Vata de zahăr, acel desert dulce, pufos și colorat care dispare în gură imediat ce a ajuns pe limbă pare ieșit dintr-un laborator de magie. În realitate, a fost creat… de un dentist. Povestea ei începe cu mai bine de un secol în urmă, într-un laborator improvizat din Tennessee, în 1897.
Un cofetar, John Wharton, și un dentist inventiv, William Morrison, au avut o idee care avea să devină istorie: să transforme zahărul într-un desert aerat, spectaculos, cu un conținut redus de zahăr dar cu impact maxim.
Inspirându-se din tehnici renascentiste de zahăr filat, au reușit să creeze o mașinărie care topea zahărul și îl transforma în fire subțiri prin forță centrifugă. Așa s-a născut ceea ce ei au numit „Fairy Floss”, adică „pânza zânei”.
În 1904, invenția a fost prezentată publicului larg la Târgul Internațional din Saint-Louis. Deși o porție costa 25 de cenți – o sumă considerabilă la vremea aceea – desertul a cucerit publicul. În doar câteva luni, cei doi inventatori au vândut peste 68.000 de porții. A fost începutul unui fenomen global.
În 1920, un alt dentist, Josef Lascaux, reinventează rețeta și vine cu o versiune modernizată, pe care o redenumește „Cotton Candy”, denumirea sub care este cunoscută azi în lumea anglofonă. El brevetează propria mașinărie, iar vata de zahăr începe să devină un produs de masă.
Inițial, vata de zahăr avea o singură aromă – căpșuni – și o singură culoare – roz pal. Azi, o găsim în variante parfumate cu pepene, măr verde, vanilie sau caramel sărat, și în culori care de care mai aprinse.
Cu toate acestea, modul de preparare a rămas aproape neschimbat de peste un secol: zahăr topit, rotit în mare viteză, care se transformă în fire subțiri, ca de mătase.
În Statele Unite, vata de zahăr are chiar și o zi națională: în fiecare an, pe 7 noiembrie, americanii celebrează acest desert care a trecut testul timpului și a devenit sinonim cu bucuria copilăriei.