ANALIZĂ Deutsche Welle: Ce decizie poate lua CCR în privinţa bugetului pentru 2014

Curtea Constituţională poate judeca legea bugetului în aspectele sale secundare legate de formă, dar în principiu jurisdicţia ei nu se întinde asupra acestor chestiuni eminamente politice, informează Deutsche Welle.
Romania TV
04 dec. 2013, 21:23
ANALIZĂ Deutsche Welle: Ce decizie poate lua CCR în privinţa bugetului pentru 2014

Guvernul şi preşedintele au intrat din nou într-o confruntare totală, se arată într-o analiză Deutsche Welle. Preşedintele a fost inflexibil: nu promulgă bugetul şi eventual îl va contesta la Curtea Constituţională. Premierul a refuzat să cedeze pe tema accizei la benzină, argumentând că este un simplu pretext şi că disputa ar fi legată de fapt de ancheta împotriva terenului agricol cumpărat de fiica preşedintelui.

„Dacă preşedintele nu va contesta legea la CCR lucrurile se vor rezolva mai uşor cu o mică întârziere. Majoritatea va lua notă de recomandările preşedintelui şi le va respinge prin vot. Dar dacă se va ajunge la CCR ne vom afla într-o situaţie neobişnuită, deşi nu lipsită de precedente. Curtea Constituţională poate judeca şi legea bugetului dar în principiu numai în aspectele sale secundare. Ar fi cu totul greşit ca judecătorii Curţii să exprime opinii cu privire la alocările bugetare, structura bugetului, sursele veniturilor şamd. De fapt nu a făcut niciodată acest lucru şi potrivit propriei jurisprudenţe nici nu o va face. Teoretic ar putea însă să descopere o corelaţie discutabilă din punctul de vedere ale drepturilor şi să respingă nu bugetul în ceea ce are el specific, ci o anumită prevedere, un detaliu de relevanţă constituţională. Juriştii preşedintelui au început probabil deja să scotocească legea cu speranţa de a descoperi ceva ce a rămas neobservat şi care ar putea fi interpretat ca o nesocotire a unor drepturi. Sau ar putea pur şi simplu invoca un detaliu de formă din specia tehnicii de legiferare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2008 cu legea salariilor profesorilor”, se arată în analiza DW.

În toamna lui 2008 guvernul Tăriceanu asista uimit şi neputincios la constituirea unui consens privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. A protestat tardiv, căci şi miniştrii săi votaseră în Parlament în favoarea proiectului, încât nu i-a rămas decât să conteste legea la Curtea Constituţională. Nu a avut succes deoarece Curtea a refuzat să abordeze chestiuni bugetare. Chiar dacă legea era rea, Curtea a procedat atunci cât se poate de corect. Un organism de jurisdicţie constituţională nu are a se amesteca în modul în care partidele politice distribuie resursele publice. Această operaţiune este una eminamente politică şi este în mod firesc rezervată grupurilor politice reprezentate în Parlament.

Totuşi câştigul a fost că s-a creat un precedent util în jurisprudenţa Curţii. În lumina abordării din 2008, Curtea nu va putea în nici un caz judeca instituirea unei taxe/accize, după cum nu se va putea exprima asupra consecinţelor ei economice şi sociale. Aşadar în cazul cel mai bun în care Curtea va rămâne fidelă propriei vocaţii şi jurisprudenţe, contestaţia preşedintelui va fi respinsă. Eventual nici nu va fi judecată, fiind considerată inadmisibilă.

După toată această aventură procedurală, ne vom întoarce de unde am plecat. Guvernul va adopta bugetul cu mare întârziere cu toate consecinţele care pot fi întrevăzute. Preşedintele va putea doar să mai bifeze un boicot reuşit: constituţia amânată, descentralizarea ameninţată şi proiectele pe 2014 compromise din start.

Nu putem însă scoate din calcul ipoteza cea mai întunecată: aceea în care Curtea va da dintr-un motiv sau altul dreptate preşedintelui. Şi nu pentru că acest fapt ar avea vreo consecinţă majoră asupra bugetului ca atare, care oricum ar rata prima jumătate de an, ci pentru că ar produce un precedent neliniştitor. Prin imixtiunea ei în problemele bugetare, Curtea ar deveni, într-un mod lipsit de orice ambiguitate, o instituţie de cenzură politică.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT