Închiderea minelor – numai după construirea de noi capacități. PNL acuză că acest amendament va costa România 700 de milioane de euro din PNRR

Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, fiind introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.
Viorel Dobran
04 aug. 2026, 19:20
Închiderea minelor - numai după construirea de noi capacități. PNL acuză că acest amendament va costa România 700 de milioane de euro din PNRR

PNL susține că amendamentele susținute de PSD la legea privind decarbonizarea, adoptată marți de Senat, „intervin asupra unui jalon PNRR deja îndeplinit, validat și plătit de Comisia Europeană”, și riscă să blocheze accesul României „la miliarde de euro” din program.

Senatul, for decizional în acest caz, a adoptat marți propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr.108/2022.

Proiectul de lege privind programul SAFE a fost adoptat de Senat. Modificări la ordonanţa care aduce României 16 miliarde de euro

Un amendament introdus de PSD stabilește că scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare, notează Agerpres.

Într-un comunicat, marți seară, pe Facebook, PNL susține că amendamentul inițiat și votat de PSD „nu salvează termocentralele, dar poate bloca miliarde de euro din PNRR”.

Liberalii mai susțin că premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, „a explicat că anumite capacități energetice nu pot fi închise în această toamnă, deoarece România nu are încă surse care să le înlocuiască”, oferind drept exemplu centrala de la Craiova, despre care aceștia spun că „trebuie să rămână în funcțiune pentru ca orașul să nu fie lăsat fără încălzire, după ce timp de cinci ani nu au fost realizate investițiile necesare”.

„Această situație putea fi gestionată prin negocieri cu Comisia Europeană, cu asumarea unor eventuale penalități pentru întârzierea închiderii capacităților. Amendamentul PSD nu rezolvă însă această problemă. Dimpotrivă, modifică legislația care a stat la baza închiderii Jalonului 114 și pentru care România a primit deja bani prin Cererea de plată nr. 2”, a declarat PNL.

Bolojan spune că România riscă „alte penalități suplimentare”

Potrivit liderului PNL, țara noastră riscă să se confrunte cu penalități din cauza amendamentului promovat de PSD.

„Nu rezolvăm nimic votând un astfel de amendament. Riscăm să avem alte penalități suplimentare, ca urmare a intervenției pe un jalon care este închis”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit unei intervenţii pe Facebook.

PNL susține că România riscă să se confrunte cu „consecințe extrem de grave”, precum:

  • blocarea cererilor de plată nr. 5 și nr. 6 din PNRR;
  • penalități de până la 770,8 milioane de euro;
  • punerea în pericol a fondurilor pentru spitale, școli și infrastructură;
  • afectarea credibilității țării și a evaluărilor agențiilor de rating.

„Este o diferență esențială între negocierea menținerii temporare a unor capacități energetice și anularea, printr-o modificare legislativă, a unei reforme deja validate și plătite. PSD a votat un amendament care nu ține deschisă nicio centrală, dar poate închide accesul României la miliarde de euro din PNRR”, a conchis PNL.

Ce spune liderul senatorilor PSD

Daniel Zamfir susține că necesitatea unui astfel de amendament a apărut în urma situației create încă de la adoptarea PNRR, iar România nu își permite să închidă astfel de capacități în contextul războiului și al crizei energetice.

El i-a acuzat pe fostul premier PNL Florin Cîțu, pe fostul ministru USR al fondurilor europene Cristian Ghinea și pe fostul ministru PNL al energiei Virgil Popescu că sunt „groparii energiei”.

Motivul pentru care Fitch a reconfirmat ratingul României. Explicaţiile lui Cosmin Marinescu, viceguvernatorul BNR

„Domnul Cristian Ghinea și cu domnul Virgil Popescu au angajat România la închiderea capacităților pe cărbune cu final 31 august 2026. Ei bine, lucrul ăsta evident că nu se poate întâmpla, având în vedere toată perioada parcursă de atunci – a apărut războiul, avem criza energetică. (…) «Șobolanul» Popescu, cu ghilimele de rigoare, este cel care a angajat România în acest dezastru, a angajat ca România să închidă capacități de cărbune fără să pună nimic în loc, asta este politica publică făcută de Popescu, adevărat girată și până la urmă acceptată și asumată de România”, a declarat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat cum va arăta noua strategie de transferuri a FCSB: „Mă fac de râsul lumii? Gata! Bag 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Consiliul Concurenței analizează scumpirile recente ale carburanților. Bogdan Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România