Înaltul prelat manifesta o mare dragoste pentru cultura asiatică. Era „un om înțelept, umil şi liber; dăruit total şi generos, în slujire; determinat de compasiune faţă de toţi cei care suferă în lume şi, în acelaşi timp, purtat de credinţa sa în Domnul Înviat la o speranţă fără limite; un prieten excepțional aşa cum știu să fie cei cărora le place să râdă şi să facă să se râdă; un om al Evangheliei”. Aşa şi-l aminteşte succesorul său, actualul superior al Societății lui Isus, Arturo Sosa.

„Este o binecuvântare că l-am cunoscut. În timp ce ne rugăm pentru ca să fie în bucuria eternă la Domnul pe care l-a slujit aşa de bine, cerem să fim capabili, la rândul nostru, să continuăm să slujim misiunea asemenea lui, cu bunătate, generozitate şi bucurie”, adaugă Arturo Sosa.

Alte Articole

Moment sfâșietor la înmormântarea lui Costel Corduneanu. ...

Alertă de meteo severă. Cod galben în mai multe zone din țară. ...

Citeşte şi Un pastor care pretindea că îi vindecă pe cei infectaţi cu COVID-19 a murit el însuşi răpus de virus. Enoriaşii spun că preotul doarme

Părintele Nicolàs s-a născut la Palencia (Spania), la 29 aprilie 1936. A intrat în Societatea lui Isus în septembrie 1953 şi a fost hirotonit preot la 17 martie 1967. Ca student a fost trimis la misiunea din Japonia. A rămas în Japonia să slujească, să predea la Teologie, să se dedice muncii sociale în favoarea migranţilor la Tokyo.

A trăit timp de zece ani în Filipine, unde a îndeplinit funcţia de preşedinte al conferinței provincialilor din Asia de Est şi din Oceania. După ce a demisionat din Societatea lui Isus, a început să slujească în calitate de părinte spiritual.

A fost ales superior general de a 35-a congregație generală, în ianuarie 2008. În anul 2016, a fost diagnosticat cu o boală degenerativă. Din acest motiv, a demisionat din a 36-a congregație generală. La acel moment, părintele Federico Lombardi i-a adresat cuvinte de mulțumire pentru slujirea sa generoasă ca superior general, lăudând stilul său personal unic, caracterizat prin căldură umană, bunătate şi bucurie.

Spaniol ca şi fondatorul Societăţii lui Isus, sfântul Ignațiu de Loyola, şi ca istoricul superior de după Conciliu, Pedro Arrupe, părintele Nicolas împărtășea cu acesta din urmă şi iubirea faţă de Japonia. În discursurile sale, elogia frecvent sensibilitatea muzicală a japonezilor: „Cred că religia este, înainte de toate, mult mai asemănătoare cu acest «simț muzical» decât de un sistem rațional de învățături şi explicații”. „Religia comportă, înainte de toate, o sensibilitate, o deschidere la dimensiunile transcendenței, profunzimii, gratuității, frumuseții care presupun experiențele noastre umane. Însă, desigur, aceasta este o sensibilitate care este ameninţată astăzi de o mentalitate pur economică sau materialistă, care împiedică să se ajungă la dimensiuni mai profunde ale realității”, era de părere părintele Adolfo Nicolàs.

Evenimentul care a marcat mai mult funcţia sa de superior general a fost alegerea, în 2013, a primului papă iezuit din istorie, Jorge Mario Bergoglio. Într-o scrisoare pe care a trimis-o tuturor iezuiţilor din lume, părintele Nicolas a scris: „Acesta este momentul să ne însușim cuvintele de milostivire şi de bunătate pe care papa Francisc le repetă în manieră aşa de convingătoare şi să nu ne lăsăm cuprinși de distragerile din trecut, care pot să paralizeze inimile noastre şi să ne facă să interpretăm realitatea pornind de la valori care nu se inspiră din Evanghelie”. Prin urmare, „în faţa treburilor complexe şi a problemelor pe care el va trebui să le înfrunte, noi iezuiții, fraţii săi, trebuie să reafirmăm sprijinul nostru faţă de Sfântul Părinte şi să-i oferim – fără condiții – toate resursele noastre şi ajutorul nostru, atât în domeniu teologic cât şi științific, administrativ sau spiritual”, spunea părintele Nicolas.

Citeşte şi Supărarea unui ieşean care a băut 4 litri din spirtul contrafăcut care a UCIS 17 oameni: Eram nervos că nu m-am îmbătat VIDEO

Succesorul său, venezueleanul Arturo Sosa, spunea despre părintele Nicolas „viaţa sa a fost una marcată de o slujire intensă, de o disponibilitate calmă şi de o profundă capacitate de înculturare în Japonia, unde a ajuns când era încă tânăr iezuit. A întâlnit o cultură pe care a iubit-o profund şi căreia i s-a încredințat pe sine însuși. Timpul său ca superior general a fost caracterizat de simțul său de umor, de curajul său, de umilinţa sa, de raportul său strâns cu papa Francisc”.

Referitor la importanţa libertății creştine, părintele Adolfo Nicolàs era de părere că scopul lui în viaţă nu era acela de a fi pe placul altora: „De câteva ori am intrat în criză din cauza senzaţiei că nu sunt acceptat sau că nu sunt înțeles în mod corect. După aceea am înțeles că acestea erau mari ocazii pentru a deveni mai liber. În acele momente, am înțeles că adevăratul meu scop în viaţă nu era să fiu pe placul altora; eu nu trebuie să fiu pe placul nimănui: deci, pot să fiu liber. Astfel, atunci când ceva merge bine, nu există probleme, este ușor. Însă atunci când ceva merge greşit, atunci există suferinţă, provocare, dificultate; însă tocmai atunci tu înțelegi că aceasta este o oportunitate pentru a deveni un pic mai liber. Acest câștig de libertate mai multă este mereu o binecuvântare”.

Înaltul prelat susţinea, adesea, că tot timpul are câte ceva de învăţat şi că doar învăţând continuă să crească: „Sunt în schimbare, sper să continui să cresc şi simt că sunt mereu în fază în învățare. În Japonia învăț de la Japonia, în Coreea învăț de la Coreea, în Filipine de la Filipine şi aşa mai departe. Simt că am o identitate liberă, simt că sunt un om liber […] Mă simt în largul meu tocmai să fiu în val, în proces. Şi sper să continui să învăț şi să cresc”.