Amenzile de circulație se majorează de la 1 iulie 2026. Sancțiunile rutiere sunt calculate în funcție de punctele de amendă stabilite de Codul Rutier 2026 pentru fiecare abatere în parte.
Punctul de amendă se calculează în raport cu salariul minim pe țară. Începând de săptămâna viitoare, valoarea unui punct-amendă va crește de la 202,5 lei la 216,25 lei.
Majorarea este determinată de creșterea salariului minim brut pe țară de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, după cum a stabilit Ministerul Muncii.
Citește și: Poți primi amendă dacă circuli cu anvelope de iarnă pe timpul verii? Ce spune Codul rutier 2026
Deepășirea limitei legale cu 10 – 20 km/h este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, astfel că șoferul va plăti între 432,5lei și 648,75 lei începând cu 1 iulie.
Pentru o depășire cu 21-30 km/h se aplică patru sau cinci puncte-amendă, ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 865 de lei și 1.081,25 lei.
Dacă viteza legală este depășită cu 31-40 km/h, amenda va fi de șase până la opt puncte, adică între 1.297,5 lei și 1.730 de lei.
În cazul unei depășiri cu peste 41 km/h, sancțiunea este cuprinsă între nouă și 20 de puncte-amendă. Astfel că valoarea acesteia poate varia între 1.946,25 lei și 4.325 de lei.
La depășirea cu mai mult de 50 km/h, se menține măsura de suspendare a permisului pentru 90 de zile, conform OUG 195/2002. Pentru depășirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise, permisul se suspendă 120 de zile.
Șoferii și pasagerii care nu folosesc centura de siguranță vor primi o amendă din clasa I de sancțiuni. Aceasta presupune două sau trei puncte-amendă, ceea ce înseamnă că, de la 1 iulie 2026, sancțiunea va fi cuprinsă între 432,5 lei și 648,75 lei.
Pe lângă amendă, șoferul primește două puncte de penalizare atunci când este prins fără centură. În plus, pasagerii care nu poartă centura de siguranță, inclusiv cei aflați pe bancheta din spate, pot fi amendați.
Amenda pentru telefon
Folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, fără un sistem de tip hands-free, este sancționată cu șase până la opt puncte-amendă.
De la 1 iulie, amenda va fi cuprinsă între 1.297,5 lei și 1.730 de lei, la care se adaugă patru puncte de penalizare. Interdicția se aplică și atunci când mașina este oprită temporar la semafor sau într-o coloană, deoarece șoferul se află în continuare la conducerea vehiculului.
Parcare neregulamentară
Parcarea neregulamentară este sancționată, în general, cu două sau trei puncte-amendă și două puncte de penalizare.
Astfel, de la 1 iulie 2026, amenda minimă pentru parcare neregulamentară va crește de la 405 lei la 432,5 lei. Cea maximă poate ajunge la aproape 650 de lei.