Kovesi anunţă că mafia italiană şi mafia chineză acţionează masiv în România. Fraude cu TVA şi fonduri din PNRR

România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză. Mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR, susţine Laura Codruţa Kovesi.
Filip Stan
31 iul. 2025, 08:18
Kovesi anunţă că mafia italiană şi mafia chineză acţionează masiv în România. Fraude cu TVA şi fonduri din PNRR

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că, În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, există o implicare a mafiei italiene, subliniind însă că România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză. Conform şefei Parchetului European, mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv celor din PNRR

”În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene, care şi-a mutat o parte din activităţi acolo, am văzut aceste pieţe online care sunt organizate în România. Deci aş putea să spun că România nu este protejată”, a declarat Kovesi.  Ea a precizat şi că, legat de folosirea inteligenţei artificiale, România nu este exclusă.

Bolojan taie tot ce se poate, dar anunţă şi investiţii prin SAFE şi PNRR. Autostradă cu utilitate militară, finanţată cu fonduri UE

Vedem foarte mult, spre exemplu, tranzacţionarea criptomonedelor. Asta o vedem şi în România, pentru că investirea în criptomonede pare o resursă prin care se încearcă şi spălarea de bani, dar şi cumva păstrarea produsului infracţional. Vedem acest lucru ca un trend şi în România. Cooperarea cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în România este bună. Până acum n-am avut probleme. Au fost situaţii în care au raportat anumite tranzacţii suspecte către noi. Problema este frauda cu TVA, cum poate fi ea detectată mai bine şi dacă este detectată, de ce nu este raportată”, afirmă şefa Parchetului european în interviul pentru Libertatea.

Solicitată să explice de ce a devenit România  un teritoriu fertil pentru mafia italiană şi dacă o cauză ar putea fi faptul că legile sunt prea permisive, Kovesi a răspuns: ”România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este şi pentru mafia chineză. Ce vedem ca şi fenomen îngrijorător sunt grupările din state terţe care practic invadează Europa. Pentru că acum, sigur, toată lumea ştie de mafia italiană.  Dar când ne uităm, în general, la toate fraudele cu TVA, aş putea să spun că grupurile organizate şi mafiile nu mai sunt naţionale, ele sunt complexe, ai toate naţionalităţile acolo, şi din spaţiul Uniunii Europene, dar şi din afara lui”.

Laura Codruţa Kovesi coordonează o mega investigaţie a parchetului European. Reţea de evaziune fiscală în 14 ţări UE cu un prejudiciu de 700 de milioane de euro

Procurorul-şef al Parchetului European a relatat că mafia italiană a fost şi în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR, nu neapărat doar în frauda cu TVA, pentru că grupările criminale comit orice infracţiune ce le aduce venituri.

Şi atunci, ei îşi stabilesc sediul principal în diverse state membre, unde încearcă să rămână nedetectaţi, şi de acolo să pună în aplicare întregul mecanism infracţional, în aşa fel încât ei să creeze daune în alte state membre.  Dacă, de exemplu, mâine, în România, combaterea fraudei cu TVA va fi considerată o prioritate şi toată lumea va începe să investigheze şi ei simt că există un pericol să fie detectaţi, se vor muta probabil în Bulgaria şi vor comite daune în celelalte state membre.  Aceste grupări organizate au acces la miliarde de euro pe an, iau putere financiară foarte mare, au posibilitatea de a-şi angaja tot felul de experţi, contabili, avocaţi care să le explice ce vulnerabilităţi sunt în fiecare stat membru, unde este mai bine să îşi stabilească şi cartierul general în aşa fel încât riscul de a fi detectat să fie cât mai mic. Ei exploatează toate vulnerabilităţile ce există în legislaţie”, a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi: La o percheziţie pe care am efectuat-o în Grecia, la câţiva funcţionari vamali, am găsit peste 5,2 milioane de euro cash. Este cea mai mare sumă cash confiscată într-unul dintre dosarele pe care le-am avut

Şefa Parchetului European Laura Codruţa Kovesi a relatat într-un interviu pentru Libertatea că, în cadrul investigaţiei „Calypso”, un caz în care Parchetul European a dat o lovitură semnificativă reţelelor criminale care aduc în UE bunuri importate fraudulos din China, eludând taxele vamale şi TVA, la o percheziţie făcută în Grecia, la câţiva funcţionari vamali, a fost găsită suma de peste 5,2 milioane de euro cash.
 Întrebată care a fost cel mai complex caz instrumentat de când conduce Parchetul European, Kovesi a dat un exemplu recent, investigaţia „Calypso”, un caz în care Parchetul European a dat o lovitură semnificativă reţelelor criminale care inundă piaţa Uniunii Europene cu bunuri importate fraudulos din China, eludând în acelaşi timp atât taxele vamale, cât şi TVA.
Şefa Parchetului European a explicat că în această schemă criminală au fost implicate mai multe grupuri organizate care făceau importuri masive de textile, de încălţăminte, biciclete, electrice şi alte bunuri din China, cauzând un prejudiciu de peste 700 de milioane de euro.

”Ce este interesant în cazul acesta, pe lângă faptul că ancheta se desfăşoară în 14 ţări europene şi în China şi avem peste 400 de companii implicate în acest dosar, este faptul că la percheziţia pe care am efectuat-o, spre exemplu, în Grecia, la câţiva funcţionari vamali, am găsit peste 5,2 milioane de euro cash.  Este cea mai mare sumă cash confiscată într-unul dintre dosarele pe care le-am avut. Aici aveam tot felul de firme înregistrate în Bulgaria, dar active în Grecia, cu numere de TVA greceşti care facilitau reexportul fictiv al bunurilor către alte state membre”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi în interviul pentru Libertatea.

Ea a mai oferit ca exemplu şi cazul „Moby Dick”, în care un sindicat criminal era responsabil pentru o schemă de fraudă cu TVA în valoare de peste 520 de milioane de euro.

”În acest caz s-au folosit metode mafiote şi au ajutat şi susţinut organizaţia criminală Camorra, cu care existau legături strânse. Aici sunt investigate peste 195 de persoane şi în acest dosar avem un ordin de blocare a fondurilor de peste 520 de milioane de euro, care este acum în curs de executare, ceea ce înseamnă că o să sechestrăm peste 520 de milioane de euro”, a mai arătat Kovesi.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Cum a reacţionat Patriarhia Română după donaţia uriaşă a lui Gigi Becali pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Cum obții terenul de sub casă și de lângă casă în România, conform legii. Procedura pentru pământul aferent locuinței
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Peste Mutu, Tamaș și Stanciu! Popa a numit fostul fotbalist al FCSB cel mai bun român cu care a jucat: ”Trebuia să fie mare șmecher, păcat de el!”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai