Pomana porcului este strâns legată de tăierea porcului de Sfântul Ignat, pe 20 decembrie, un obicei cu rădăcini precreștine. Tradiția sacrificării animalelor în apropierea solstițiului de iarnă era practicată încă din perioada dacilor, fiind asociată cu ritualuri dedicate luminii, soarelui și regenerării naturii. Odată cu creștinarea, obiceiul a fost integrat în viața religioasă, dar și-a păstrat puternica încărcătură simbolică.
În cultura românească, pomana porcului reprezintă prima masă pregătită din carnea proaspătă, oferită celor care au ajutat la sacrificare și tranșare: membri ai familiei, vecini sau prieteni apropiați. Se spune că acest ospăț aduce noroc, sănătate și belșug pentru anul care urmează.
Chiar și în mediul urban, unde sacrificarea animalului nu mai este posibilă, tradiția s-a adaptat. Mulți români păstrează obiceiul pomenii porcului folosind carne cumpărată din măcelărie, transformând momentul într-o masă simbolică de familie.
Pomana porcului se pregătește din bucăți de carne mai împănată, bogată în grăsime, pentru a obține gustul specific. Cele mai folosite părți sunt burta, coastele, slănina și cârnații proaspeți. Condimentele rămân simple, dar esențiale: sare, piper, usturoi și, în unele zone, cimbru sau foi de dafin. Rețetele diferă de la o regiune la alta, uneori fiind adăugate ceapă, roșii sau sos roșu.
Ingrediente
Mod de preparare
Carnea se spală, se taie bucăți și se pune la ceaun sau într-o cratiță adâncă, alături de untură, usturoi, foi de dafin și apă. Se lasă la foc potrivit până se pătrunde, apoi se adaugă cârnații. După ce totul este bine gătit, capacul se îndepărtează și carnea se rumenește ușor.
Preparatul se servește obligatoriu cu mămăligă fierbinte, murături de casă și, conform tradiției, un pahar de vin roșu sau țuică fiartă.