Potop în Bulgaria. Inundaţiile au făcut prăpăd, râuri de maşini pe străzi, trombe în Marea Neagră, a fost declarată starea de urgenţă

Stare de urgență în Bulgaria, unde inundațiile au făcut prăpăd. Sat de vacanță din Burgas distrus de puhoaie, râuri de noroi pe străzi.
Viorel Dobran
03 oct. 2025, 19:49
Potop în Bulgaria. Inundaţiile au făcut prăpăd, râuri de maşini pe străzi, trombe în Marea Neagră, a fost declarată starea de urgenţă

Mai multe stațiuni din Bulgaria au fost distruse de viituri. Autoritățile bulgare au instituit starea de urgență din cauza ploilor torențiale. O stațiune din districtul Burgas este complet inundată, apa intrând în curțile și locuințele oamenilor. De asemenea, un pod aflat în regiune a fost distrus de puhoaie, după ce peste 100 de litri pe metru pătrat s-au acumulat în ultimele 12 ore.

Este prăpăd în Bulgaria unde autoritățile au instituit stare de urgență, în mai multe zone, din cauza ploilor torențiale. O stațiune de pe țărmul Mării Negre a fost complet inundată și sunt deja doi oameni morți.

Citește și: EXCLUSIV România se sufocă sub ploi și frig. Elena Mateescu și Oana Păduraru au prima veste bună după asediul codurilor meteo. De când se încălzește vremea: „Vom simți această ameliorare abia de duminică”

Autoritățile au început evacuarea localnicilor – care au fost instruiți să se refugieze în zone înalte până la sosirea echipelor de salvare.

Mai multe drumuri sunt impracticabile, un pod a fost rupt de viitură și sunt probleme cu alimentarea cu energie electrică.

În Elenite, la numai zece kilometri nord de stațiunea Sunny Beach, după o noapte de ploi năpraznice, oamenii s-au trezit în mijlocul unui torent de noroi care a măturat totul în cale. O viitură de peste jumătate de metru avansează cu o forță devastatoare, târând după ea mașini smulse din pământ ca și cum ar fi fost paie.

Dezastrul este surprins de la etajul unei clădiri înalte de cineva rămas captiv între ape. În subsolul unui hotel a fost descoperit cadavrul unui bărbat.

Autoritățile bulgare au început evacuarea stațiunii turistice Elenite, pe coasta de sud a țării, în condițiile în care furtuni violente continuă să lovească regiunea. Localnicii și turiștii au fost instruiți să se deplaseze imediat către zone mai înalte, peste zece echipe de pompieri fiind prezente la fața locului pentru a gestiona situația. Administrația regională din Burgas monitorizează îndeaproape evoluția situației, a anunțat Novinite.

Străzile sunt inundate, mașinile au fost luate de ape și, de asemenea, sunt zeci de locuințe inundate.

La orele dimineții s-a produs și o trombă marină, iar mai multe localități din apropiere au fost evacuate.

Victima a murit înecată, după ce un torent puternic a pătruns în complexul turistic în care era angajat. Există și o a doua persoană decedată – a anunțat ministrul de Interne bulgar.

Pentru mulți, Elenite era un sat de vacanță adăpostit într-un golf liniștit. Acum hotelurile și clădirile sunt inundate iar parcurile acvatice au fost distruse. Echipele de salvare au ajuns cu greu în zona afectată din cauza torentului puternic. Mai mulți oameni așteaptă să fie salvați pe acoperișurile clădirilor.

Autoritățile au declarat stare de alertă și la Țarevo – unde inundațiile au lăsat în urmă dezastru și acum doi ani.

Stoyan Slavov: „Casele noastre de acolo sus sunt inundate, nu există o singură casă care să nu fie sub apă. Canalizarea nu face față, e o cantitate uriașă de apă. E un dezastru în toată regula. Nu s-au luat măsuri după inundația precedentă. Albia râului a rămas complet necurățată”.

Prognoză oficială BBC Weather pentru România: Cum se schimbă vremea începând cu 8 octombrie 2025

Din cauza situației complicate, primăria din Țarevo a cerut armatei să provoace o explozie controlată la gura unui rău pentru a accelera scurgerea apei. Peste 400 de metri de apă pe metrul pătrat au căzut în zonă.

Infrastructura rutieră a fost în multe locuri distrusă. Formarea unei trombe marine a fost filmată în apropierea orașului Țarevo.

Plaja din Burgas a fost distrusă în mai multe locuri. În zonele afectate de inundații în Bulgaria autoritățile au suspendat cursurile în școli și grădinițe.

Mai multe drumuri au fost închise traficului și există probleme cu alimentarea cu energie electrică. Bulgaria se află sub incidența unui cod portocaliu de vânt puternic, ploi abundente și de ninsoare în zona de munte.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Secretul lui David Popovici: așa reușește să domine întreaga planetă. Imagini de sub apă, difuzate în premieră, de la antrenamentul în comun cu Pan Zhanle. Video
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT Încă un obiect suspect a fost descoperit pe o plajă din Costinești
iamsport.ro
Fosta mare campioană, medaliată la Mondiale și Europene, știe cum a câștigat David Popovici: ”Nu e deloc ușor”
MediaFlux
Horoscop 14 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii importante
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat