Tichete sociale 2025. Pensionarii români cu venituri mici primesc a 13-a pensie. Suma este fixă şi se dă doar pe bază de cerere

În 2025, nu este prevăzut un program separat de vouchere sociale de Crăciun, dar fiecare primărie decide să ajute oamenii sărmani. Tichetele sociale, precum cele pentru alimente din cadrul Programului „Sprijin pentru România”, se acordă trimestrial, iar valoarea acestora este de 250 de lei pe card, fiind acordate o dată la două luni pentru persoanele vulnerabile cu venituri mici.
Filip Stan
07 nov. 2025, 07:57
Tichete sociale 2025. Pensionarii români cu venituri mici primesc a 13-a pensie. Suma este fixă şi se dă doar pe bază de cerere

Tichete sociale 2025. Este austeritate, primăriile abia mia au bani de salarii şi de plata utilităţilor, dar mai sunt edili care se scotocesc prin buget şi oferă o mostră de mărinimie de Sărbători 2025.

De exemplu, HCL nr.102/2023, republicată,  de două ori pe an (de sărbătorile Pascale şi Crăciun) pentru persoanele vârstnice, care au împlinit vârsta legală standard de pensionare şi care au domiciliul stabil în municipiul Braşov.

Tichetele sociale ,,Dar din suflet pentru seniori” se acordă pe suport electronic (carduri), cu valoarea totală de 200 de lei şi pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare.

Ministrul Muncii confirmă „a 13-a pensie” de Crăciun: „Va fi un mic ajutor şi o sumă importantă pentru unii români”

 

Tichete sociale 2025. Condiții de acordare

Pentru a beneficia de proiectul “Dar din suflet pentru seniori” trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • Solicitantul/solicitanta a împlinit vârsta legală de pensionare: de 63 ani, femeile, și respectiv, 65 de ani, bărbații. Se consideră că îndeplinesc această condiție și persoanele care împlinesc vârsta legală de pensionare în anul calendaristic al campaniei, în cadrul căreia se solicită ajutor;
    Solicitantul/solicitanta are domiciliul stabil în Municipiul Brașov;
    Solicitantul/solicitanta este pensionar al sistemului public de pensii;
    Pensia lunară din sistemul public de pensii a solicitantului este de până la 2000 lei, inclusiv;
    Solicitantul/solicitanta nu are datorii față de bugetul local.
    Actele necesare solicitării și stabilirii dreptului
  • Cerere tipizată și Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal (descarcă aici);
    Actul de identitate al solicitantului/solicitantei ;
    Cupon de pensie din luna solicitării ajutorului sau din luna anterioară -originalul;
    Împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile;
    Documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
    Actul de identitate al împuternicitului, când este cazul.
    În situația în care solicitantul/solicitanta a beneficiat de tichete în anul 2023 și/sau în anul  2024 nu se impune depunerea unei noi cereri, ci doar prezența fizică, cu actul de identitate (original) și cuponul de pensie din luna solicitării ajutorului sau din luna anterioară.

În situația în care persoanele vârstnice sunt nedeplasabile, cererea poate fi depusă și de altă persoană, împuternicită de solicitant, împreună cu documentele medicale, care atestă incapacitatea solicitantului de a se deplasa.

Moş Crăciun vine cu tichete sociale pentru pensionari şi în 2025. Descărcaţi cererea pentru a avea bani de cozonac

Ridicarea tichetelor pentru persoanele vârstnice nedeplasabile, care au beneficiat si în anul 2023, sau 2024, se realizează prezentând actul de identitate în original, atât al beneficiarului, cât și al împuternicitului, cu cuponul de  pensie din luna solicitării ajutorului sau din luna anterioară, cu împuternicire olografă, din partea persoanei nedeplasabile (doar în situația în care cea anterioară era valabilă pentru o singură campanie) și cu documente medicale, din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa (doar în situația în care nu au fost depuse la ridicările anterioare).

Pentru eficientizarea timpului de așteptare, recomandăm programarea online, accesând link-ul: https://dasbrasov.programero.ro/

Prin excepție, până la reglementarea cadrului legal, sprijinul financiar din cadrul programului “Dar din suflet pentru seniori” se acordă sub formă de tichete sociale în valoare de 200 lei (10 bonuri*20 lei bucata), și pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare.

TICHETE SOCIALE DE CRĂCIUN. Cererile se pot depune până pe 28 noiembrie 2025 la Năvodari

Primăria Oraşului Năvodari, prin Direcţia Asistenţă Socială, anunţă persoanele interesate de faptul că se acordă tichete sociale cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2025, pentru categoriile de persoane defavorizate prevăzute de H.C.L. nr. 35/21.02.2024.

Bani pentru pensionari, înainte de Crăciun: Când va intra a „13-a pensie” pentru cei cu pensii mici

Pentru Sărbătoarea Crăciunului 2025 tichetele sociale se acordă următoarelor categorii de beneficiari:

  1. a) beneficiari de venit minim de incluziune stabilit în baza Legii nr. 196/2016 – 125 lei/persoană din familie;
  2. b) persoane încadrate în gradul de handicap accentuat sau grav – 125 lei/persoană;
  3. c) pensionari ai căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/lună, respectiv:
  • venit net mai mic sau egal cu valoarea pensiei sociale minime în vigoare la momentul depunerii cererii (1.281 lei) – 125 lei/persoană
  • cu venit net cuprins între 1.282 lei şi 1.450 lei, inclusiv – 75 lei/persoană.
  1. d) persoane cu vârsta peste 60 ani, fără venituri – 125 lei/persoană

Formularul de cerere se poate procura de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, cât şi de AICI

Primirea cererilor se va face în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie 2025, la Cantina de Ajutor Social (str. Sănătății, nr. 2, intrarea dinspre Serviciul Taxe și Impozite), după următorul program:

  • Luni, Marţi, Miercuri şi Vineri între orele 08:30 – 12:00
  • Joi între orele 13:00 – 17:00

Persoanele îndreptăţite se vor prezenta cu actul de identitate în copie şi în original, pensionarii cu cuponul de pensie (copie) şi persoanele încadrate în grad de handicap cu certificatul de încadrare în grad de handicap (copie).

Distribuirea tichetelor sociale se va realiza în perioada 15 decembrie – 19 decembrie 2025, prin intermediul serviciilor poştale.

📧 E-mail: [email protected]

*O persoană/familie beneficiază de tichete sociale pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii tichetelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. În cazul persoanelor cu handicap grav şi accentuat care se regăsesc şi în celelalte categorii de beneficiari eligibili, aceştia vor primi tichetele sociale pentru categoria persoanelor cu handicap.

**Se iau în calcul nu doar pensiile solicitanţilor, ci şi alte venituri realizate din salarii, chirii

Ministrul Muncii spune ce șanse sunt să fie indexate pensiile și ce se întâmplă cu ajutorul de 400 de lei

Ministrul Muncii spune ce șanse sunt să fie indexate pensiile și ce se întâmplă cu ajutorul de 400 de lei pentru pensionari

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a evitat să spună dacă există șanse reale ca Guvernul Bolojan să indexeze pensiile la sfârșitul anului 2025 sau anul viitor și a declarat că îi va propune premierului o nouă schemă de ajutor pentru pensionarii cu indemnizații mici. Ministrul social-democrat a precizat, în exclusivitate la România TV, că anul acesta este prioritară discuția privind majorarea salariului minim pe economie.

EXCLUSIV Ministrul Muncii oferă un ajutor de 400 de lei pentru peste 2,7 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Cei care au avut probleme la recalculare se pot trezi cu mii de lei în plus: „Plata se face retroactiv, din septembrie 2024”

Petre Florin Manole nu e exclus o indexare a pensiilor anul acesta, precizând că trebuie avută în vedere „orice soluție pentru creșterea veniturilor pensionarilor.”

Trebuie avută în vedere și soluția asta și trebuie avută în vedere orice soluție pentru creșterea veniturilor pensionarilor, mai ales a celor cu venituri mici”, a precizat minstrul Muncii.

Întrebat dacă există concret șanse pentru indexarea pensiilor sau nu, Petre Florin Manole a spus că această măsură este „o dorință și un deziderat de la care ministrul muncii nu are voie să abdice niciun moment”. 

Totuși, ministrul Muncii a declarat că îi va propune premierului o nouă schemă de ajutor pentru pensionarii cu indemnizații mici pentru anul 2026.

„Avem acest mecanism 800 de lei, stabilit la începutul anului, din care au mai rămas de plătit pensionarilor 400 de lei în decembrie. Pensionarilor (cu pensii n. red) sub 2.574 lei cred că era pragul.

Ei bine, acești bani există, vor fi dați odată cu pensia, în luna decembrie. Un astfel de mecanism, util parțial în 2025, ar trebui gândit și pentru 2026”, a precizat ministrul social-democrat.

Petre Florin Manole a precizat că încă nu a purtat discuția privind pensiile pentru anul viitor, întrucât anul acesta este prioritară decizia privind salariul minim pe economie. Ministrul Muncii a argumentat că o majorare a salariului minim ar aduce venituri în plus la stat, ceea ce ar putea influența o decizie viitoare privind indexarea pensiilor.

„Adevărul este că e normal ca ministrul Muncii să fie preocupat în primul rând de pensionarii cu cele mai mici venituri și preocuparea noastră față de pensionarii speciali este de a avea venituri mai reduse și mai echitabile în contextul ăsta social.

Discuția cu premierul despre anul viitor încă nu a avut loc, pentru că anul acesta încă nu este închis și discuția despre salariul minim este prioritară.

Este importantă decizia aceea, este importantă și are influență și pe cât va colecta statul în plus, dacă o să creștem salariul minim în plus, inclusiv la asigurările sociale de acolo de unde plătim într-o bună măsură pensiile românilor”, a spus Petre Florin Manole la România TV.

În România, în prezent, sunt aproximativ 4,8 milioane de pensionari, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Cea mai mică pensie medie a fost consemnată în județele Botoșani, Vrancea și Giurgiu (cu sume de 2.228, 2.265 şi 2.281 lei), iar cea mai mare, în Municipiul București (3.549), județul Hunedoara (3.505) şi în județul Brașov (3.325 lei). Indexarea pensiilor a fost amânată în 2025, deși inflația a explodat.

Mai mult, începând cu 1 august, pensionarii care încasează pensii mai mari de 3.000 de lei plătesc și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10% aplicat exclusiv asupra sumei care depășește pragul de 3.000 de lei.

Guvernul a decis să acorde un fel de a 13-a pensie pensionarilor cu venituri mici, ca măsură de sprijin financiar în 2025. Într-un context economic marcat de inflație și costuri tot mai ridicate, autoritățile au stabilit că banii vor fi distribuiți în două tranșe, ultima urmând să ajungă la beneficiari înainte de Crăciun.

Bani pentru pensionari, înainte de Crăciun:  Aproximativ 2,7 milioane de pensionari cu venituri sub 2.574 lei vor primi înainte de Crăciun a doua tranșă din sprijinul de 800 de lei, o a 13-a pensie.

Este vorba despre acordarea celei de-a doua tranșe din sprijinul de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.574 lei.

Banii se plătesc din oficiu, adică fără ca pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei să fie nevoiți să facă vreun demers în acest sens.

Reamintim că prima tranșă de 400 de lei a fost plătită în septembrie. Această a doua tranșă va fi plătită în decembrie, cel mai probabil pe la jumătatea lunii.

Bani pentru pensionari, înainte de Crăciun: Ministrul Muncii confirmă „a 13-a pensie”

„2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul financiar de 400 lei, a doua tranșă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an.

Avem acești bani în buget și vor ajunge la cei care sunt cei mai afectați în această perioadă. Ştim că nu rezolvă multe dintre problemele cotidiene, dar aduce un ajutor concret în prag de iarnă. Este o măsură de protecţie socială la care nu am renunţat şi care va fi binevenită”, a declarat ministrul Muncii, Petre Florin Manole, potrivit România TV.

Efortul financiar pentru plata acestor bani este de peste 1,1 miliarde de lei.

Guvern: Persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale în valoare de 250 lei, până la finalul acestui an, în două tranşe, a câte 125 de lei / Tichete sociale de 500 de lei, pentru elevii defavorizaţi

Guvernul a aprobat, recent, o Ordonanţă care prevede că persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare şi mese calde în valoare de 250 lei, până la finalul acestui an, în două tranşe, a câte 125 lei. Pentru anul 2025 numărul total de beneficiari estimat este 1.623.336 persoane, iar efortul bugetar pentru alimentarea acestor carduri este de 372 milioane lei, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru. În plus, Guvernul a majorat bugetul destinat elevilor defavorizaţi din învăţământul preuniversitar de stat (preşcolar, primar, gimnazial), în contextul în care numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, depăşind 674.000 de elevi în anul şcolar 2024–2025, iar aceştia vor primi un sprijin anual în valoare de 500 lei/elev, sub formă de tichete sociale.

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile. Astfel, persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare şi mese calde în valoare de 250 lei până la finalul acestui an.

E OFICIAL! Vouchere de până la 40.000 de lei pentru români! Cine le primește și în ce condiții

Acordarea se va face în două tranşe a câte 125 lei. Ordonanţa de urgenţă modifică o serie de acte normative cu impact in domeniul social, cuprinse în Programul ”Sprijin pentru România”.

Astfel, pentru anul 2025 numărul total de beneficiari estimat este 1.623.336 persoane, iar efortul bugetar pentru alimentarea acestor carduri este de 372 milioane lei.

Potrivit ministrului Investiilor, beneficiază de acest sprijin pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care beneficiază de indemnizaţie socială, copiii şi adulţii cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile şi persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei / lună / membru de familie respectiv, 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani).

Finanţarea provine din bugetul de stat şi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială.

Prin acelaşi act normativ, Guvernul a majorat bugetul destinat elevilor defavorizaţi din învăţământul preuniversitar de stat (preşcolar, primar, gimnazial), în contextul în care numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, depăşind 674.000 de elevi în anul şcolar 2024–2025.

Aceştia vor primi un sprijin anual în valoare de 500 lei/elev, sub formă de tichete sociale, finanţate din fonduri externe nerambursabile. Măsura se implementează prin POIDS, Prioritatea 10 – Incluziune socială.

Şi salariaţii pot primi un fel de al 13-lea salariu sub formă de bonusuri. Beneficiile extrasalariale pe care angajatorii le pot oferi în 2025: unde le stabilim și ce plătim la stat pentru fiecare

Legislația impune angajatorilor să asigure transparența beneficiilor extrasalariale prin includerea acestora în contractele individuale de muncă. Deși există un spațiu de flexibilitate pentru avantajele acordate neregulat, beneficiile promise trebuie specificate explicit pentru a evita ambiguitățile. Abordarea fiscală este esențială, având în vedere inclusiv, atunci când e cazul, un plafon global de neimpozitare de 33%, pe lângă regimul specific fiecărui tip de beneficiu.

Codul Muncii impune ca avantajele pe care angajatorul le oferă să fie menționate în mod expres în contractele individuale de muncă, asigurând astfel angajaților o transparență mai mare și o garanție mai solidă că vor primi acele tichete, prime, bonusuri sau alte avantaje promise la interviu. Angajatorul are însă ceva „spațiu de manevră” în privința avantajelor oferite în mod neregulat. Cu alte cuvinte, în privința acelor avantaje pe care nu le oferă în mod constant, ar fi suficient să prevadă în contracte ideea că „se pot oferi și alte avantaje”, fără să le numească pe fiecare în mod expres de la momentul încheierii contractului. Dar dacă discuția, înainte de semnarea contractului, e că se vor oferi X și Y avantaje extrasalariale, în considerarea cărora, poate, candidatul a luat decizia de a semna contractul, e absolut necesar ca ele să figureze în contract.

Citește și Ce schimbări vor social-democrații în domeniul muncii: tichete de masă de 50 de lei, programul „Primul loc de muncă”, subvenții pentru mame, sprijin pentru calificarea în industria digitală și ”verde”

Practic, politicile de beneficii extrasalariale de la nivelul companiilor trebuie puse în vedere angajatului prin chiar contractul de muncă și promisiunea de la interviu că se vor acorda bonusuri, prime sau alte beneficii regulate va trebui dublată și de o clauză contractuală.

Angajatorul nu e limitat la ceea ce prevede Legea biletelor de valoare sau Codul fiscal când vine vorba de avantaje pe care le poate oferi angajaților – diferența o face, de fapt, regimul lor fiscal. Sunt beneficii pe care angajații le primesc în unele companii și care deocamdată nu sunt pe lista celor ce beneficiază, măcar parțial, de un regim de netaxare: de pildă, suportarea ședințelor de psihoterapie. Asta nu înseamnă că ele nu pot fi oferite, ci doar că vor fi taxate integral (adică pe lângă sumele pe care le primește angajatul, angajatorul mai adaugă și taxele).

Perspectiva fiscală – individuală și, eventual, globală

Pentru fiecare beneficiu / avantaj oferit unui angajat pe lângă salariul de bază, compania trebuie să-și pună problema taxelor aplicabile: putem vorbi de un regim individual (per beneficiu) de scutire de (anumite) taxe pentru anumite plafoane de venit sau de taxare integrală (impozit și toate contribuțiile sociale). Când vorbim de un regim de netaxare, ne uităm în primul rând la regimul individual, dar și la un eventual plafon global.

Acum câțiva ani „a sosit” în Codul fiscal un plafonul global de neimpozitare de 33% – astfel, unele dintre beneficii trebuie să se încadreze, cumulat, în plafonul lunar global de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii. În timp ce altele nu intră deloc în acest calcul și tot ce contează e respectarea plafonului de netaxare individual. Aici, 2024 a fost un an fără modificări legislative – astfel, lista de beneficii care se supun si plafonului global de 33% de netaxare a rămas aceeași. Ultimele modificări pe încadrările în acest plafon au fost făcute la final de 2023, fiind rezumate în acest material.

Câteva exemple de beneficii care se supun și acestui plafon global: contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, contribuţiile la un fond de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate, prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate.

Masa angajaților – tichete și nu numai

Tichetele de masă sunt supuse, pe lângă impozitul pe venit de 10%, și contribuției la sănătate (CASS) de 10% – contribuția se aplică din 2024 deja. Pe lângă tichetele de masă, angajatorii pot alege și opțiunea de a furniza hrană direct la locul de muncă. Deși această variantă presupune avantaje fiscale pentru angajatori, ea este limitată la angajații care desfășoară activități în cadrul sediului firmei, excluzându-i pe cei care lucrează de la distanță sau pe angajații mobili.

PENSII 2025. Cine sunt românii care primesc bani mai mulţi de la 1 ianuarie 2025. Se acordă şi a 13-a pensie!

Diferența față de tichetele de masă este că, în cazul acordării hranei direct de către angajator, nu există obligații fiscale suplimentare, cum e în cazul tichetelor (impozit pe venit sau CASS), atâta timp cât se încadrează în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi (40,04 de lei, la momentul redactării acestui articol – această valoare se indexează semestrial, prin ordin de ministru).

Tichetele nu intră în acel plafon global de neimpozare de 33% stabilit pentru diverse beneficii extrasalariale primite de angajați, însă opțiunea de a furniza hrană direct la locul de muncă trebuie analizată și sub acest aspect.

Bani pentru vacanțe

La fel ca în cazul tichetelor de masă, voucherele de vacanță sunt supuse impozitului și CASS, dar nu se includ în calcul pentru plafonul global de beneficii de 33%. Desigur, avem și un plafon la care ne raportăm când discutăm de tratament fiscal preferențial, respectiv contravaloarea a maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal – 24.300 de lei.

Notă: Deși regimul tuturor tichetelor / biletelor de valoare e prevăzut de Legea 165/2018, prevederile referitoare la voucherele de vacanță nu sunt încă în vigoare, iar actul normativ la care ne raportăm este tot  OUG nr. 8/2009.

Voucherele sunt apreciate pentru simplitatea utilizării și beneficiile fiscale, având o impozitare redusă, dar sunt limitate la anumite servicii și nu pot fi folosite de membrii familiei – o limitare importantă e că nu pot fi folosite în străinătate. Pe de altă parte, decontarea serviciilor turistice oferă angajaților mai multă flexibilitate în alegerea destinației și posibilitatea de a acoperi cheltuielile pentru familii, beneficiind de impozitare zero în limita unui plafon.

Angajatorul poate să acopere contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, iar venitul e netaxabil atâta timp cât se încadrează (plafon anual) în cuantumul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului. În plus, trebuie să se încadreze și în plafonul global de 33% din salariul de bază, alături de alte cheltuieli. Pentru decontarea acestor sume de bani este necesară, desigur, reglementarea unor condiții – fie în contractul individual de muncă, fie în regulamentul intern.

Ar mai fi aici și o a treia opțiune: primele de vacanță pot fi oferite în ce cuantum dorește angajatorul, întrucât aici nu există niciun regim fiscal preferențial, banii fiind tratați întocmai ca salariul – impozit și contribuții. Trebuie ținut cont de restricția din OG 8/2009, unde se spune că în același an fiscal nu se pot da și primă, și vouchere.

Tichete cadou, culturale, de creșă și bani pentru educația timpurie

În anumite ocazii speciale, angajatorii pot acorda cadouri salariaților de până la 300 de lei fără să plătească taxe salariale la stat. Plafonul se aplică, mai precis:

  • pentru cadourile date salariaților și copiilor lor de Paște, de Crăciun și cu ocazia sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
  • pentru cadourile date salariatelor de Ziua Femeii (8 martie);
  • pentru cadourile date copiilor salariaților de Ziua Copilului (1 iunie).

Cât privește implicațiile asupra impozitului pe profit, în limita acestei sume, cheltuielile cu tichetele reprezintă cheltuieli sociale a căror deductibilitate e limitată.

Tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților, având scopul de a acoperi parțial sau integral taxele de creșă sau servicii de educație timpurie antepreșcolară. Acestea pot fi utilizate exclusiv pentru achitarea taxelor la creșa copilului, iar, din octombrie 2024, plafonul de acordare al acestora este de 660 lei lunar (plafonul se indexează periodic, înregistrând în general creșteri de câteva zeci de lei anual). Tichetele de creșă sunt considerate avantaje de natură salarială pentru care se datorează impozit pe venit în procent de 10% aplicat la valoarea nominală a acestora și nu se datorează contribuții sociale obligatorii. Tichetele nu se includ în acel plafon global de 33% însă. Aceste sume de bani nu sunt încasate de părinți și utilizate la ce creșă doresc sau cu oricare bonă pe care o contractează. Legea impune ca prestatorii acestor servicii să aibă contracte încheiate cu unităţile emitente ale tichetelor de creşă.

Aceeași este și situația fiscală a tichetelor culturale (sunt supuse doar impozitului). „Tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri și servicii culturale”, scrie în Legea 165/2018, cu precizarea că este vorba de: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor; cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format. Valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, este de maximum 220 lei/lună, respectiv de maximum 440 lei/eveniment. Și aici vorbim de indexări periodice ale plafoanelor, realizate prin ordin de ministru.

Din 2024 a devenit posibilă și aplicarea facilităților fiscale pentru educația timpurie. Facilitatea constă în faptul că sumele suportate de angajator pentru plasarea copiilor angajaţilor proprii în unităţi de educaţie timpurie, în limita stabilită de acesta, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil, sunt considerate venit neimpozabil și sunt scutite și contribuții sociale (și cu condiția ca, alături de alte avantaje, să se încadreze în plafonul global lunar de 33%). Neimpozabilitatea și scutirea de contribuții se aplică, în acest plafon de 1.500 de lei/lună/copil, nu doar sumelor avansate de angajator, ci și celor plătite direct de angajat, dar pe baza documentelor justificative prezentate de angajat.

Abonamente sportive și tichete pentru activități casnice

Mai există, de asemenea, o facilitate fiscală pentru abonamentele de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie. Plafonul de netaxare și de deductibilitate pentru aceste abonamente este de 100 de euro anual.  Abonamentul trebuie să fie la furnizori ale căror activități sunt încadrate la codul CAEN 9311 (activități ale bazelor sportive), la codul CAEN 9312 (activități ale cluburilor sportive) sau la codul CAEN 9313 (activități ale centrelor de fitness). Totodată, în afara acestui plafon de neimpozabilitate individual, sumele rămân neimpozabile dacă se încadrează în plafonul global stabilit pentru beneficii de acest fel: cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii.

Salariații pot primi din partea angajatorilor lor, mai nou, un tip de bonus prin care să-i plătească pe cei care-i ajută cu diversele activități casnice – tichetele pentru plata muncilor pe care le prestează lucrătorii casnici, conform Legii nr. 111/2022 privind activitatea prestatorului casnic. Pentru a-i sprijini pe angajați să beneficieze de munca acestor prestatori și, astfel, să petreacă mai puțin timp cu treburile casnice, să utilizeze acel timp pentru odihnă sau activități recreative, angajatorilor li s-a oferit, prin această lege, posibilitatea de a le da angajaților, ca beneficiu extrasalarial, astfel de tichete pentru plata lucrătorilor casnici, cu plata exclusiv a impozitului pe venit (nu sunt supuse, așadar, contribuțiilor).

Abonamente medicale private și pensii facultative

Pentru a încuraja recurgerea la abonamente medicale private și contribuția la fonduri de pensii facultative (Pilonul III), legiuitorul a prevăzut demult în Codul fiscal deductibilitatea sumelor plătite pentru acestea, limitat, desigur, dar indiferent dacă sunt plătite din buzunarul angajatului sau din acela al angajatorului.

Salariații pot să-și facă abonamente private la sănătate și să beneficieze de deducerea lor, conform legislației fiscale, în limita a 400 de euro pe an (echivalentul în lei al acestei sume), dar și angajatorii pot să suporte pentru angajații lor costurile unor prime de asigurare sau abonamente medicale. Regimul fiscal aplicabil acestor asigurări voluntare și servicii medicale este diferit în funcție de cine la suportă.

Plafonul de 400 de euro/an aplicat în cazul primelor de asigurare voluntară de sănătate și a serviciilor medicale sub formă de abonament suportate de angajator pentru angajații proprii reprezintă, pentru angajați, avantaje în natură neimpozabile. Angajații beneficiază de o deducere la calculul impozitului pe venit în sumă de 400 de euro/an, dacă sumele sunt suportate de către aceștia, respectiv de un avantaj neimpozabil de 400 de euro/an, dacă sumele sunt suportate de angajator pentru angajații proprii.

La impozitul pe profit, cheltuielile suportate de angajator reprezentând servicii medicale sub formă de abonament pentru angajații lor abonați sunt cheltuieli deductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă sunt asimilate salariilor. De asemenea, primele de asigurare voluntară de sănătate și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii nu sunt supuse nici contribuțiilor sociale.

Angajatul care are un contract încheiat cu un fond de pensii privat pentru a contribui la Pilonul III de pensii (cele facultative) îl poate folosi pentru a cere de la angajator aplicarea deducerii acestuia din impozitul pe venit – nu oricum însă, ci în limita a 400 de euro pe an, potrivit Codului fiscal.

În aceeași măsură, și angajatorii pot să le plătească angajaților lor astfel de contribuții la fondurile de pensii facultative. Și aici se aplică plafonul de 400 de euro pe an. Potrivit Codului fiscal, aceste cheltuieli sunt integral deductibile la determinarea rezultatului fiscal (nu se regăsesc printre excepțiile de la regula deductibilității cheltuielilor salariale), în cazul impozitului pe profit. Orice depășește acest plafon este considerat beneficiu extrasalarial și taxat în consecință.

Dincolo de aceste plafoane individuale de netaxare, trebuie ținut cont că ambele beneficii extrasalariale se supun plafonului global lunar de netaxare de 33%.

Teambuilding-uri, folosirea mașinilor de serviciu în scop personal

Teambuilding-ul reprezintă o modalitate de interacțiune între persoanele care lucrează într-o organizație și un proces gândit să îmbunătățeasca relațiile și raporturile dintre membrii unui grup. Este o practică din ce in ce mai răspândită din dorința de a crește motivarea și retenția angajaților. Ca orice alte cheltuieli ale companiei, și aici vorbim despre un regim fiscal aplicabil de la caz la caz: „de ce organizăm teambuildingul” este întrebarea esențială la care trebuie să răspundem pentru a putea încadra corect cheltuiala. Dar ce documente trebuie să avem pentru a nu avea probleme cu organul fiscal?”, explicau specialiștii Accace într-un material realizat în 2023.

Pe scurt, teambuilding-ul nu are același scop și același conținut în toate situațiile: uneori vorbim de vacanțe pe banii firmei, alteori strict de formare profesională. De aceea specialiștii recomandă clarificarea scopului teambuilding-ului de fiecare dată. 

Apoi, în ceea ce privește companiile a căror politică e să permită utilizarea mașinilor de serviciu și în scop personal, precizarea acestui aspect încă din contractul de muncă este mai mult decât indicată. Termenii în care pot fi folosite mașinile de serviciu trebuie foarte clar trasați, inclusiv cu privire la folosirea în afara granițelor. Perspectiva fiscală asupra acestor cheltuieli este, de fapt, cea care poate ajunge să pună cel mai frecvent probleme companiilor, pentru că încadrările greșite constatate de inspectori aduc și mai multe costuri firmelor. Din perspectiva impozitului pe profit, folosirea autovehiculelor și în scop personal înseamnă că cheltuielile sunt deductibile în limita a 50%, fără necesitatea de a prezenta foi de parcurs. De asemenea, TVA-ul este deductibil în limita a 50% fără necesitatea de a prezenta foi de parcurs. 

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Patronul despre care Mitică Dragomir a zis că „va fi miliardar”, suporter de lux pentru FCSB la meciul de la Basel! Cum a trăit în tribune golul lui Darius Olaru. Video
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Ce este cifra octanică? Mulţi şoferi o văd la benzinării, dar nu ştiu ce e
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
Ce este „Trigonul de apă”, unul dintre cele mai rare fenomene astrologice posibile. Cum influențează zodiile în primele săptămâni din noiembrie
stirilekanald.ro
Biserică cuprinsă de flăcări, înainte de sărbători! Minune: Sfânta Evanghelie a fost SALVATĂ
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai