos se sparg. În fiecare zi aruncăm marfa, mai ales pepeni galbeni”, adaugă Crăciun.

Din tot ce produce în ferma de la Ghimpețeni, pepenii și varza s-au dovedit cele mai bune la preț. „Deja începem să plantăm la varză. Am avut și de primăvară, și de vară, acum plantăm varza de toamnă, a fost în ultimii doi ani prețul bun pentru toată lumea. Plantăm în iunie-iulie și recoltăm în octombrie. Prindem zilele astea de vară”, mai spune Crăciun, potrivit sursei citate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde