Vânzările de mașini în UE, în creștere față de 2025! Ce se întâmplă cu modelele Dacia

Vânzările de autoturisme în Uniunea Europeană au crescut, în primele trei luni ale anului, cu 4 la sută față de aceeași perioadă din 2025. Dacia este una dintre excepțiile de la ”regulă”, însă oficialii gigantului francez Renault sunt încrezători în potențialul de redresare la acest capitol.
Irina Dumitrescu
23 apr. 2026, 16:57
Vânzările de mașini în UE, în creștere față de 2025! Ce se întâmplă cu modelele Dacia

Paradoxal sau nu, industria auto a fost pe plus în ianuarie-martie 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările de mașini în UE au crescut cu 4 la sută, impulsul datorându-se vehiculelor electrice și hibride, după cum arată datele din industrie, citate de Anadolu.

Concret, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns la 2,82 milioane de unități în perioada ianuarie-martie, potrivit Asociației Producătorilor Europeni de Automobile.

Pe o piață europeană mai largă, care include UE, Asociația Europeană a Liberului Schimb și Regatul Unit, vânzările au crescut cu 4,1 la sută, ajungând la 3,52 milioane de unități.

Dintre principalele piețe ale UE, Italia a înregistrat cea mai mare creștere – 9,2 la sută, urmată de Spania (7,6 la sută), notează economedia.

Vehiculele hibrid-electrice au continuat să domine piața, reprezentând 38,6 la sută din vânzările totale. Înmatriculările au urcat cu 12,8 la sută, la 1,08 milioane de unități.

Dacia însă a raportat o scădere a vânzărilor globale cu 16 la sută după primele trei luni din 2026, însă oficialii grupului francez Renault se declară încrezători în capacitatea lor de a redresa situația.

Potrivit raportului comercial al grupului Renault, chiar dacă a vândut doar 145.335 de mașini în primele trei luni din 2026 înregistrând un recul important (-16,3 la sută) pe fondul unei piețe în ușoară creștere, Dacia ”își menține poziția în Top 10 mărci auto europene, pe toate canalele, pentru autoturisme (PC), și urcă pe podiumul european al vânzărilor către clienții de retail, baza sa principală de clienți”.

Citește și O companie românească vrea să investească 100 de milioane de euro pentru exploatarea zăcămintelor de magneziu. Vor fi create sute de locuri de muncă

Lunile ianuarie și februarie au fost puternic afectate de perturbări logistice excepționale, cauzate de condiții meteorologice severe care au influențat traficul maritim în strâmtoarea Gibraltar, arată același raport. Această situație a generat întârzieri în aprovizionare și livrare, precum și pierderi de producție, care ar trebui recuperate treptat pe parcursul primului semestru din 2026. În același timp, marca se afla într-o fază de tranziție a ofertei de produse, odată cu lansarea unor noi opțiuni de motorizare. În acest context, marca a început redresarea în luna martie, cu o creștere de 1,9 la sută a vânzărilor în Europa, comparativ cu martie 2025. „Această performanță a fost deosebit de puternică pe canalul de retail, care rămâne în centrul strategiei mărcii, și care a atins un nivel ridicat de 77 la sută din vânzările totale în T1 2026”, spun reprezentanții Dacia, citați de economica.net.

Conform acelorași surse, portofoliul de comenzi al Dacia este, de asemenea, în creștere, în special datorită succesului motorizărilor GPL și hibride. Lansarea versiunilor Duster și Bigster Hybrid-G 150 4×4, precum și a Sandero GPL cu transmisie automată, a contribuit semnificativ la această dinamică. Primirea pozitivă pe piață a acestor noi opțiuni de motorizare sugerează o creștere a înmatriculărilor în al doilea trimestru al anului.

