Anca Badiu, diagnosticată cu CANCER din GREŞEALĂ

Anca Badiu a trecut printr-o perioadă de coşmar, după ce s-a operat la un umăr. Mai mult decât atât, dintr-o banală greşeală, cântăreaţa a fost diagnosticată şi cu cancer, lucru care a speriat-o enorm.
Romania TV
02 iul. 2015, 12:56
Anca Badiu, diagnosticată cu CANCER din GREŞEALĂ

Anca Badiu a fost operată recent din cauza unei probleme la umăr, iar când s-a prezentat la spital pentru a-şi schimba pansamentul a avut parte de un tratament inuman. De asemenea, pentru ca situaţia să fie şi mai gravă o asistentă a diagnosticat-o cu cancer fără să o consulte, informează Antena Stars.

Anca Badiu, la un pas de SINUCIDERE. Artista trăieşte un COŞMAR de când s-a îngrăşat

„Am avut o mică intervenţie chirurgicală la umăr, era ceva estetică. A fost o intervenţie reuşită şi pentru asta le mulţumesc medicilor. Pe de altă parte, nu pot să spun acelaşi lucru despre personalul spitalului Floreasca, pentru că era aproape de casă.

M-au trimis de la Ana la Caiafa, pentru un banal pansament, care a durat câteva minute să-l schimbe, apoi. Mi-au tot zis că nu se poate schimba, eu eram operată şi mă trimiteau până la Ilfov. Nu generalizez, dar personalul de la Spitalul de Urgenţă Floreasca sunt aşa cu nasul pe sus. Mai ales că plătesc şi asigurare,” a declarat Anca Badiu, în exclusivitate pentru sursa citată.

Citeşte şi  O cunoscută cântăreaţă din România a vrut să se sinucidă. Motivul este HALUCINANT

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
Hackerii au găsit o metodă prin care pot păcăli milioane de oameni. Peste 80% dintre atacurile de inginerie socială folosesc deja această tehnologie
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT