Cătălina Ponor rupe tăcerea despre relaţia cu Octavian Bellu. „De multe ori am vrut să renunţ” VIDEO

Cătălina Ponor a rememorat perioada revenirii în gimnastică, în 2011, după patru ani de pauză. Deşi puţini credeau că poate reveni la cel mai înalt nivel, fosta mare campioană a demonstrat contrariul şi a ajuns din nou pe podiumul olimpic.
Marius Gherghe
14 sept. 2026, 15:54
Cătălina Ponor rupe tăcerea despre relaţia cu Octavian Bellu.
Cătălina Ponor rupe tăcerea despre relaţia cu Octavian Bellu. "De multe ori am vrut să renunţ"

Cătălina Ponor, în vârstă de 38 de ani, a vorbit despre relaţia cu legendarul antrenor Octavian Bellu, care s-a numărat printre cei sceptici în privinţa revenirii sale. În spatele îndoielilor exprimate de tehnician s-a aflat însă o strategie de motivare pe care acesta o cunoştea foarte bine.

În momentul în care sportiva a decis să revină în gimnastică, Octavian Bellu s-a întrebat dacă sportiva mai poate atinge nivelul de performanţă de dinaintea retragerii.

„Ponoare, crezi că poți să faci față? Eu nu îți dau șanse să revii”, i-ar fi spus Octavian Bellu.

Replica nu a făcut decât să-i alimenteze ambiţia gimnastei, care era hotărâtă să demonstreze că poate reveni în elită.

„Uitaţi-vă la mine în ochi şi vă spun sincer că nu doar că voi participa la Londra, dar voi aduce şi medalii. Domnul Bellu mă ştia foarte bine şi avea o strategie cu mine: ştia că, în momentul în care îmi spune că nu pot să fac ceva, eu vreau să demonstrez contrariul. Eram genul ăla de sportiv care intra în sală şi duminica. Fetele erau scoase la mall, să se deconecteze, iar eu munceam, trebuia să revin la forma dinainte să mă las”, a rememorat Cătălina Ponor într-un interviu acordat publicaţiei Locker Room.

Promisiunea făcută de gimnastă s-a transformat în realitate. Cătălina Ponor s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, şi a urcat din nou pe podium, cucerind medalia de argint la sol şi pe cea de bronz cu echipa României. După revenirea în activitate, sportiva a mai obţinut şase medalii la Campionatele Europene, dintre care trei de aur.

Citeşte şi: Amendă imensă decisă de instanţă pentru fiica lui Gigi Becali. Procesul nu s-a încheiat

Cătălina Ponor: „De multe ori am vrut să renunţ”

Deşi este perceput drept un om dur, Octavian Bellu a avut un rol important în cariera Cătălinei Ponor.

„El pare un om dur, dar are o blândeţe aparte. Întotdeauna a ştiut cum să facă să mă motiveze, a fost un mentor pentru mine. A avut o psihologie foarte bună, a fost un pedagog foarte bun. Învăţase caracterul fiecărei sportive şi ştia cum să te ia, să te adune, să te aşeze pe poziţie. De multe ori am vrut să renunţ, chiar o dată trăgeam genţile după mine spre maşină şi m-a întors din drum pentru că ştia cum să vorbească”, a povestit fosta mare campioană.

Cătălina Ponor a încheiat o carieră de 26 de ani în 2017, la vârsta de 30 de ani. Retragerea a venit după o perioadă în care a reuşit să revină la nivel înalt şi să-şi completeze palmaresul cu noi medalii olimpice şi europene.

Citeşte şi: Valentina Pelinel a dezvăluit secretul ruşinos al lui Cristi Borcea. „Voi pățiți la fel? Cred că două sunt suficiente!”

Cătălina Ponor, inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

Cătălina Ponor este cea de-a 12-a reprezentantă a gimnasticii româneşti inclusă în International Gymnastics Hall of Fame. Printre numele care au primit această recunoaştere se numără Nadia Comăneci, Bela Karolyi, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Octavian Bellu, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Aurelia Dobre şi Andreea Răducan.

Fosta gimnastă a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice: Atena 2004, Londra 2012 şi Rio de Janeiro 2016.

La Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, Ponor a cucerit trei medalii de aur: cu echipa României, la bârnă şi la sol. Opt ani mai târziu, la Londra, a obţinut argintul la sol şi bronzul în competiţia pe echipe. În 2016, la Rio de Janeiro, Cătălina Ponor a fost port-drapelul delegaţiei României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Palmaresul său cuprinde 18 medalii obţinute la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Mirela Vaida a dezvăluit unde învață copiii ei. Prezentatoarea de la Acces Direct este mândră de comunitatea din care face parte
Fanatik.ro
Premoniție sumbră pentru debutul lui Denis Drăguș: ”Parcă văd că mâine zice Gigi că îl schimbă”
Capital.ro
Lemnele de foc s-au scumpit înainte de sezonul rece. Cât îi costă pe români proviziile pentru iarnă
Playtech.ro
Cum vor fi verificate veniturile românilor care cer credite. Schimbarea pregătită de ANAF
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte