A născut un băieţel la 35 de ani

Kirsten Dunst a născut un băieţel, acesta fiind primul copil al actriţei americane şi al logodnicului ei, Jesse Plemons, potrivit people.com.
Romania TV
08 mai 2018, 13:20
A născut un băieţel la 35 de ani

Actriţa în vârstă de 35 de ani a născut copilul la sfârşitul săptămânii trecute şi ambii se simt foarte bine, potrivit unei surse citate de People.

Dunst şi Plemons, în vârstă de 30 de ani, s-au cunoscut în 2016, pe platourile de filmare ale serialului TV „Fargo”, unde interpretează un cuplu căsătorit.

Cei doi se vor căsători anul acesta. 

Anul trecut, în iunie, actriţa a declarat pentru publicaţia The Sunday Times că vrea să se concentreze mai puţin pe actorie şi mai mult „pe redecorarea unei case”. „Mă bucur de alte lucruri şi (de cealaltă parte, n.r.) muncesc de la vârsta de trei ani”, a explicat actriţa. „Industria de cinema nu este totul pentru mine”, a adăugat aceasta.

Actriţa americană Kirsten Dunst, născută pe 30 aprilie 1982, s-a făcut remarcată în filmul „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor” (1994), în care a jucat alături de Brad Pitt şi Tom Cruise, obţinând o nominalizare la Globurile de Aur şi premiul pentru cel mai bun debut la MTV Movie Awards. În 1995, a fost inclusă în lista celor mai frumoşi 50 de oameni realizată de revista People.

Actriţa a fost apreciată pentru interpretarea din „Sinuciderea fecioarelor” (1999) semnat de Sofia Coppola, regizoare cu care a mai colaborat şi la „Marie-Antoinette” (2006), peliculă în care Dunst a avut rolul titular. De asemenea, a fost distribuită în filmul lui Michael Gondry „Strălucirea eternă a minţii neprihănite”, în 2004, jucând alături de Jim Carrey şi Kate Winslet, şi a devenit celebră graţie filmelor din seria „Omul-Păianjen”.

Jesse Plemons a jucat în serialul NBC „Friday Night Lights”, în producţia AMC „Breaking Bad”, dar şi în filme precum „Bascheţii fermecaţi/ Like Mike” (2002), „Fii pe fază şi raportează/ Observe and Report” (2009), „Battleship” (2012), „The Master” (2012) şi „Black Mass: Afaceri murdare/ Black Mass” (2015).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT