Ilie Bolojan anunță schimbări majore pentru bugetari. Cum va fi condiționat cumulul pensiei cu salariul

Ilie Bolojan a anunțat că, în ședința Executivului de săptămâna viitoare, va fi discutat și proiectul de lege care reglementează cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. Potrivit acestuia, este luată în calcul varianta ca persoanele care beneficiază de pensii speciale să se mai poată angaja în instituții ale statului doar dacă păstrează o parte redusă din pensie.
Alexandra Dumitrescu
16 mart. 2026, 07:45
Ilie Bolojan anunță schimbări majore pentru bugetari. Cum va fi condiționat cumulul pensiei cu salariul

Ilie Bolojan a explicat că măsura vizează atât echitatea, cât și sustenabilitatea sistemului public. În cazul pensionarilor care primesc pensii de contribuitivitate, bazate pe vechimea în muncă, cumulul pensiei cu salariul nu va fi afectat.

„Cumulul pensiei cu salariul (în instituțiile publice – n.r.) va fi posibil dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei, pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, şi-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă. Avem cel puţin 15.000 de angajaţi în această situaţie şi atunci noi trebuie să face, o reducere de personal în administraţie, e anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit şi să ţii un om care s-apensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la statvşi care are, totuşi, o sursă de venit”, a declarat Ilie Bolojan la Digi 24, duminică seară.

Citește și: Ilie Bolojan susține că PSD este vinovat pentru concedierile de la uzina Dacia: ”Li s-a spus foarte clar: dacă nu este eliminată această taxă de 1%, există probleme serioase”

Premierul subliniază că proiectul de lege va fi supus votului Parlamentului.

„Nu e doar o problemă de echitate, e pur şi simplu o problemă de suportabilitate economică”, spune primul ministru amintind că sistemul de pensii nu mai e sustenabil, având în vedere sectoarele în care se fac pensionări la vârste tinere.

1Nu ne putem gândi că ne va fi mai bine, dacă nu sunt mai mulţi oameni în economia românească”, adaugă primul ministru.

Citește și: Ilie Bolojan, război total cu PSD: ”Acest tip de minciună, că nu pot să îi spun altfel, nu are niciun fundament real”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Nicușor Dan susține că David Popovici are un salariu rezonabil la Dinamo: „Așa știu”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu ultima pensie după deces. Ce trebuie să știe familia înainte de a retrage banii
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte