Anunţ IMPORTANT venit de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Elevii au O NOUĂ MATERIE anul acesta

Elevii vor putea studia mai multe despre valorile specifice spaţiului anglofon, la cursul opţional „Elemente de cultură şi civilizaţie engleză”.
Roxana Gagiu
14 oct. 2014, 07:33
Anunţ IMPORTANT venit de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Elevii au O NOUĂ MATERIE anul acesta

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat luni, 13 octombrie, prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disciplina opţională „Elemente de cultură şi civilizaţie engleză”, destinată claselor de a XI-a şi a XII-a cu program de studiu în regim bilingv, limba engleză.

Elevii vor avea posibilitatea, astfel, să cunoască mai multe informaţii despre valorile anglofone, aportul culturilor britanice şi americane la patrimoniul cultural universal, aspecte geografice, tradiţii şi obiceiuri ale spaţiului anglo-saxon. De asemenea, programa pune accent pe dezvoltarea gândirii autonome, critice şi reflexive în limba engleză.

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate de ministrul Educaţiei. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre. Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.

În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

 
SE SCHIMBĂ PROGRAMA ŞCOLARĂ
 
Ministrul Educației a anunțat că limba modernă este introdusă de la clasa pregătitoare, cu câte o oră pe săptămână, iar în clasele a III-a și a IV-a elevii vor face două ore pe săptămână. Matematica obține o oră în plus pe săptămână la clasa a II-a, elevii urmând să facă 4 ore pe săptămână. Dispare Educația tehnologică, dar disciplina Arte vizuale și abilități practice câștigă câte o ora pe săptămână.
 
MANUALE DIGITALE PENTRU ELEVII DIN CLASELE I ŞI A II-A
 
Introducerea manualelor în format digital pentru clasele I şi a II din această toamnă reprezintă „un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti”, a spus ministrul Educaţiei.

„Faptul că din această toamnă elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format digital, marchează o nouă pagină în istoria educaţiei româneşti. Acesta este un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de învăţământ la lumea tehnologiei şi la ceea ce se întâmplă în mod concret în viaţa generaţiilor actuale de copii”, a declarat Remus Pricopie.

 
Ministrul Educaţiei a dat asigurări că procesul de modernizare a sistemului de învăţământ va continua în anii următori. „Odată cu aprobarea noilor programe şcolare pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal, toţi elevii din România vor putea beneficia, treptat, de manuale noi, în format digital”, a conchis oficialul.
 
NOI MATERII PENTRU ELEVI ÎN ANUL ŞCOLAR 2014 – 2015

Elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa din anul şcolar 2014 – 2015 mai multe despre arhitectură şi mediul construit. „Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură”, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, curriculum diferenţiat, filiera vocaţională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară” şi „Istoria Jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.

Elevii de gimnaziu şi liceu se pot înscrie până la 30 septembrie în programele opţionale de educaţie antreprenorială şi de orientare profesională implementate gratuit în şcoli.

Programele vin în întâmpinarea cerinţelor de pe piaţa muncii şi pregătesc tinerii pentru realitatea economică, dezvoltându-le abilităţi şi competenţe esenţiale pentru carieră şi pentru viaţă. Programul de antreprenoriat familiarizează tinerii cu antreprenoriatul, ajutându-i să îşi definească idei de afaceri, potenţialii clienţi şi avantajele competitive. Prin exerciţii şi lucru în echipă, elevii învaţă ce presupune antreprenoriatul, de la cum se concepe o afacere şi ce calităţi are un lider până la cum se aduce pe piaţă un produs sau un serviciu cerut de clienţi şi cum se administrează un business pilot„, potrivit unui comunicat emis de Junior Achievement România.

De asemenea, cei înscrişi vor beneficia de sesiuni de webinarii şi de mentorat de la antreprenori de succes şi profesionişti din sectorul de business şi au acces la burse şi competiţii la nivel naţional şi european.

O altă materie opţională este orientarea în carieră, care vine în completarea ofertei educaţionale tradiţionale.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Educaţiei, anunţ important pentru toţi profesorii înaintea noului an şcolar

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 23 iunie. Scorpionul are probleme la muncă
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
Playtech.ro
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă din mașină
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Putin vorbește despre Război Mondial. Situația e alarmantă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
420 de lei în plus pentru această categorie de pensionari din România. Cine va beneficia de acești bani, de fapt
Playsport.ro
Mergi liniștit în concediu și speră că mai ai la ce să te întorci. Cel care te-ar putea înlocui muncește non-stop, nu cere libere și nici mărire...
Capital.ro
Ilegal în curte fără autorizație. Vecinii te vor reclama. Proprietarii de case trebuie să depună cerere la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Ochelarii de soare aduc amenzi. Ce reguli trebuie respectate la volan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Miracolul transformării. Fotbalista care a slăbit 28 de kg și a ajuns să reprezinte România la culturism