ANCHETA privind situaţia infectărilor cu coronavirus la Suceava, preluată de Parchetul Tribunalului Suceava

Parchetul Tribunalului Suceava a preluat ancheta de la Spitalul Judeţean Suceava, care a devenit un focar de COVID-19. În dosarul declinat de la Pachetul de pe lângă Judecătoria Suceava la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se fac cercetări in rem.
Romania TV
31 mart. 2020, 08:35
ANCHETA privind situaţia infectărilor cu coronavirus la Suceava, preluată de Parchetul Tribunalului Suceava

„Dosarul este declinat la noi pentru că este de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere că în cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunea prevăzută de articolul 352, alineatele 1,2 și 5, adică zădărnicirea combaterii bolilor care a avut ca urmare decesele unor persoane”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Maria Cristina Ciornei.

Conform articolului din Codul penal menționat de procuror, „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda. (…) (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Municipiul Suceava și comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei au intrat în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare adoptate luni seară și anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la Suceava s-a transmis coronavirusul în mod comunitar pe fondul unor erori medicale şi a managementului local, iar anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum ar fi trebuit, din lipsă de personal.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la un pas de revenirea la FCSB! Cine stă pe bancă la barajul cu FC Botoșani
Capital.ro
A fost depusă propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Inițiativa invocă încălcări constituționale grave (DOCUMENT)
Playtech.ro
Programul Rabla 2026 se schimbă radical. Panourile fotovoltaice dispar de pe lista finanțărilor. Ce se schimbă
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii pentru pensionarii care primesc banii pe card! Plățile au fost făcute astăzi în conturi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi