MAE a reacționat dur după ce trupa românească Morandi a concertat în regiunea Abhazia, aflată sub protecția Rusiei: „România își reafirmă politica de nerecunoaștere”

Trupa Morandi a stârnit controverse în țara noastră și chiar o reacție oficială din partea MAE după ce a susținut un concert la Suhumi, în regiunea separatistă Abhazia, nerecunoscută de România.
Andrei Ene
08 aug. 2026, 16:28
MAE a reacționat dur după ce trupa românească Morandi a concertat în regiunea Abhazia, aflată sub protecția Rusiei: „România își reafirmă politica de nerecunoaștere”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român a reacționat la concertul susținut de trupa românească Morandi în Abhazia și a reafirmat poziția oficială a României de nerecunoaștere a teritoriului separatist georgian.

„MAE român își exprimă dezacordul ferm față de concertul trupei Morandi, programat pe 7 august la Suhumi, în Georgia, în regiunea separatistă Abhazia.

România își reafirmă politica de nerecunoaștere a Abhaziei ca entitate separată și sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, în granițele recunoscute internațional”, a transmis instituția.

După reacția MAE, membrii trupei au publicat un mesaj pe Instagram în care și-au explicat poziția și au susținut că nu au urmărit să transmită un mesaj politic prin concertul din Abhazia.

„Către cei care ne-au condamnat pentru că ne-am adus muzica acolo unde era cel mai mult nevoie de ea… Nu am pretins niciodată că înțelegem lumea în toată complexitatea ei. Poate că nu o vom înțelege niciodată.

Citește și : Cheloo a revenit pe scenă, însă firmele sale nu o duc bine deloc. Ce arată cifrele

Suntem pur și simplu artiști și poate că idealiștii din noi încă îndrăznesc să creadă că omenirea poate deveni mai bună decât este astăzi.

Nu cunoaștem toate poveștile care i-au transformat pe cei aflați la putere în oamenii care au devenit. Știm că lumea este adesea mai pragmatică decât și-ar dori artiștii să fie – un loc în care corectitudinea politică este prea des pusă mai presus de simplul fapt de a fi om”, a transmis trupa pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

Trupa Morandi a spus că muzica are un caracter universal și a precizat că membrii formației nu consideră că un concert într-o anumită regiune reprezintă automat susținerea unei tabere politice.

„Refuzăm să credem că compasiunea ar trebui să aibă granițe. Suntem artiști. Nu noi alegem locurile în care muzica noastră este necesară – oamenii o fac.

Cântecele noastre nu au întrebat niciodată pe nimeni unde s-a născut, ce limbă vorbește, sub ce steag trăiește sau în ce alege să creadă. Muzica are o singură patrie: inima omului.

Da, omenirea a făcut greșeli teribile. Și poate că încă le facem. Cei care conduc națiuni pot pierde uneori din vedere oamenii pe care ar trebui să îi protejeze. Pot uita compasiunea. Pot ajunge chiar să uite ce înseamnă să fii om.

Dar noi nu putem face asta. Pentru că, dacă artiștii încetează să mai creadă în oameni, cine va mai aminti lumii ceea ce ar putea deveni? Nu ne-am adus muzica pentru a lua partea cuiva.”, a mai transmis Morandi.

Abhazia este o regiune separatistă situată în nord-vesul Georgiei, care și-a proclamat independența în urma conflictului izbucnit după destrămarea Uniunii Sovietice. Teritoriul nu este recunoscut ca stat independent de România și de majoritatea comunității internaționale.

Citește și : A primit moștenire un castel construit în 1931 și s-a apucat să-l restaureze în memoria mamei sale. Povestea care a emoționat milioane de oameni

Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei și Osetiei de Sud la 26 august 2008, după războiul ruso-georgian. Moscova menține în prezent o prezență militară și politică importantă în cele două regiuni separatiste.

La șase luni după recunoașterea independenței Abhaziei, aceasta nu a fost recunoscută decât de Nicaragua.