Anunţ alarmant de la BNR privind economiile românilor în valută

Euro va ajunge la 5,16 lei în următoarele 12 luni. Ce se va întâmpla cu inflaţia, preţurile locuințelor din oraşe şi care sunt cele mai mari provocări pentru România în 2025, potrivit CFA România.
Filip Stan
27 feb. 2025, 13:17
Anunţ alarmant de la BNR privind economiile românilor în valută

După mai multe zile de creștere, moneda euro s-a depreciat minim la cursul BNR dat publicității joi. În schimb, dolarul american a pus în plus câteva unități față de leu. A mai crescut, în cursul acestei zile, și lira sterlină, care a trecut de pragul psihologic de 6 lei.

Iată cotațiile Băncii Naționale a României de joi, 27 februarie 2025:

  • Euro: 4.9773 (-0.0001)
    Dolarul american: 4.7500 (+0.0083)
    Lira sterlină: 6.0207 (+0.0242)
    Francul elvețian: 5.2885 (-0.0069)
    Gramul de aur: 441.9116 (-2.0308)

Moneda euro a avut un parcurs nesemnificativ în prima jumătate a acestei săptămâni. Luni, a avut un minus de 0.0003, după care un plus de 0.0003, iar miercuri a făcut un pas în față cu 0.0001. Momentan, moneda are valoarea de 4.9774 lei.

Euro va ajunge la 5,16 lei în următoarele 12 luni. Ce se va întâmpla cu inflaţia, preţurile locuințelor din oraşe şi care sunt cele mai mari provocări pentru România în 2025 – CFA România

“Și în anul curent, principalele provocări ale economiei românești vor fi deficitul bugetar ridicat, creșterea economică sub potențial, precum și inflația. Astfel, participanții la sondaj anticipează reducerea deficitului bugetar cu doar un punct procentual, o creștere economică similară cu cea înregistrată în anul precedent și, de asemenea, stagnarea la valoarea actuală a ratei inflației”, a declarat Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România.

BNR, atenţionare severă cu privire la banii românilor din cauza situaţiei politice

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna ianuarie, cu 2,3 puncte până la valoarea de 40,4 puncte. Această situație s-a datorat creșterii ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipații a crescut cu 1,7 puncte, până la valoarea de 32,5 puncte. În același timp componenta de condiții curente a crescut cu 3,5 puncte, până la valoarea de 56,2 puncte.

Cursul euro/leu
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, toți participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0759 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1595 lei pentru un euro.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (februarie 2026) s-a situat la valoarea medie de 4,97%, faţă de nivelul actual de 4,95%.

39% dintre participanți anticipează o stagnare a prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, în următoarele 12 luni, în timp ce 45% anticipează o majorare în timp ce 29% o scădere.

De asemenea 62% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 33% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a rămas la valoarea medie a anticipațiilor de 7,3% din PIB.

Cu cât va creşte economia României în 2025, potrivit BNR

Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează, în ușoară creștere față de exercițiul anterior, la valoarea medie de 1,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 13 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;

Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.

În prezent, Asociația CFA România are peste 250 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde și aproximativ 100 de candidați la unul din nivelurile de examinare. Profesioniștii care sunt membri ai Asociației CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

Termeni și condiții: Nici una dintre informațiile prezentate în cadrul acestui material nu trebuie interpretată ca o invitație sau recomandare de a achiziționa sau de a dispune de orice produs, sau de a vă angaja în orice altă tranzacție, sau consiliere în domeniul investițiilor, în domeniul juridic sau în oricare alt domeniu. Informația care se regăsește în cadrul acestui material este prezentată numai în scop informativ. Informația prezentată este foarte generală și este posibil să nu fie relevanță în cazuri individuale concrete. Asociația CFA România nu da o garanție asupra gradului de corectitudine și complexitate a informațiilor prezentate în acest material.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Marius Croitoru, înjurat ca la ușa cortului de Zoran Mitrov în Botoșani – Rapid!? Reacția fotbalistului la flash-interviu și răspunsul antrenorului: „Sunt surprins!”. Update
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România