Alimentele pe care nu trebuie să le congelezi niciodată. Chef Joseph Hadad a făcut lista

Din dorința de a combate risipa alimentară, dar și pentru că vor să se bucure mai mult timp de preparatele pe care le-au gătit, majoritatea gospodinelor au obiceiul de a congela mâncarea. Cu toate acestea, foarte puține știu care sunt alimentele pe care nu trebuie să le congeleze niciodată. Astfel, chef Joseph Hadad a făcut o listă cu alimentele care nu ar trebui să ajungă niciodată în congelator.
Alina Costache
28 iun. 2023, 10:05
Alimentele pe care nu trebuie să le congelezi niciodată. Chef Joseph Hadad a făcut lista
Alimentele pe care nu trebuie să le congelezi niciodată.

Alimentele pe care nu trebuie să le congelezi niciodată. Mai mult, chef Jospeh Hadad a dezvăluit și motivul pentru care nu este indicat ca aceste alimente să fie congelate.

Citește și Chef Joseph Hadad a dezvăluit secretul cartofilor prăjiți perfect. Trucul prin care devin crocanți

Alimentele pe care nu trebuie să le congelezi niciodată

Celebrul bucătar le atrage atenția gospodinelor că atunci când fac mâncare în cantități mari, încălzirea acesteia trebuie să fie făcută în porții mici și în niciun caz nu trebuie încălzită toată cratița.

Cât despre conservarea alimentelor prin congelare, Joseph Hadad a foerit pe blogul său personal câteva sfaturi prețioase pentru gospodine.

”V-am spus adesea despre dorința mea de a nu risipi alimentele și despre cum putem păstra mâncare mai multă vreme prin congelare. Da, mâncarea deja gătită. (..) Sigur că o ciorbă sau o tocană pot fi mâncate câteva zile la rând fără probleme, așa cum se întâmpla în copilăria noastră.

Un sfat bun în acest caz, însă, este să încălziți mâncarea doar pe porții, atunci când aveți nevoie, nu întreaga cratiță, pentru că încălzirea repetată va altera atât gustul, cât și textura preparatului. Iar dacă nu vreți să mâncați același lucru câteva zile, atunci puteți congela”, a scris chef Hadad.

De asemenea, chef Hadad le recomandă gospodinelor congelarea mâncării pe porții, nu neapărat individual.

”Congelarea ar trebui făcută pe porții. Iar dacă sunteți o familie de 3-4 persoane, atunci porțiile nu ar trebui să fie neapărat individuale, ci porții de o masă pentru toți.

Porțiile individuale pot ocupa mai mult loc în congelator și, dacă folosiți recipiente de plastic, și mai multe vase. Însă puteți congela alimentele porționate și în pungi de plastic, chiar și supa.

Puneți punga deschisă într-un bol cu marginile pungii ca o manșetă pe buza bolului și turnați supa în pungă. Când s-a umplut bolul, ridicați marginile și înnodați punga”, a subliniat Joseph Hadad.

Mai mult, cheful a ținut să precizeze că sosurile pe bază de smântână sau unt vor avea de suferit dacă sunt congelate.

Totodată, Joseph Hadad a dezvăluit că mâncărurile deja prăjite nu sunt bune de congelat pentru că la dezghețare, partea crocantă a mâncărurilor congelate își va schimba textura, vor fi moi și apoase.

”Dar nu totul poate fi congelat. De exemplu sosurile pe bază de smântână sau unt nu sunt tocmai pretabile pentru congelare pentru că la decongelare textura lor va fi una complet diferită. Nici salatele nu merg congelate.

Legumele proaspete pot fi congelate doar dacă plănuiți să le folosiți apoi la gătit, pentru că altfel vor fi prea moi și apoase pentru a fi consumate crude. Iar dacă vreți să vă pregătiți astfel legumele pentru mâncăruri ulterioare, aveți grijă să le puneți în pungi diferite pentru legume diferite.

Și mâncărurile deja prăjite nu sunt bune de congelat, pentru că la dezghețare, exact ceea ce este mai bun, partea crocantă, va fi moale și apoasă. Congelatorul nu este o gaură neagră fără fund. Așa că periodic folosiți din ce ați pus la congelat. Și nu puneți la congelator mâncarea care nu v-a plăcut. Dacă nu v-a plăcut acum, nu vă va plăcea nici mai târziu și nu faceți decât să ocupați locul din congelator degeaba”, a mai scris celebrul chef.

 

Citește și Alimentele pe care trebuie să le consumi neapărat în post. Chef Joseph Hadad: ”Uneori este bine să mai renunțăm la mâncărurile bogate în carne”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Adevărul despre bătăile încasate de maneliști la petreceri. Giovanni Becali, dezvăluiri tari despre Florin Salam și Vali Vijelie
Capital.ro
S-a stins o mare voce a României. Lumea muzicii e în doliu: O voce sensibilă, puternică și un muzician desăvârșit
Playtech.ro
Unde te poți caza ieftin dacă vrei să mergi să vezi Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețurile pornesc de la 170 de lei pe noapte
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Vacanțele în Bulgaria se scumpesc în 2026
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online