După un an cu scumpiri pe bandă rulantă, nici perioada următoare nu pare prea promițătoare atunci când vine vorba despre relaxarea prețurilor. Economistul Adrian Negrescu a explicat, în exclusivitate pentru România TV, câți bani ar trebui să avem puși deoparte, care este fondul minim de urgență recomandat și cât ar însemna concret, în lei, pentru o familie cu venituri medii, la ce cheltuieli trebuie să renunțăm dar și ce ne rezervă anul 2027.
Pierderea locului de muncă, o problemă medicală sau apariția unei cheltuieli neprevăzute pot destabiliza rapid bugetul unei familii care nu dispune de economii. În general, recomandările de educație financiară indică necesitatea unui fond de urgență care să acopere între trei și șase luni de cheltuieli esențiale. Suma necesară diferă însă în funcție de venituri, datorii și numărul membrilor familiei.
„Regula general acceptată spune că un fond de urgență ar trebui să acopere cheltuielile esențiale pe trei până la șase luni. Nu e vorba de venitul total, ci de banii fără de care o familie nu poate funcționa: chiria sau rata, utilitățile, mâncarea, transportul, medicamentele și ratele la credite. Concret, o familie cu două salarii medii are un venit net de aproximativ 11.500 de lei pe lună.
Dacă cheltuielile ei esențiale ajung la 7.000–8.000 de lei, fondul minim de urgență ar fi de circa 21.000–24.000 de lei pentru trei luni. Ideal ar fi 40.000–48.000 de lei pentru șase luni. Pentru familiile cu un singur venit, cu copii mici sau în care cineva lucrează într-un domeniu instabil, eu aș merge spre pragul de șase luni. Știu că pentru mulți români aceste sume par greu de atins. De aceea, primul obiectiv realist este o lună de cheltuieli, apoi construim treptat”, ne-a explicat economistul Adrian Negrescu.
Atunci când veniturile nu mai țin pasul cu cheltuielile, reorganizarea bugetului devine esențială. Abonamentele nefolosite, cumpărăturile impulsive sau achizițiile care pot fi amânate sunt câteva dintre zonele în care pot fi făcute economii. În schimb, reducerea cheltuielilor pentru sănătate, educație sau întreținerea locuinței poate genera costuri suplimentare pe termen lung.
„Primele care trebuie tăiate sunt cheltuielile care nu se văd, dar se adună. Vorbim de abonamentele uitate la platforme de streaming, aplicații și săli de sport nefolosite, de comenzile zilnice de mâncare, de cumpărăturile impulsive și de schimbarea telefonului doar pentru că a apărut un model nou. Tot aici intră cumpărăturile în rate „fără dobândă” pentru lucruri de care nu avem nevoie urgentă.
În schimb, nu aș face economii la sănătate, adică la controale, tratamente și medicamente, pentru că o problemă amânată devine mai târziu una mult mai scumpă. La fel, nu aș tăia din educația copiilor, din alimentația de bază sau din întreținerea locuinței și a mașinii, dacă de ea depinde serviciul. Nu aș renunța nici la asigurările esențiale. Austeritatea înseamnă să tai risipa, nu siguranța”, a punctat Adrian Negrescu.
Pentru familiile care își consumă aproape integral veniturile pe alimente, utilități, chirie sau rate, constituirea unor economii poate părea imposibilă. Chiar și sumele mici puse deoparte în mod regulat pot reprezenta însă un început, dacă bugetul permite acest lucru. Problema este cu atât mai dificilă pentru persoanele cu venituri reduse, care au un spațiu limitat pentru ajustarea cheltuielilor.
„Primul pas este să știi exact unde se duc banii. Majoritatea familiilor care spun că nu le rămâne nimic descoperă, după o lună în care notează fiecare cheltuială, sute de lei pierduți pe lucruri mărunte. Al doilea pas este să te plătești pe tine primul: în ziua în care intră salariul, muți automat o sumă mică într-un cont separat, chiar și 100–200 de lei, înainte de orice altă cheltuială. Nu contează suma, ci obiceiul.
Merită apoi renegociate contractele de telefonie, internet, energie și asigurări, pentru că ofertele se schimbă și mulți plătesc prețuri vechi și mai mari. Și, dacă bugetul nu mai poate fi strâns de la cheltuieli, soluția trebuie căutată la venituri: o calificare suplimentară, o activitate part-time sau o discuție argumentată cu angajatorul despre salariu”, a completat Adrian Negrescu.
În perioade de incertitudine economică, deciziile luate pentru rezolvarea unor probleme financiare imediate pot avea consecințe pe termen lung. Contractarea unor credite pentru cheltuieli curente, folosirea excesivă a cardurilor de credit sau epuizarea economiilor pentru achiziții care nu sunt urgente pot accentua vulnerabilitatea financiară a unei familii.
„Cea mai periculoasă greșeală este să acoperi cheltuielile curente cu credite de consum, carduri de credit sau descoperit de cont. Dobânzile rămân ridicate, iar o datorie făcută pentru a plăti facturi nu rezolvă problema, doar o mută în viitor, mult mărită. A doua greșeală este să nu ai niciun ban deoparte și să tratezi fiecare neprevăzut ca pe o criză.
A treia este să păstrezi economiile în numerar, acasă, unde inflația le mănâncă an de an. Consumarea economiilor nu e o greșeală în sine, pentru că exact pentru asta există fondul de urgență. Greșeala e să le consumi pe lucruri care nu sunt urgențe. Iar amânarea cheltuielilor importante, cum ar fi o reparație sau un tratament, iese aproape întotdeauna mai scump. Dacă ar trebui să ierarhizez, cel mai periculos rămâne creditul nou contractat pentru consum”, ne explică economistul.
În perspectiva anului viitor, gestionarea atentă a veniturilor și limitarea îndatorării pot deveni priorități pentru gospodăriile care au deja dificultăți în acoperirea cheltuielilor lunare. Evoluția prețurilor, a veniturilor și a costurilor de finanțare va influența capacitatea românilor de a economisi și de a face față situațiilor neprevăzute.
„Anul 2027 nu se anunță unul ușor pentru bugetele familiilor. Inflația ar trebui să scadă, dar prețurile nu vor coborî, ci doar vor crește mai încet. Veniturile nu au recuperat încă puterea de cumpărare pierdută în 2026. Impozitele pe proprietăți se îndreaptă spre valoarea de piață, statul are nevoie de bani pentru deficit și pentru dobânzi, iar presiunea fiscală nu va dispărea, chiar dacă nimeni nu vorbește oficial despre taxe noi.
De aceea, recomandarea mea este ca familiile să-și facă acum un buget pentru 2027 și să pornească de la ipoteza prudentă că veniturile nu vor crește. Ar fi bine să-și reducă datoriile cu dobândă variabilă, să-și construiască măcar o lună de rezervă și să evite angajamentele financiare noi pe termen lung până când situația economică devine mai clară. Cel mai important avertisment: nu vă bazați pe faptul că „se va rezolva de la sine”. În perioadele de austeritate, cei care au un plan și o rezervă trec mult mai ușor prin furtună decât cei care așteaptă să vadă ce se întâmplă”, a încheiat Adrian Negrescu.