Laszlo Tokes: Acuzele formulate la adresa mea sunt în întregime nefondate

Europarlamentarul Laszlo Tokes anunţă că nu va participa la şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional 'Steaua României', unde se ia în discuţie cererea unor membri ai Ordinului de a i se retrage această distincţie, şi susţine că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate.
Romania TV
26 sept. 2013, 12:25
Laszlo Tokes: Acuzele formulate la adresa mea sunt în întregime nefondate

„Anexez originalul scrisorii de protest semnată de Gabriela Firea, trimisă cu aceeaşi formulare de către opt reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, decoraţi cu toţii cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’. Din acestea rezultă fără echivoc că acuzele formulate la adresa mea sunt în întregime nefondate. Fapta de a promova ‘în mai multe medii teza periculoasă a autonomiei pe criterii etnice’ (citat din scrisorile în cauză) i se poate imputa întregii organizaţii UDMR, deoarece programul acesteia conţine teza amintită. Pe acest temei, chiar şi Kelemen Hunor, Markó Béla sau Borbély László ar putea fi deposedaţi de distincţia pe care am primit-o şi eu”, precizează europarlamentarul Laszlo Tokes, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

El adaugă că şi fostul preşedinte al Academiei Maghiare de Ştiinţe Vizi E. Szilveszter a fost decorat cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’, deşi în urmă cu câţiva ani acesta a ţinut la Bucureşti o prelegere despre autonomie chiar la invitaţia preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, care este actualmente preşedintele Consiliului de Onoare al Ordinului.

Laszlo Tokes menţionează că programul de europarlamentar nu îi permite să se prezinte la şedinţa Consiliului de Onoare, dar că va fi reprezentat de avocatul Kincses Elõd.

„Programul meu încărcat de europarlamentar mă leagă de Bruxelles şi, prin urmare, nu am posibilitatea de a mă prezenta la şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’ programat pentru data de 26 septembrie 2013, la care am fost citat. În absenţa mea, l-am împuternicit pe avocatul Kincses Elõd să mă reprezinte în faţa Consiliului de Onoare. Sper că reprezentantul meu legal îşi va putea îndeplini sarcina fără a întâmpina obstacole, deoarece dreptul la apărare este garantat de Constituţia României. Dacă în 1989, în timpul dictaturii ceauşiste, Maria Bobu, ministrul Justiţiei din vremea respectivă, şi-a dat acordul în acest sens cu privire la procesul meu de la Timişoara, de ce nu s-ar putea proceda într-o manieră similară după 24 ani, într-o Românie democratică guvernată de Victor Ponta”, precizează europarlamentarul.

Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’ se întruneşte joi, de la ora 16,00, la Academia Română, pentru a discuta cererea unor membri ai Ordinului de a-i retrage această distincţie europarlamentarului Laszlo Tokes.

Avocatul Kincses Elod, desemnat să îl reprezinte pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, a declarat marţi presei că europarlamentarul nu se va prezenta în faţa acestui for, întrucât el va fi în afara ţării, la lucrările Parlamentul European.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte