Ajutoare de stat, acordate fermierilor afectaţi de secetă. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Producătorii agricoli, care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de secetă, vor beneficia de ajutoare de stat. Asta prevede legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat care a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Romania TV
10 nov. 2020, 14:01
Ajutoare de stat, acordate fermierilor afectaţi de secetă. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Fermierii afectaţi de secetă trebuie să îndeplinească mai multe criterii pentru a putea beneficia de ajutorul de stat.

„Beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate”, se arată în legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, conform News.ro.

Rareş Bogdan: „Structurile administrative sunt virusate de socialişti-comunistoizi pesedişti care stimulează lenea”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prevede că „schema are la bază datele referitoare la procentul de calimitate şi suprafaţa calamitată, înscrise în procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, aprobat prin ordinul ministrului Agriculturii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice”.

Proiectul a fost adoptat de Senat, ca prim for sesizat, pe data de 14 octombrie. Şase zile mai târziu, iniţiativa a fost votată de Camera Deputaţilor.

Ajutoare pentru fermierii afectaţi de secetă, acordate de Guvern. Legea, VOTATĂ de Camera Deputaţilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT