Anchetă în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase. VEZI CE AU RIDICAT PROCURORII

Parchetul Instanţei Supreme a început o anchetă în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul. Anchetatorii au ridicat mai multe probe din locuinţa lui Năstase din Strada Zambaccian.
Romania TV
21 iun. 2012, 06:33
Anchetă în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase. VEZI CE AU RIDICAT PROCURORII

Poliţia a ridicat, joi, toate armele fostului premier Adrian Năstase, după ce aceasta a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, în urma condamnării la închisoare cu executare.

Joi dimineaţă procurorii au finalizat cercetările acasă la Adrian Năstase. Anchetatorii au ridicat două obiecte de vestimentaţie (cămaşa şi maieul) pe care Adrian Năstase le purta în momentul producerii incidentului, arma folosită, respectiv un revolver SMITH &WESSON, calibru 38 special şi proiectilul provenit de la focul de armă tras, în privinţa acestora din urmă fiind dispusă expertiza balistică.

„Cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost sigilată încăperea  în care se aflau armele deţinute. Astăzi, 21.06.2012, în jurul orelor 1200, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au procedat la  desigilarea încăperii, în vederea predării armelor Serviciului Arme din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Totodată, la parchetul de pe lângă ÎCCJ sunt în derulare audieri ale personalului medical care a acordat îngrijiri la faţa locului, precum şi ale echipei de poliţişti care au comunicat mandatul de executare a pedepsei.

De asemenea, au fost solicitate Spitalului de Urgenţă Floreasca acte medicale  privind diagnosticul postoperatoriu.

Iniţial, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, Valentin Şelaru, a anunţat că, miercuri noapte, de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc şi mai multe obiecte.

Întrebat câte focuri de armă au fost trase, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a spus că în urma cercetării la faţa locului „se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă”. El a precizat că proiectilul a fost descoperit la faţa locului.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului, cu un pistol.

Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său. Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului, potrivit surselor citate.

Surse judiciare au declarat că, în urma verificărilor, s-a constatat că Adrian Năstase deţine permis de port-armă.

Potrivit surselor citate, doar unul dintre cei doi poliţişti care au mers la locuinţa lui Năstase pentru punerea în executare a mandatului l-a însoţit pe acesta în camera în care fostul premier a cerut să meargă.

Fostul premier Adrian Năstase este internat la Spitalul Floreasca.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Un parior a pus peste 700.000 de euro pe un meci de la Roland Garros. Șocul uriaș trăit în urma rezultatului partidei
Capital.ro
Ce se întâmplă cu dosarul lui Călin Georgescu. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis
Playtech.ro
Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Ce se schimbă pentru angajați și firme din 2027
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copilaș de trei ani, din Botoșani, găsit rătăcind dezbrăcat pe străzi. Băiețelul a fost recuperat de părinți
iamsport.ro
Bombă! 'Asta arată că Gică Popescu nu este adevăratul proprietar al Farului. Știți ce mi-au zis machidonii de pe lângă echipă?'
MediaFlux
Un furnizor de energie din România a rămas fără licență pentru prima dată în istorie! Anunț pentru zeci de mii de clienți
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți