Daniel David, absenţă motivată în prima zi de şcoală: „Ar fi amplificat festivismul. Protestul profesorilor este neinspirat şi nerealist”

Ministrul Educației Daniel David a motivat de ce nu a fost luni în nicio școală pentru deschiderea anului școlar.
Filip Stan
08 sept. 2025, 14:08
Daniel David, absenţă motivată în prima zi de şcoală:

„Nu, n-am fost la școală, am vrut să mă duc la școală, din păcate, discutând cu mai mulți colegi, mi-am dat seama că prezența mea la școală ar fi amplificat festivismul și, activități care s-ar fi desfășurat în mod obișnuit, odată cu prezența ministrului s-ar fi transformat în festivități”, a spus Daniel David la Digi24. 

El a adăugat că nu a vrut să încurajeze festivitățile „în condițiile în care anul școlar începe totul sub auspicii de austeritate și criză”.

Declarația ministrului vine în contextul în care în multe școli festivitățile au fost boicotate de cadrele didactice, nemulțimite de măsurile de austeritate luate de Guvern.

An şcolar 2025-2026. Mircea Miclea face praf reforma fostului său consilier, Daniel David: „Este un câștig financiar minor, contra unor costuri sociale și economice uriașe”

Ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor care protestează în București că „în această perioadă este foarte important să fim și realiști și înțeles și anume, am auzit solicitările. Este complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară, premierul își va da demisia sau că Guvernul va cădea, pentru că România trebuie să treacă încă prin două hopuri mari”, a spus ministrul Daniel David la Digi 24, în timp ce zece mii de profesori merg în marș spre Palatul Cotroceni. El a spus că nu va participa la discuțiile sindicaliștilor cu președintele Nicușor Dan.

„De asemenea, îndrăznesc să spun că este neînțelept, ca să nu spun poate de inspirat să soliciți demisia ministrului, care totuși a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin grile educaționale, care a reușit astfel să asigure salariile și bursele până la sfârșitul anului, să nu fie oameni dați afară, să nu avem tăieri de salarii și în final, sigur, să contribuim și la stabilitatea țării. De aceea, invitația mea este: nemulțumirile, le înțelegem, nimeni nu este mulțumit, nici eu ca ministru, nici colegii profesori, nici elevii, nici studenții”, a spus ministrul.

Ministrul Daniel David a spus că nu va participa la întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre președintele Nicușor Dan și o delegație a sindicaliștilor din Educație.

David le-a transmis sindicaliştilor, dar şi celor care nu sunt, neapărat, implicaţi în sindicat, că în această perioadă este foarte important „să fie şi realişti, şi înţelepţi”.

„Am auzit solicitările lor şi este complet nerealist să te aştepţi că, în această perioadă, se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară sau că premierul îşi va da demisia sau că guvernul va cădea, pentru că România trebuie să treacă încă prin două hopuri mari, evaluarea Moody’s din septembrie şi evaluarea Comisiei Europene din octombrie şi este nevoie de stabilitate. De asemenea, îndrăznesc să spun că este neînţelept, ca să nu sunt poate neinspirat, să soliciţi demisia ministrului care totuşi a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin grile educaţionale, care a reuşit astfel să asigure salariile şi bursele până la sfârşitul anului, să nu fie oameni daţi afară, să nu avem tăieri de salarii, şi în final, sigur, să contribuim şi la stabilitatea ţării”, a afirmat David.

Acesta a adăugat că, în acest context, invitaţia sa este ca oamenii să înţeleagă că „ţara este în criză fiscal-bugetară” şi că din această cauză au fost luate aceste măsuri.

„Educaţia nu mai are ce să dea, de acum trebuie să crească. Haideţi să gândim împreună bugetul de anul viitor, să vedem cum implementăm unele reforme pe care le dorim cu toţii şi, foarte important, cum începem să atenuăm, începând de anul viitor, şi premierul a spus că începem să intrăm într-o logică de dezvoltare, unele din aceste măsuri care deranjează în această perioadă şi care sunt temporare”, a punctat Daniel David.

Întrebat cum ar putea fi deblocat conflictul în acest moment, în condiţiile în care unii profesori ameninţă cu blocarea activităţii didactice, ministrul a precizat că nu ştie, în acest moment, ce înseamnă boicotare şi ce vor să facă profesorii.

„Eu am încrederea că dacă un profesor merge la ore nu are cum să nu-şi facă activitatea, pentru care este plătit şi, dincolo de plată, este un act de moralitate, intrând în sala de clasă, să-ţi faci lecţia, să interacţionezi cu copiii. (…) Nemulţumirea s-a auzit, întrebarea este ce facem cu ea, iar invitaţia mea rămâne, aşa cum am făcut-o înainte, pentru a construi, pentru viitor, începând cu bugetul, reformele pe care le dorim şi atenuarea acestor măsuri începând de anul viitor”, a precizat David.

David a subliniat că nu va participa la întâlnirea de luni, de la Palatul Cotroceni, dintre Nicuşor Dan şi profesorii protestatari pentru că este „întrevederea preşedintelui” şi că, „poate” este bine ca liderii de sindicat să aibă întâlniri cu diverse structuri.

„Noi suntem mai degrabă din zona executivă, preşedintele totuşi reprezintă instituţia supremă în acest stat”, a menţionat ministrul Educaţiei, adăugând că nu ştie ce va discuta Nicuşor Dan cu sindicaliştii, întrucât preşedintele „nu trebuie să dea raportul” şi că, dacă îl va informa după ce are loc această întâlnire, atunci va comunica.

„Copiii trebuie să meargă la şcoală, profesorii o să-şi facă datoria. Nemulţumirile le vedem, ele nu apar pur şi simplu din nimic, ci dintr-o situaţie de criză fiscal-budgetară, nu din normalitate sau că cineva ar fi dorit aceste măsuri. Iar preşedintele, după ce va avea întâlnirea cu profesorii, va decide ce va dori să comunice guvernului sau ministrului direct. Mă aştept şi eu să văd care vor fi concluziile după întâlnire şi nu cred că trebuia nici eu, şi nici premierul să fim acolo, în condiţiile în care mesajul către ministru a fost transmis prin proteste pe parcursul mai multor zile, iar astăzi către guvern în Piaţa Victoriei. Acum este discuţia preşedintelui cu sindicaliştii”, a mai spus Daniel David.

Sute de profesori s-au strâns luni, în prima zi de şcoală, după ora 10.30, în Piaţa Victoriei, din Capitală, la un miting de protest organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”. La ora 12.10, protestatarii, al căror număr a crescut considerabil, ajungând la câteva mii de persoane, au plecat în marş spre Palatul Cotroceni, unde se vor întâlni cu preşedintele Nicuşor Dan.

Cadrele didactice sunt „profund nemulţumite” de „refuzul constant” al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025”. Cadrele didactice cer anularea măsurilor de austeritate, între care creşterea numărului de elevi la clase, micşorarea tarifului la plata cu ora, creşterea normei didactice cu două ore şi tăierea unor categorii de burse ale elevilor. Organizatorii au anunţat că la protestul de luni sunt aşteptaţi peste 30.000 de profesori.

Ministrul Muncii, anunţ important pentru toţi angajaţii şi angajatorii, amenzile ajung la 20.000 de lei. Se aplică de la 1 octombrie 2025

 

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
De ce a fost impresionat selecționerul naționalei de handbal la turneul din țările scandinave: ”Dimineața, din tot cartierul…”
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Frumoasa actriță a murit la doar 40 de ani. Nu se cunoaște cauza decesului
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day