Postul Adormirii Maicii Domnului ține până pe 14 august, iar românii caută produse gustoase, indiferente că vorbim de legume, fructe sau alte alimente fără carne, lapte și ouă.
În acest context, InfoCons a venit cu informații utile pentru consumatori, oferind detalii legate de numărul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr și cantitatea de sare din produsele consumate frecvent în această perioadă.
Conform studiilor realizate de InfoCons, produsele de post pot conține până la 69 de aditivi alimentari/E-uri, 67 grame de sare și 53,01 grame de zahăr.
Românii care optează pentru o gustare de post alcătuită din pâine, pastă vegetală, margarină, halva, suc tip ceai sau lapte de soia și o gumă de mestecat pot consuma instant până la 58 de E-uri. Iată lista produselor care conțin E-uri publicată de InfoCons:
-pâine – până la 8 E-uri
-pastă vegetală – până la 15 E-uri
-margarină – până la 6 E-uri
-halva – până la 3 E-uri
-suc tip ceai – până la 8 E-uri
-lapte de soia – până la 5 E-uri
-tofu – până la 2 E-uri
–gumă de mestecat – până la 11 E-uri.
În ceea ce privește sarea, în alimentele menționate mai sus se regăsesc până la 9,21 grame de sare. Asta, în condițiile în care OMS recomandă un consum de doar 5 grame de sare pe zi. Așadar, într-o singură gustare de post, cantitatea zilnică de sare este depășită cu aproape 90%.
Aceeași gustare de post poate conține până la 37,7 grame de zahăr, față de maximul de 25 de grame pe zi recomandat de OMS. Astfel, este vorba despre o depășire de 50,8% a cantității zilnice recomandate, dintr-o singură gustare.