Bilanțul Guvernului Bolojan. Premierul care a pus România la dietă, dar a uitat să slăbească statul. Ce rămâne după austeritate, zeci de promisiuni și reforme controversate

A venit să reformeze statul și a început cu taxele. A promis că vor suferi mai întâi cei din conducere, dar a lovit cel mai mult românii cu venituri mici. Pe 23 iunie 2025, Ilie Bolojan a preluat conducerea unui Executiv susținut de PSD, PNL, USR și UDMR, dar și de minoritățile naționale. Avea să moștenească un deficit bugetar de 9% din PIB, presiuni de la nivel european pentru consolidare fiscală și un aparat administrativ pe care chiar programul său îl descria ca supradimensionat.

Documentul oficial de guvernare promitea trei mari direcții:

„Ordine în finanțele publice”
„Bună guvernare”
„Respect pentru cetățeni”

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Iar angajamentul era clar: „Nu vom cosmetiza, ci vom tăia acolo unde există risipă”. Tot programul său promitea comasări de instituții, reduceri de personal, eliminarea privilegiilor, restructurarea companiilor de stat și reforma administrației locale.

Alte articole

Ilie Bolojan s-a întors de la Bruxelles cu un zbor TAROM la Business class. Premierul a fost însoțit de ofițerii SPP VIDEO

Reacția cabinetului Bolojan după înfrângerea în procesul restanțelor salariale din justiție. ”Nu poate aloca suma”

În realitate însă, cele mai mari măsuri cu impact imediat au fost cele fiscale. TVA standard a fost majorat de la 19% la 21%, cotele reduse au fost recalculate, accizele au fost majorate, iar restul modificărilor au afectat veniturile și cheltuielile românilor. Guvernul a justificat măsurile prin nevoia urgentă de a reduce deficitul și de a evita deteriorarea ratingului de țară.

Și aici a apărut prima diferență între promisiune și implementare. Taxele au crescut pe loc, în timp ce reducerea costurilor statului a necesitat luni de negocieri și a rămas incompletă.

Citește și: Ce șanse reale are Guvernul Luca Niculescu să treacă de Parlament? Miza uriașă a votului și scenariile care pot arunca România într-o nouă criză politică. Anticipatele rămân ultima variantă a lui Nicușor Dan

Statul trebuia să slăbească. Ce s-a întâmplat cu dieta lui Bolojan

În programul de guvernare inițiat de Ilie Bolojan, premierul cu atribuții depline promitea fuziuni, comasări și desființări de instituții, eliminarea sporurilor nejustificate și reducerea posturilor politizate. Reforma companiilor de stat trebuia să închidă structurile cu pierderi cronice și să reducă dimensiunea consiliilor de administrație.

Pe data de 6 aprilie 2026, o analiză Euronews arăta românilor că progresele erau mai vizibile în fiscalitate decât în reorganizarea administrației. Aproximativ 25.000 de posturi fuseseră eliminate, sub 2% din total, în timp ce obiectivul de reducere a personalului administrativ era mult mai ambițios. Numeroase agenții așteptau încă reorganizarea, reforma companiilor de stat era incompletă, iar interzicerea cumulului pensiei cu salariul nu fusese implementată.

Și aici identificăm o altă contradicție centrală a mandatului Bolojan. Reforma aparatului public era ca o condiție a echității, însă rezultatele sale au venit mai lent decât obligațiile fiscale impuse cetățenilor.

Deficit mai mic și economie pusă sub un val de presiune

Guvernarea Bolojan a venit într-un context economic mai puțin obișnuit. România trebuia să reducă un deficit mare, însă lipsa corecției risca să majoreze împrumuturile și să afecteze credibilitatea financiară a țării. Deficitul bugetar a scăzut de la peste 9% din PIB în 2024 la aproximativ 7,7% în 2025.

Pentru 2026, bugetul prevedea o țintă de 6,2% din PIB, în condițiile unei creșteri economice estimate la numai 1%. Se putea consemna o ajustare fiscală, însă nu și o revenire economică, deoarece inflația ridicată, consumul slab și presiunile legate de puterea de cumpărare au dus la măsurile de austeritate. Și majorarea impozitelor și a taxelor a avut efecte grave asupra gospodăriilor și companiilor, iar cei mai afectați au fost românii cu venituri mici.

Citește și: România, de 5 luni în sala de așteptare. Până găsim premierul, începe să ne coste scump interimatul

De la coaliția reformelor la moțiunea de cenzură

Coaliția care îl instalase pe Bolojan avea să îi provoace și căderea. Pe 20 aprilie 2026, PSD a decis retragerea sprijinului politic, invocând „prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni” și lipsa dialogului în coaliție. Pe 23 aprilie, miniștrii social-democrați au demisionat.

Pe 5 mai, moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România a fost adoptată cu 281 de voturi pentru, patru împotrivă și trei voturi anulate. Guvernul Bolojan era demis după 316 zile de mandat cu puteri depline.

