ANI cere Senatului să îl revoce din funcţie pe Daniel Mora

ANI cere Senatului să respecte decizia definitivă a instanţei supreme, care a stabilit că senatorul Daniel Mora a fost în incompatibilitate, arătând că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti poate atrage noi critici ale Comisiei Europene, în perspectiva raportului MCV de anul viitor.
Romania TV
17 oct. 2013, 13:10
ANI cere Senatului să îl revoce din funcţie pe Daniel Mora

Agenţia Naţională de Integritate solicită Senatului României aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a senatorului Mora Akos Daniel, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 6289/24.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia”, arată joi ANI, într-un comunicat de presă.

ANI a arătat că nepunerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile este de natură a atrage noi critici ale Comisiei Europene, în perspectiva raportului MCV de anul viitor, precizarea fiind făcută în contextul în care Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a luat, miercuri, o decizie prin care a stabilit că nu este de competenţa Senatului să se pronunţe în acest caz.

Totodată, ANI a precizat că Raportul Comisiei Europene din luna ianuarie 2013 a consemnat faptul că „Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar şi atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanţelor”.

„Menţionăm faptul că prin funcţie eligibilă se înţelege orice funcţie aleasă. Legiuitorul nu face distincţie între funcţiile eligibile din cadrul autorităţilor publice locale şi cele centrale, singura sancţiune aplicabilă, conform prevederilor legale, fiind cea de revocare din funcţie”, se mai arată în comunicatul citat, în care Senatul este acuzat că tergiversează lucrurile exact ca în cazul fostului senator Mircea Diaconu, pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiție a emis decizie definitivă şi irevocabilă în sensul menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate.

Agenţia Naţională de Integritate a menţionat, în finalul comunicatului, că va utiliza toate instrumentele legale şi instituţionale pentru aplicarea deciziilor definitive ale instanţelor judecătoreşti.

Cazanciuc: Nu cred că un caz particular poate avea consecinţe pe MCV

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că nu crede că un caz particular poate avea consecinţe asupra MCV, făcând referire la cazul senatorului Daniel Mora.

„Nu cred că un caz particular poate avea consecinţe, până la urmă în cadrul MCV ceea ce urmăresc partenerii noştri externi este să avem instituţii funcţionale, ANI este o instituţie care funcţionează, cred că acest lucru este important. Sunt lucruri particulare care uneori pot să ne placă sau nu, dar aceasta este decizia şi nu avem decât să mergem mai departe cu un mecanism în care putem demonstra că funcţionează instituţiile statului şi sunt accidente pe parcurs care nu trebuie să împiedice”, a afirmat Cazanciuc, răspunzând unei întrebări.

„Nu aş dramatiza un caz particular şi nu aş spune că are o influenţă dezastruoasă asupra MCV, sunt multe alte lucruri de făcut”, a adăugat Cazanciuc, care a spus că este alături de ANI.

Membrii Comisiei Juridice din Senat au decis, miercuri, în unanimitate, că solicitarea ANI adresată Senatului privind constatarea demiterii de drept din calitatea de senator a lui Daniel Mora (PNL) nu este de competenţa acestei Camere.

ANI a solicitat Senatului constatarea demiterii de drept a acestuia ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile 6289/24.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la starea de incompatibilitate constatată în cazul său la data de 20 aprilie 2011.

Agenţia a constatat că Mora, fost consilier judeţean de Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 lei cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ teritoriale de pe raza Judeţului Mureş.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
S-a retras de la naționala Braziliei, dar a făcut o investiție spectaculoasă. Pe ce a dat Neymar 26 de milioane de euro
Capital.ro
Cod rutier 2026. Documente obligatorii pentru șoferi. Amendă de până la 1.730 de lei dacă le uiți acasă. Poza nu este suficientă
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?