Deznodământ amânat în procesul Victor Ciutacu vs. Oana Gheorghiu și ”Dăruiește viață”. Instanța a decis, vineri, să amâne judecarea cauzei pentru 5 februarie 2027.
Așa cum a promis, jurnalistul de la România TV a fost prezent, alături de avocat, la sediul instanței, pentru a-și susține cauza, numai că asta se va putea întâmpla abia peste două luni și jumătate. Chiar și așa însă, Victor Ciutacu a subliniat, o dată în plus, că o eventuală respingere a apelului ar putea afecta grav libertatea presei în România.
”Dacă pe noi ne ‘curăță’ la afacerea asta, s-a dat liber, s-a deschis Cutia Pandorei și o să se închidă pe capete vocile critice, posturi de televizune, site-uri și așa mai departe. Limita va fi cerul”, a spus, vineri, după dispunerea amânării, realizatorul emisiunii Punctul Culminant de la România TV.
Cu aceeași ocazie, Ciutacu a subliniat că nu-i pare rău pentru ce a spus în emisiunea TV din pricina căreia a fost dat în judecată: ”Am relatat niște fapte și am comentat o dezvăluire a altui coleg din presă. N-am făcut niciun rău și, în general, nu-mi place să fac rău în viață”.
Cât privește cuantumul daunelor (un milion de lei, în solidar cu societatea care deține România TV), jurnalistul spune că să vrea și nu ar de unde plăti o astfel de sumă. ”De unde?”, a subliniat Ciutacu.
Apărătoarea jurnalistului a atras atenția că o condamnare la plata unei sume astronomice ar reprezenta, de fapt, o cenzură aplicată presei: ”Atunci când un jurnalist sau mai mulți jurnaliști ridică niște întrebări, nu înseamnă că trebuie să fie condamnați civil la astfel de sume, care nu fac decât să constituie, în esență, o cenzură pe care nimeni nu ar trebui să și-o dorească”.
În luna mai 2026, Tribunalul București a decis ca Victor Ciutacu, în solidar cu societatea care deține România TV, să plătească daune morale în valoare totală de un milion de lei. Sumele stabilite au fost de 500.000 de lei pentru Asociația Dăruiește Viață și câte 250.000 de lei pentru Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. Instanța a mai obligat postul România TV să redea dispozitivul hotărârii în emisiunea „Punctul culminant”.
Hotărârea a vizat și alți jurnaliști implicați în campania mediatică reclamată de cele trei părți.
La fondul procesului, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu l-au avut ca martor pe Ovidiu Vanghele, jurnalistul de investigații căruia președintele Nicușor Dan i-a dat, marți, interzis la Cotroceni din pricina limbajului suburban de pe rețelele de socializare.
În mod normal însă, Vanghele n-ar trebuit acceptat ca martor, pe motiv că avea obiectivitatea compromisă în condițiile în care se afla în relații nu tocmai cordiale cu Ciutacu, Mai exact, jurnalistul rezist, în texte ale sale, a ”tras” masiv în direcția vedetei de la România , ajungându-se chiar la dispute în instanță.
Cei doi jurnaliști aveau un litigiu chiar în timpul procesului deschis de Oana Gheorghiu și Oana Uscatu. Care litigiu s-a încheiat cu victoria vedetei de la România TV.
De remarcat, tot legat de fondul procesului, că daunele dispuse sunt egale la virgulă cu suma cerută de reclamante.
Victor Ciutacu a mărturisit, după publicarea motivării deciziei, că pur și simplu nu înțelege argumentele ce au stat la baza hotărârii luate de Tribunalul București.
Jurnalistul a spus, printre altele, că motivarea a adus și o premieră halucinantă, pentru el cel puțin: ”Să dai o condamnare motivând cu ‘pare că…’, eu n-am mai auzit în istoria României”.
”Climaxul” motivării este însă, potrivit lui Ciutacu, faptul că instanța și-a argumentat decizia și prin mimica și tonul lui Ciutacu din emisiunea TV incriminată de Gheorghiu și Uscatu!
”Prestația mea a fost judecată ca la ‘Românii au talent’!”, a spus jurnalistul.
Victor Ciutacu a mai subliniat că se consideră pedepsit ”pentru prestația profesională, de care se ocupă CNA (Consiliulul Național al Audiovizualului – n.r.), dacă este cazul, nu Tribunalul București”.
”Doamna judecător nu prezintă nici măcar un capăt de dovadă asupra prejudiciului care ar fi fost produs”, a conchis jurnalistul.
Tot după publicarea motivării, avocatul Adrian Cuculis s-a referit la cuantumul uriaș al daunelor, care l-a contrariat. ”Comparabil cu cei care trebuie să plătească daune pentru omor calificat! Trebuie să te raportezi la venitul minim din țara respectivă. Nu cred că poate să rămână în picioare din punct de vedere al cuantumului (la apel – n.r.)”, a spus Cuculis.