Ciolacu a răbufnit la adresa celor s-au pozat la Catedrala Mântuirii Neamului: „O plăcere să văd ipocriții care mă criticau pe Facebook și TikTok”. Ce a putut să spună despre Nicușor Dan

Fostul premier al României, Marcel Ciolacu, a readus în discuție controversele legate de finanțarea Catedralei Mântuirii Neamului. Într-o emisiune online, social-democratul a amintit de valul de critici pe care l-a primit în trecut pentru decizia de a sprijini financiar proiectul.
Filip Stan
27 oct. 2025, 15:33
Ciolacu a răbufnit la adresa celor s-au pozat la Catedrala Mântuirii Neamului: „O plăcere să văd ipocriții care mă criticau pe Facebook și TikTok”. Ce a putut să spună despre Nicușor Dan

„Vă aduceți aminte cât de criticat am fost eu că am dat bani la Catedrala Mântuirii Neamului? Aproape săptămânal, pe TikTok, pe Facebook, peste tot erau: domle, nenorocitul de Ciolacu ia banii de la copii să-i dea la Catedrală”, a spus Ciolacu.

Acesta a spus că inaugurarea Catedralei a scos la iveală o dublă măsură din partea celor care l-au atacat în trecut: „Ieri a fost o zi de referință pentru români și România: avem Catedrala Mântuirii Neamului. A fost o plăcere pentru mine să accept invitația Preafericirii Sale, dar și o plăcere să văd ipocriții care mă criticau pe Facebook și TikTok, care nu știau cum să se pozeze mai în față cu toate picturile din Catedrala Mântuirii Neamului. Ipocrizia nu a avut de-a face cu mine niciodată!”, potrivit DcNews.

Vezi și Ciolacu și-a ieșit din minți la adresa lui Bolojan: „M-am săturat de toată mizeria care mi s-a pus în cap. O să arăt unde se află, de fapt, neperformanța”

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu nu uită și nu iartă conflictele pe care le-a avut cu fostul șef de stat, Klaus Iohannis, dar îl laudă pe Nicușor Dan, explicând că până acum s-a dovedit un președinte echilibrat.

Fostul prim-ministru susține că îl vede pe președintele Nicușor Dan ca pe un lider echilibrat, care nu provoacă tensiuni în coaliția de guvernare. Marcel Ciolacu a făcut o comparație directă cu Iohannis, pe care l-a acuzat că „băga zâzanie”.

Social-democratul a declarat că îl consideră pe actualul președinte al României, Nicușor Dan, un politician echilibrat, care nu încearcă să creeze conflicte în interiorul coaliției de guvernare.

„Văd un președinte echilibrat. Un președinte care încearcă să nu bage zânzanie în coaliție”, a menționat Marcel Ciolacu despre stilul de conducere al lui Nicușor Dan.

Întrebat de ce are această părere, în condițiile în care și fostul președinte Klaus Iohannis era considerat un om calm, Ciolacu a replicat: „Băga zâzanie. Nu știți că eu am vândut Ardealul? Eu am făcut nu știu ce. Eram dușmanul public numărul unu, țapul ispășitor pentru orice se întâmpla în România.”.

Citește și VIDEO Fiul lui Nicușor Dan a fost protagonistul celor mai amuzante momente de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mezinul președintelui i-a înduioșat pe toți cei prezenți cu dezinvoltura sa