Domeniile cu cele mai mari salarii din România. În ce sectoare poți câștiga peste 10.000 de lei pe lună

Cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat pe final de 2025 în IT, în ciuda turbulențelor din piață, iar cele mai mici sunt în sectorul HoReCa, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), aferente lunii noiembrie.
Bianca Bocioacă
19 ian. 2026, 20:07
Domeniile cu cele mai mari salarii din România. În ce sectoare poți câștiga peste 10.000 de lei pe lună
Domeniul în care se câștigă cele mai mari salarii

Salarii 2025. Câștigul salarial mediu net din România a ajuns în noiembrie anul trecut la 5.615 lei, în creștere cu 123 (+2,2%) față de luna octombrie 2025, arată datele INS. Comparativ cu luna noimebrie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu doar 4,2%.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) – 12.931 de lei, și în activități de editare (care include și editarea software), cu o medie de 10.919 lei.

Astfel, în ciuda turbulențelor care afectează piața, a concedierilor, a restrângerilor de echipe și a modificărilor legislative, IT-ul rămâne în fruntea clasamentului în ceea ce privește salariile.

Citește și: Prețurile alimentelor la început de 2026, mai mari decât anul trecut. Fluctuații mari la unt și porc

Potrivit studiului ANIS 2025, numărul angajaților din sectorul IT a ajuns la aproape 196.000 în 2024, în creștere față de anul anterior, dar sub nivelul record din 2022. Companiile semnalează un interes crescut pentru competențe avansate: AI, cloud, cybersecurity, arhitecturi complexe/ În 2026, comopetitivitatea industriei va depinde direct de capacitatea de adapatare a forței de muncă, arată experții din industrie.

Cele mai mari salarii nete în noiembrie 2025

  • Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice – 12.931 lei
  • Informaţii şi comunicaţii – 11.294 lei
  • Activități de editare – 10.919 lei
  • Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 10.634 lei
  • Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 10.400 lei
  • Transporturi aeriene – 10.309 lei
  • Fabricarea produselor din tutun – 10.124 lei
  • Intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii – 9.440 lei
  • Intermedieri financiare şi asigurări – 9.150 lei
  • Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) – 9.127 lei

La polul opus, cele mai mici salarii sunt în zona de hoteluri și restaurante și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Citește și: Legendarul brand românesc Electrecord renaște după 30 de ani în care ajunsese în pragul dispariției. Ce lansări pregătește pentru 2026 

HoReCa, domeniu care e constant la coada listei atunci când vine vorba de salarii, a fost afectat recent și de modificările fiscale. Operatorii din HoReCa din România raportează o scădere a traficului de clienți de 5 – 15% după noile măsuri fiscale.

Cele mai mici salarii medii nete în noiembrie 2025

  • Hoteluri şi restaurante – 3403 lei
  • Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 3468 lei
  • Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite – 3830 lei
  • Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor – 4012 lei
  • Activităţi de poştă şi de curierat – 4.107 lei
  • Fabricarea produselor textile – 4.139 lei
  • Industria alimentară – 4229 lei
  • Colectarea, tratarea si eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare – 4253 lei
  • Agricultură, vânătoare şi servicii anexe – 4331 lei
  • Alte activităţi industriale n.c.a. – 4381 lei
  • Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport – 4535 lei
  • Activităţi de spectacole, culturale şi recreative – 4641 lei

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Cu datorii de 3,5 milioane de euro către ANAF și Primăria Arad, UTA a făcut anunțul despre intrarea în insolvență
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică la IPJ Botoșani. Fostul polițist Petru Dăscăleanu a încetat din viață
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului