Sectorul auto din Germania pierde foarte mulți angajați într-un ritm rapid, cu un număr de 52.000 de locuri de muncă într-un singur an, aproximativ 7% din forța de muncă totală din sector.
Industria germană este supusă la presiuni, având în vedere că este nevoită să cheltuie destul de mulți bani cu energia, că are o cerere internă modestă și că se află în mijlocul unor tensiuni comerciale cu SUA.
Mercedes-Benz, VW, Bosch, Continental și ZF au anunțat programe de reducere a costurilor și Porsche intenționează să își închidă subsidiara din domeniul bateriilor, Cellforce.
Industria auto din Germania se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, care este parțial atenuată din revigorările de vânzări. Totuși, se fac concedieri, se trimit oameni în șomaj tehnic iar unele firme chiar dau faliment.
Firma germană de consultanță Oliver Wyman a realizat un studiu al componentei costurilor de salarizare per mașină produsă în Germania, comparând cu alte țări, și a descoperit că România este a doua cea mai profitabilă țară din lume, precum și că Germania este cea mai scumpă în materie de salarizare per automobil fabricat din lume.
În Germania, în costurile medii de salarizare a angajaților într-o mașină sunt de 3.307 dolari SUA, calculele fiind făcute dolari pentru o mai bună comparație internațională.
Ea este urmată de Marea Britanie, cu un cost de 2.333 de dolari per mașină, apoi de Italia, cu un cost de 2.067 de dolari per mașină și Franța, cu 1.569 de dolari per mașină. SUA este tocmai pe locul cinci, și generează costuri de 1.341 de dolari per mașină.
La celălalt capăt, țara cu cel mai mic cost de salarizare a fost desemnată Maroc, unde cifra este de doar 106 dolari per mașină, motiv pentru care Dacia are două uzine în țara africană. Este urmată de, surprinzător, România, cu 273 de dolari per mașină, Mexic, cu 305 dolari per mașină și China, cu 414 dolari per mașină.