Titlul moțiunii de cenzură anunța un plan de distrugere a economiei și de sărăcire a populației. Era formularea politică a tuturor inițiatorilor. Ilie Bolojan a plecat din Parlament înaintea anunțării rezultatului. Sorin Grindeanu i-a cerut să renunțe inclusiv la funcția de premier interimar, argumentând că votul reprezenta un mesaj politic categoric.

Președintele Nicușor Dan a reacționat în aceeași zi. A promis consultări și formarea unui nou Guvern pro-occidental.

„Nu e un moment fericit în nicio democrație”, dar a subliniat că demiterea reprezintă o decizie democratică a Parlamentului.

O zi mai târziu, Ilie Bolojan s-a gândit că ar trebui să lase un mesaj pentru țară.

La 6 mai, în primul interviu după demitere, fostul premier și-a apărat măsurile. A acuzat PSD că a provocat criza și a susținut că reformele au deranjat interesele clientelei politice și ale liderilor locali.

„Nu eu m-am împrumutat, nu eu am generat aceste deficite, ci guvernele care au fost PSD-PNL”, declara Bolojan, deși admitea că toate partidele participante la guvernare aveau o parte din responsabilitate.

Bolojan avertiza atunci că demiterea unui premier nu va rezolva problemele bugetare și că România risca să piardă oportunități de finanțare europeană dacă blocajul va continua. Și de aici, două interpretări au rămas ireconciliabile: PSD a invocat efectele sociale ale austerității și lipsa dialogului, iar Bolojan susținea că reforma a fost blocată tocmai din interese politice pe care el ar fi încercat să le limiteze.

Ce rămâne după Bolojan?

Datele prezentate de Comisia Europeană ne prezintă o imagine mai clară decât ce regăsim în discursurile politice. Deficitul calculat după metodologia europeană a coborât de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, iar pentru 2026 era prognozat la 6,2%. În schimb, după o creștere economică de numai 0,7% în 2025, Comisia estima aproape stagnare în 2026, cu un avans de 0,1%.

Mai departe, ajustarea fiscală a avut rezultate, dar nu a rezolvat toate dezechilibrele. Reformele administrative au rămas parțial realizate, iar conflictul dintre partidele care promiseseră stabilitate a produs cinci luni de incertitudine politică.

Așadar, Bolojan lasă în urmă o criză economică severă, catalogată de critici drept o economie aflată „la ATI”, cu o vistierie publică destabilizată, indicatori de business îngrijorători, fiind vehiculate cifre legate de zeci de mii de firme radiate și mii de insolvențe acumulate în perioada mandatului, servicii publice subfinanțate, în special sectoarele vitale precum sănătatea, educația și protecția socială. Măsuri fiscale prea dure, legate de majorările sau ajustările de taxe (cum ar fi discuțiile din jurul cotelor de TVA și a dividendelor) adoptate pentru a stăvili deficitul bugetar.

Trecerea de la un executiv la altul scoate la suprafață bilanțul matematic al lunilor de guvernare conduse de Ilie Bolojan, un rezumat dominat vizual de avertismente austere: taxe mai mari și o putere de cumpărare în scădere.

Măsurile fiscale adoptate lasă în urmă modificări structurale majore care vor defini realitatea economică imediată. Pilonul central al acestei strategii de stabilizare a fost majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, o decizie cu impact direct și imediat asupra prețurilor tuturor bunurilor de larg consum. O astfel de decizie a fost dublată de o nouă creștere a accizelor la carburanți, generând un efect de domino în lanțul de distribuție și alimentând presiunile inflaționiste într-un moment în care populația cu venituri mici și medii resimțea deja vulnerabilități financiare istorice.

În cazul sectorului public, înghețarea salariilor și a pensiilor bugetare planificată pentru anul 2026 a venit ca o barieră administrativă rigidă, menită să stăvilească cheltuielile statului, dar cu costul unui blocaj social resimțit acut.
Efectele cumulate ale acestor politici s-au văzut cel mai bine în dinamica veniturilor. Chiar dacă pe hârtie salariul mediu net a atins valoarea de 5.688 de lei — înregistrând o creștere nominală de +5,6% față de august 2025 — realitatea din teren ne prezintă un scenariu destul de diferit. În pofida acestei majorări matematice a cifrelor de pe fluturașul de salariu, puterea reală de cumpărare a scăzut cu 0,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dizolvată de inflație și scumpiri.

De altfel, tendința pe termen scurt ne arată și o contracție și mai bruscă, salariul net înregistrând o scădere de -2,3% față de iulie 2026. Acest decalaj evident dintre creșterea nominală și deprecierea reală a nivelului de trai devine argumentul suprem al opoziției, care cataloghează această moștenire drept decontul unei reforme făcute exclusiv pe spinarea contribuabililor.

Citește și: Ţara lui „DA”, statul lui „mai vedem”. Referendumurile în care românii au votat, iar puterea a pus votul în sertar