A cincea ţară din UE care îşi deschide graniţele pentru cei vaccinaţi. Turiştii care au primit ambele doze pot merge nestingheriţi

Lituania este a cincea țară a Uniunii Europene care a anunțat că ridică orice restricție de intrare pentru călătorii din Uniunea Europeană care prezintă dovadă vaccinării complete împotriva noului coronavirus.
Daniel Spătaru
24 feb. 2021, 14:16
A cincea ţară din UE care îşi deschide graniţele pentru cei vaccinaţi. Turiştii care au primit ambele doze pot merge nestingheriţi

Dovada vaccinării care trebuie prezentată la graniţă sau în aeroport include două doze pentru vaccinurile Pfizer BioNTech, Modernă și AstaZeneca / Oxford și o doză pentru vaccinul Johnson & Johnson care se așteaptă să fie aprobat în cursul lunii martie. Dovada care trebuie prezentată de către cei vaccinaţi este un certificat care să fie scris în lituaniană, engleză sau rusă (cel românesc vine bilingv, în română și engleză), după cum scrie imperatortravel.ro.

În acest fel, Lituania se alătura Estoniei, Poloniei, României și Sloveniei, care au ridicat sau vor ridica în scurt timp restricțiile pentru cei vaccinați. Alte țări care au luat sau au anunțat că vor lua aceeași măsură sunt Georgia, Seychelles, Islanda și Cipru.

Citeşte şi OMS: Cei care au suferit reacții adverse grave la vaccinuri vor primi compensații

Pentru cei care nu au fost vaccinati complet si vin dintr-o zona de risc epidemiologic (aproape toată Uniunea Europana, de altfel), trebuie sa prezinte un test RT-PCR cu maximum 48 ore inainte de a intra in Lituania sau sa faca un test in Lituania imediat cand ajung – pentru a fi acceptati, trebuie sa se programeze in prealabil in maximum 24 ore dupa ce au ajuns in Lituania la telefonul +370 52 196 180.

În plus, pe langa testul COVID facut înainte de a ajunge in Lituania sau facut in Lituania, calatorii sunt obligati sa intre in carantina timp de 10 zile. Pot sa iasa mai repede, daca vor face un test in ziua a saptea de carantina si va iesi negativ.

Citeşte şi Israelul ia decizia crucială: Accesul în teatre și mall-uri se va face doar pe baza certificatului de vaccinare

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ilie Bolojan să-și amendeze fosta soție. Femeia a implorat instanța să-i anuleze contravenția: ”Era târziu și ploua”
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
Playtech.ro
Ţara din Europa în care nu se plătesc taxe. E un adevărat paradis, mulţi români s-ar muta aici
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
Patru măsuri imbatabile de luptă cu evaziunea: „în primul rând, trebuie eliminate ingerințele politice. N-am auzit despre asta în CSAT”
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Val uriaș peste România. Crește TVA-ul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
Ținuta BIZARĂ purtată de Maria Dragomiroiu la priveghiul lui Ion Cernea. Toți au făcut ochii cât cepele!
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Cutremur în cazul Elena Udrea. Se prăbușește totul. Decizia cruntă a DNA
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț privind pachetul de măsuri de reducere a deficitului! TVA crește la 21%, suprataxarea băncilor și a jocurilor de noroc, creșterea accizelor la tutun, alcool și combustibil: Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua față a înșelăciunii: cum sunt măcelăriți micii antreprenori de AI-ul escrocilor