ANPC a amendat cu aproape 500.000 de lei service-uri şi dealeri auto din întreaga ţară

Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 496.500 de lei la peste o treime dintre cei 386 de operatori economici, care activau atât pe segmentul service-urilor auto, cât şi în comercializarea sau promovarea de autoturisme şi piese auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor, potrivit Agerpres. 
Romania TV
24 iun. 2020, 18:50
ANPC a amendat cu aproape 500.000 de lei service-uri şi dealeri auto din întreaga ţară

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), transmis miercuri de Agerpres, controalele au avut loc în perioada 15 – 19 iunie 2020, iar din rezultatele centralizate reiese că, în urma neregulilor constatate, s-a dispus aplicarea a 134 de avertismente şi 123 de amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, în acelaşi timp fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.

Citeşte şi: Cei care vor maşină electrică pot primi de la stat 10.000 de euro. Experienţa unui antreprenor pasionat

În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri printre care: practici incorecte (constrângerea consumatorilor să accepte condiţiile contractuale, respectiv a renunţării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie; prezenţa în contract a penalităţilor doar din partea consumatorilor), în judeţele Caraş Severin şi Timiş; lipsa totală sau parţială a autorizaţiilor de funcţionare, în judeţele: Bacău, Mureş, Covasna, Harghita, Mehedinţi, Timiş, Olt, Ilfov, Bihor şi Municipiul Bucureşti; prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în judeţele: Mehedinţi, Arad, Caraş Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea şi Harghita.

De asemenea, inspectorii ANPC au descoperit lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate (în judeţele: Galaţi, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureş, Covasna, Caraş Severin, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti), nerespectarea timpului de remediere al defecţiunilor acoperite de garanţie (în judeţele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj şi Bihor), precum şi lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import (în judeţele: Hunedoara, Argeş, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Braşov şi Mehedinţi).

Citeşte şi: Rareş Bogdan, victima hackerilor pe pagina în engleză a Wikipedia. „A Romanian Pacalici” şi „Capu-la-listă”

În plus, în urma acţiunilor de control s-a constatat afişarea tarifelor fără să conţină TVA conform legii (în judeţele: Neamţ, Iaşi, Mureş, Covasna, Sibiu, Satu Mare şi Sălaj) şi lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor şi tarifelor orare (preţurile sau tarifele afişate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt aşezate la loc vizibil sau sunt afişate în mod echivoc, fără a avea toate explicaţiile necesare) – în judeţele Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Braşov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iaşi, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galaţi, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Cluj, Bistriţa Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botoşani şi Municipiul Bucureşti.

Pe lista neconformităţilor s-au mai regăsit: utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice (în judeţele: Iaşi, Olt şi Prahova), comercializare de produse cu data ieşirii din uz depăşită sau cu termenul de valabilitate nespecificat (în judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Ilfov. Mehedinţi, Gorj, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti), abateri privind promoţiile (în judeţele: Hunedoara, Arad şi Cluj), dar şi nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezenţa devizelor nesemnate de clienţi (în judeţele: Satu Mare, Ilfov şi Municipiul Bucureşti) şi condiţii insalubre de lucru şi depozitare (în judeţul Sălaj).

ANPC precizează că va continua analiza şi centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor şi dealerilor auto, la nivel naţional, şi îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici le respectă drepturile, în timpul actului comercial.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gafa lui Hagi la golul Poloniei, observată de Marius Șumudică: “E victoria lui, dar acolo a greșit!”
Capital.ro
Pensia este mai mică după recalculare? Sute de mii de pensionari așteaptă verdictul CCR pe 25 noiembrie
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Cât costă o friptură sau o supă la restaurantul Ileanei Sterp. Sora lui Culiță Sterp dă lovitura în afaceri!
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România