RCS & RDS (Actualmente Digi România) unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicații electronice din România, Banca Transilvania S.A, prima bancă din sistemul românesc, după active, și Pier Holding S.R.L., care controlează producătorul de uși și ferestre Casa Noastră din județul Dolj și deține brandul QFort, sunt principalele trei companii după cifra de afaceri cu operațiuni principale în România și filiale în străinătate, potrivit unei analize realizate de INS la cererea Economica.net.
La nivelul anului 2023, 136 de grupuri din România au raportat și activități în străinătate, deținând controlul asupra unui număr de 210 de filiale peste granițe. Dintre acestea, 159 (75%) se regăsesc în statele membre UE, având la nivelul lui 2023 o cifră de afaceri de 6,9 miliarde de lei și 12.177 de angajați.
22% dintre companiile locale cu filiale în străinătate se ocupă cu comerțul, 17,6% activează în industria prelucrătoare și 11% în transport și depozitare.
Pentru anul 2024 există informații publice doar pentru Digi, iar acestea indică rulaje nete de 5,5 miliarde de lei și un profit net de 904,8 milioane de lei.
Pentru Pier Holding S.R.L. sunt disponibile doar informații despre rentabilitate. Din datele termene.ro, compania a avut anul trecut un profit net de 23,5 milioane de lei, după o scădere de 65% față de anul anterior. Holdingul are un singur angajat și deține controlul total asupra producătorului de uși și ferestre Casa Noastră S.R.L., business prezent și în țări precum Italia, Franța și Elveția.
Citește și: ANAF blochează sute de firme care operează Uber și Bolt, suspectate de fraudă fiscală cu flote auto luate în comodat
Casa Noastră SRL a înregistrat în 2024 afaceri de 588,9 milioane de lei, cu 10% mai mici decât în 2024 și un profit net de 52,5 milioane de lei, cu 54% mai mic decât în 2023.
Cât despre Banca Transilvania, aceasta a raportat pentru anul 2024 un profit net consolidat de 4,7 miliarde de lei, în creştere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă, în timp ce activele au urcat cu 22% la 207 miliarde de lei. Banca Transilvania are filiale externe Victoriabank, BCR Chișinău S.A. și BT Leasing MD.