Într-o analiză publicată pe blogul său, Cosmin Marinescu afirmă că România a înregistrat progrese importante în mai multe domenii economice, iar acestea justifică menținerea calificativului acordat de agenția Fitch. Oficialul BNR indică reducerea deficitului bugetar, perspectivele de scădere a inflației, nivelul ridicat al rezervelor internaționale și stabilitatea sistemului bancar.
Viceguvernatorul BNR arată că unul dintre cele mai importante elemente luate în calcul este diminuarea deficitului bugetar în primele șase luni ale anului. Potrivit acestuia, deficitul s-a redus cu 1,65 puncte procentuale din PIB comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, evoluție care reflectă consolidarea fiscală începută în acest an.
Cosmin Marinescu susține că un alt argument important îl reprezintă perspectiva reducerii inflației. Conform estimărilor prezentate, rata inflației ar urma să scadă cu aproximativ două puncte procentuale atât în luna iulie, cât și în august, în principal ca efect al bazei de comparație.
Oficialul BNR amintește și perspectivele de creștere economică pentru anul viitor. Potrivit prognozelor Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene, economia României ar urma să înregistreze în 2027 un ritm de creștere de peste 2%, ceea ce ar confirma revenirea activității economice.
În analiza sa, Cosmin Marinescu evidențiază și nivelul rezervelor internaționale ale României, care se apropie de 75 de miliarde de euro. Potrivit viceguvernatorului, aceste rezerve acoperă integral datoria externă pe termen scurt calculată la scadență reziduală și reprezintă un element important pentru stabilitatea financiară. De asemenea, oficialul subliniază că sectorul bancar românesc continuă să afișeze indicatori prudențiali peste media Uniunii Europene, ceea ce contribuie la consolidarea încrederii investitorilor.
Citeşte şi: 47 de aleși riscă să-și piardă mandatul dacă va fi adoptat „Amendamentul Fritz” privind Legea ANI
În opinia viceguvernatorului BNR, toate aceste evoluții explică decizia agenției Fitch de a menține ratingul de țară al României.
„Reconfirmarea de către agenția Fitch a ratingului de țară al României este pe deplin justificată de mai multe argumente tehnice, esențiale pentru parcursul nostru economic din perioada actuală”, a transmis Cosmin Marinescu.