Cum a luat o familie din Bavaria decizia de a se muta într-un sat din România: „Te forțează să încetinești ritmul”

Familia Klaus, cu patru copii, a lăsat în urmă o fermă din Bavaria pentru un sat din România de pe Valea Hârtibaciului. Familia a fost atrasă de costurile mici, libertatea rurală și internetul rapid.
Giorgiana Amarie
24 iun. 2026, 17:41
Cum a luat o familie din Bavaria decizia de a se muta într-un sat din România:

Familia Klaus, originară din Grainau, Bavaria, a decis să își schimbe radical viața și să se mute în România, într-un sat din zona Văii Hârtibaciului, județul Sibiu.

Rita Klaus, cunoscută ca Lena Havek, este autoare de succes de cărți pentru copii și tineret, iar experiența mutării a devenit subiectul volumului „Efectiv Transilvania – din cotidianul țicnit al unei familii de emigranți bavarezi”.

Citește și: Povestea americanului care a vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România pentru iubita lui: „I-a luat 10 zile să împacheteze”

Familia a decis să înceapă o nouă viață în mediul rural, iar Rita a mărturisit că decizia a venit din dorința de a trăi mai liniștit și de a beneficia de costuri de trai mai mici.

„La început, copiii au bombănit pe decizia noastră, dar acum văd din ce în ce mai mult beneficiile. Pot alerga noaptea târziu, banii lor de buzunar sunt suficienți pentru cumpărături mai multe, fiecare are propria cameră, iar casa a fost ieftină”, a povestit Rita Klaus.

Înainte de a se muta, famlia avea anumite prejudecăți despre România, în special legate de gropile de gunoi sălbatice și câinii fără stăpân. Însă, aceste probleme nu i-au descurajat să se mute.

„Nu are sens să ne plângem, mai ales că orice soluție pare să creeze alte probleme”.

„Nu ni s-a furat nimic până acum și nu a trebuit să dăm mită nimănui. Vizita la notar pentru cumpărarea casei a fost amânată pentru că planul clădirii nu era actualizat cu câțiva centimetri. Întregul sistem cadastral din România tocmai a fost digitalizat”, a spus Rita Klaus.

Costurile reduse, unul dintre avantajele observate de familia mutată în România

Unul dintre cele mai mari avantaje observate de familie este costul redus al vieții.

„În Germania, doar sucurile pentru copii ar fi costat 40 de euro, în timp ce aici, cu aceiași bani, plătim masa pentru întreaga familie”, a spus scriitoarea.

Ea apreciază și ritmul mai lent al vieții rurale: „România te forțează să încetinești ritmul. De fiecare dată când trec granița, am senzația că ziua devine mai lungă cu o oră”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Rita Klaus (@rita_romania)

Copiii familiei Klaus s-au adaptat treptat la noul stil de viață, bucurându-se de libertatea rurală și de faptul că fiecare are propria cameră. Familia a învățat să taie lemne, să prepare vin alb și să se descurce cu resursele locale. Rita Klaus recunoaște că îi lipsesc cârnații albi bavarezi, dar apreciază experiențele noi.

Citește și:  Alexandra, fiica lui Marius Lăcătuş s-a mutat din România. Unde locuieşte şi ce job are: „Stai să depinzi de un telefon” FOTO