Într-o discuție cu un grup restrâns de jurnaliști din România, Frank Marotte – VP Dacia Brand, Marketing, Sales and Operations, a explicat că, dincolo de cifrele evidente aferente primului trimestru (- 16,3%), marca a „înregistrat o creștere cu aproximativ aceeași valoare a comenzilor (+15%) față de primul trimestru al anului trecut. Avem un portofoliu de comenzi care este mult mai mare decât cel pe care îl aveam la 31 decembrie 2025, ceea ce ne permite să fim foarte încrezători în capacitatea noastră de a ne redresa în ceea ce privește vânzările în trimestrul al doilea și, de asemenea, în ceea ce privește cota de piață, deoarece toate aceste mașini vor fi livrate în mare parte în trimestrul al doilea”.

La solicitarea economica.net de a explica de ce a existat o scădere a vânzărilor și în cazul modelului Duster, asamblat în România, sau a Spring, produs în China, oficialul a menționat că micul SUV, care reprezenta o mare parte din portofoliul comercial al Dacia în 2025 totul ține de ”situația portofoliului pe care îl aveam acum un an. Dacă ne uităm la situația noastră de la 1 ianuarie 2025, adică la începutul primului trimestru al anului trecut, nivelul portofoliului nostru, din mai multe motive, era extrem de ridicat în cazul modelului Duster, de exemplu. Același lucru era valabil și pentru modelul Spring”.

Acum, el se așteaptă la o revenire a vânzările Duster. ”În acest an, în ciuda faptului că acum avem Bigster pe lângă Duster în gamă, comenzile noastre pentru Duster sunt foarte apropiate de cele de anul trecut. În 2025 am observat și o ușoară canibalizare a modelului Duster (n.n. – de către Bigster). Canibalizarea și scăderea vânzărilor modelului Duster s-au stabilizat acum, iar diferența dintre comenzi este foarte limitată. Iar pentru Spring, știți că vânzările sale sunt foarte influențate de stimulentele din diferite țări. Și dacă vă uitați la situația din primul trimestru al anului 2026, ce s-a întâmplat? Am avut un stimulent în vigoare în Germania, care ne-a permis să primim un număr foarte semnificativ de comenzi. Așadar, portofoliul nostru pentru modelul Spring la sfârșitul lunii martie a crescut semnificativ față de decembrie, în mare parte datorită acestui lucru. De asemenea, nivelul comenzilor din Franța a fost bun. Și suntem pe cale să livrăm aceste comenzi în trimestrul al doilea”.

Ca urmare a existenței unui important catalog cu comenzi, cei de la Dacia se așteaptă la livrări mult mai mari în al doilea trimestru din 2026. Șeful global al vânzărilor Dacia a menționat că, în baza ultimelor estimări, marca este foarte aproape de a înregistra o creștere la sfârșitul primei jumătăți a anului. ”Dar suntem foarte precauți în ceea ce privește capacitatea noastră de a produce, furniza, primi componente și livra mașini în mod constant și consecvent. De ce? Pentru că, evident, ne confruntăm cu perturbări majore în lanțul nostru de aprovizionare, după cum știți. S-a întâmplat în primul trimestru. Am avut dificultăți legate de blocarea Gibraltarului timp de câteva zile, ceea ce a afectat aprovizionarea noastră către fabricile pentru Sandero și Jogger din Maroc. Ne aflăm într-o lume care se schimbă atât de repede și care este supusă atâtor perturbări, încât suntem foarte precauți cu previziunile noastre”, a declarat Frank Marotte.

”Pentru a fi foarte clari și transparenți în răspunsul nostru, la sfârșitul lunii iunie ne vom apropia foarte mult de un rezultat la nivelul anului trecut sau ușor peste. Dar cifrele vor fi foarte similare. Din nou, datorită comenzilor importante pe care le-am primit în primul trimestru și pe care continuăm să le livrăm, ceea ce ne întărește încrederea în sustenabilitatea afacerii noastre și în capacitatea noastră de a ne situa la nivelul dorit la sfârșitul lunii iunie. Previziunea noastră este cu siguranță de creștere în 2026 față de 2025 în ceea ce privește vânzările, dar și comenzile”, a completat oficialul Dacia.

Citește și În ce domenii românii fără studii superioare pot câștiga până la 10.000 de lei. Lista locurilor de muncă disponibile

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT