Adela Popescu, despre prima experienţă sexuală: „S-a întâmplat cu un coleg din serialul Numai Iubirea”

Adela Popescu şi Cove au răspuns cu sinceritate întrebărilor despre vieţile lor intime.
Romania TV
19 feb. 2018, 17:06
Adela Popescu, despre prima experienţă sexuală:

Invitaţi în cadrul emisiunii live LOVE is Fun, cu Dr. Gaspar şi Bogdan (AListmagazine.ro), Adela Popescu şi Cove, unul dintre cele mai simpatice cupluri de pe micul ecran, au povestit în amânunt despre relaţiile lor, despre prima experienţă sexuală.

Adela Popescu: “Ca o dovadă că mă iubeşte, Radu a călătorit 16 ore cu avionul din Thailanda (acolo unde filmează), ca să petreacă cele 4 zile libere alături de noi“.

La întrebarea adresată de Gaspar, cum ar defini Iubirea, Adela a răspuns foarte sincer: “În aceşti 7 ani, am avut timp să călătorim, să iubim, să vizităm multe locuri, să râdem, să glumim, iar apariţia copilului a fost Next level, pentru că alături de el am redescoperit viaţa.“

Adela a mai spus că apariţia celui mic în viaţa lor de cuplu a adus o schimbare: “Ce a fost cel mai greu pentru noi a fost faptul că ne-am dat seama că nu mai putem pleca nicăieri fără el. “  

Nici Cove nu a scăpat de întrebările iscoditoare a lui Gaşpar şi Bogdan: “Dragostea este acel sentiment unic şi repetabil când ai văzut-o pe ea şi ţi-ai dat seama că viaţa fără ea nu are rost“, a spus prezentatorul.

Cât priveşte cel mai romantic gest pe care l-a făcut Cove pentru persoana iubită, acesta a mai spus: “Cel mai curajos gest a fost când i-am luat o pereche de cercei, cadou de Valentines Day, de 240 de lei… “

Adela: “Când apare copilul, de regulă femeile aleg să se mute într-o cameră separată cu copilul…Pentru că instinctul de mamă îţi spune să faci asta. Noi am rămas în acelaşi pat şi asta ne-a salvat relaţia. Pentru că, vrei nu vrei, prin pat…  “.

Cove: “Există şi varianta când e OK că dormim separat. Florica mea s-a mutat cu cel mic (fiind o mamă excesiv de protectoare), dar asta a avut şi o parte bună, pentru că am avut un timp de linişte, de a analiza situaţia, de a reconfigura traseul.. Şi de a ne regăsi… “.

La întrebarea când şi-au pierdut virginitatea, iată ce au răspuns cei doi!

“Abia împlinisem 18 ani şi s-a întâmplat cu un coleg din serialul Numai Iubirea“, a spus Adela.

Cove: “Cred că era prin clasa a XI- a“.

Vedeţi emisiunea integrală AICI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT