ANI: În declaraţia de interese nu se mai trec contractele unde deţinerile sunt sub 5% din companie

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că în declaraţia de interese nu mai trebuie menţionate contractele societăţilor comerciale pe acţiuni la care declarantul împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I deţin mai puţin de 5% din capitalul social al societăţii.
Romania TV
09 mai 2013, 10:12
ANI: În declaraţia de interese nu se mai trec contractele unde deţinerile sunt sub 5% din companie

Potrivit unui comunicat al ANI, în Monitorul Oficial nr. 247 din 30 aprilie 2013, a fost publicată Legea nr. 116 din 24.04.2013, care are modificat pct. 5 al Anexei nr. 2 – formularul declaraţiei de interese prevăzut de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Modificarea constă în faptul că în declaraţia de interese – punctul 5 – nu vor mai fi declarate contractele societăţilor comerciale pe acţiuni la care declarantul împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I deţin mai puţin de 5% din capitalul social al societăţii, indiferent de modul de dobândire a acţiunilor.

ANI menţionează că această modificare a intrat în vigoare la data de 30 aprilie 2013.

Formularele privind declaraţiile de avere şi de interese pot fi descărcate de pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii. De asemenea, persoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie.

Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie în cazul veniturilor şi situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit Anexei nr. 1 din Legea 176/2010.

Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Problemele medicale cu care se confruntă o cunoscută tenismenă. A decis să nu mai ascundă nimic
Capital.ro
Călin Georgescu i-ar putea lua locul lui Ilie Bolojan? George Simion face noi dezvăluiri: E o chestiune logică
Playtech.ro
Ce este recesiunea economică şi cum afectează cetăţeanul de rând. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi bani
Adevarul
Șoc în fotbal: fostul portar Alex Manninger a murit într-un accident rutier îngrozitor. A intrat cu mașina într-un tren de pasageri
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
Fotbalistul Generației de Aur, suspendat 6 luni de Mircea Lucescu pentru că a luat o boală cu transmitere sexuală
MediaFlux
Izvorul Tămăduirii 2026. Tradiții și miracole în Vinerea Luminată. Ce este interzis și ce este obligatoriu astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj